Revista ATITUDINI, număr dedicat Sfântului Gheorghe Pelerinul

03/09/2018

A apărut numărul 56/august 2018 al revistei „Atitudini” – ediție închinată lui Moș Gheorghe Lazăr (1846-1916), canonizat recent sub numele de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august.
Din cuprins: „Moș Gheorghe Lazăr – fericitul pelerin al lui Hristos”; „La Mănăstirea Văratic, Sfântul Gheorghe (Lazăr) – mereu în priveghere, de Pr. Stavr. Constantin Catană; „Românul care știe să zidească o Românie – de vorbă cu Părintele Justin Pârvu”; „Părintele Justin Pârvu – persoana cea mai aleasă pe care am văzut-o și am simțit-o în întreaga mea viață”, de Matean Alin Marius; Părintele Dimitrie Bejan – un monument de istorie românească: „Sunt român și eu vreau să fiu judecat ca un român!”; „Arhimandritul Mina Dobzeu, mărturisitor, misionar și duhovnic isihast”, de Monahia Dometiana; „Filosofia elinească și părinții Bisericii, în viziunea părintelui Ioannis Romanidis – cuvânt al Înaltului Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie” – Traducere de Monahia Ierusalima; „Un sfânt contemporan – Iacov Țalikis, văzătorul de Dumnezeu”.
Pelerinul din turnul clopotniță
Moșul Gheorghe Lazăr a trăit, timp de 26 de ani, în turnul-clopotniță al Bisericii „Sf. Ioan“ Domnesc din Piatra-Neamț. Născut în comuna Șușag, județul Alba, în anul 1846, într-o familie de oameni gospodari, Moșul Gheorghe Lazăr s-a căsătorit la vârsta de 24 de ani și a avut cinci copii. În 1884, a plecat în pelerinaj la Mormântul Domnului, în pustiul Iordanului, și la Sinai, unde s-a rugat vreme de aproape un an de zile. La întoarcere, s-a nevoit vreme de un an și jumătate în Muntele Athos, acest pelerinaj aducându-l tot mai aproape de Dumnezeu. Întors acasă, a mai trăit în familie până în 1890, când și-a așezat copiii în rânduială și s-a retras ca un pelerin spre mănăstirile Moldovei. După ce s-a închinat la toate sfintele locașuri, Moșul Gheorghe s-a stabilit definitiv la Piatra-Neamț. A trăit în clopotnița bisericii lui Ștefan cel Mare timp de 26 de ani, în post și rugăciune, fără pat, fără încălțăminte în picioare, ducând o viață aspră. La 15 august 1916 s-a săvârșit în chilia lui, fiind înmormântat în cimitirul orașului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost așezate în gropnița Mănăstirii Văratec.
Desculț și descoperit, prin ger și arșiță

Îmbrăcat în cojoc, cu capul descoperit, cu „Psaltirea“ sub braț și cu toiagul în mână, așa mergea Moșul Gheorghe prin Piatra Neamț, rostind în taină Rugăciunea lui Iisus și Psalmii lui David. Din banii pe care îi primea, cumpăra multe pâini calde pe care le împărțea cerșetorilor din oraș, care îl așteptau în fața clopotniței. Tot celor necăjiți le dădea și banii primiți de pomană. Urca în turn, unde se ruga până spre seară. După asfințitul soarelui, mânca legume fierte și apoi se culca. La ora 11 noaptea, bătrânul pelerin cobora din turn, se închidea în biserică și se ruga acolo singur, până dimineața.
„Timp de 30 de ani nu a lipsit niciodată noaptea de la biserică. Intra la ora 11 înainte de miezul nopții și ieșea dimineața, între orele patru-cinci. Oriunde înnopta, în orașe, prin sate sau pe la mănăstiri, păstra cu sfințenie această rânduială. Aceasta era rugăciunea de foc a bătrânului Gheorghe Lazăr, pe care o săvârșea în taină, neștiut de oameni“, subliniază arhim. Ioanichie Bălan, în „Patericul mănăstirilor nemțene“ (Trinitas, Iași, 2001, pp. 344-345).
Vara și iarna, Moșul Gheorghe Lazăr umbla desculț și descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Pietrenii se minunau văzând cum iarna ieșeau aburi de pe creștetul său, iar zăpada și gheața i se topeau sub tălpi. Cu toate acestea, toți cei care l-au cunoscut au dat mărturie că bătrânul nu a fost niciodată bolnav. „Dar câte lucruri minunate nu povestesc bătrânii din Piatra-Neamț și din împrejurimi despre dânsul. Ei spun că iarna, când era foarte frig – minus 20-25 de grade – nu mai dormea în turn, ci la brutăria orașului. Dar nici o noapte nu lăsa să treacă fără să se roage în biserică. (…) Cu pieptul descheiat și fără nimic pe cap, îl viscolea și îl învăluia vântul. Iar el liniștit, fără grabă, mergea zicând psalmi și rugăciuni. Îi ieșeau aburi de pe cap și de pe piept. Când trecea pe la ușa brutăriilor, intra înăuntru, întindea un picior deasupra pe jăratec. Îl dezmorțea puțin, până îi cădea gheața dintre degete, căci îl jena la mers. Apoi făcea la fel cu celălalt și îndată pleca prin ger mai departe. Veneau mulți trecători să-l vadă cum punea piciorul pe jăratec. Însă el nu se uita la nimeni.“ (Arhim. Ioanichie Bălan – „Moșul Gheorghe Lazăr, un sfânt al zilelor noastre“, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 54-56).
Irina NASTASIU