În debutul unei veri ce-și câștigă deja calificativul de a fi lungă și fierbinte – dar altfel decât cea despre care scrie Faulkner în celebra sa nuvelă –, anunțând vacarmul alegerilor prezi-dențiale din toamnă, politicul s-a insinuat, aparent la fel de „discret” ca întotdeauna în ultimul sfert de veac, și în Educație.
Problema este următoarea: ce este mai important pentru viitorul României – luptele de orgolii și personalizarea instituțiilor, până la anihilarea rolului procedural al acestora, sau aneantizarea competitivității și șanselor de evoluție în cadrul unui sistem educațional și așa nefuncțional?
Aș spune fără înconjur că ultima chestiune pomenită este de o importanță capitală, deci strategică, pentru România poreclită „europeană”. Din aceas-tă perspectivă, Ordonanța de Urgență Nr. 49/2014, care propune modificarea a nu mai puțin de 97 de articole ale Legii nr. 1/2011 a Educației Naționale înseamnă nimic altceva decât instituirea unui proces de restaurație poli-tică în acest sector vital pentru orice societate normală.
Înainte de toate, trebuie subliniat că absolut niciuna dintre cele 97 de modificări propuse de actualul guvern – cu schema foarte bine calculată a trecerii „în umbră” de legala perioadă de contestare, în timpul examenului de bacalureat și în buza vacanței, când atenția publicului e detur-nată de alte subiecte! – nu reven-dică „urgența” unui asemenea document emis de executiv. Tocmai de aici decurge, cel puțin formal, și neconstituționalitatea evi- dentă a unei astfel de măsuri.
Pe de altă parte, pe fond, această restaurație politică implică cel puțin trei efecte esen-țialnegative asupra sistemului educațional. Primo, este vorba despre restaurația gerontocrației în mediul universitar. Toți dinozaurii academici care erau obligați să renunțe la scaunele presupuse de funcțiile din sistem ar avea din nou în față o carieră de succes. Nu se poate nega faptul că există și acum profesori vârstnici de la care studenții ce mai optează, încă, pentru sistemul universitar românesc au ce să învețe. Doar că aceștia puteau avea, foarte bine, prin efectul Legii 1/2011, calitatea de profesori asociați, beneficiind în același timp de binemeritata pensie, fără a ma ocupa, ani de-a rândul, funcții din care deciziile lor pot deveni riscante, fără a mai pune la socoteală că, astfel, blochează intrarea în afera decizională a tinerilor compe-tenți. Secundo, avem de-a face cu restaurația dictaturii la nivelul conducerii instituțiilor de învă-țământ superior, fie acestea de stat sau private. Practic, modificarea ce prevede ca mandatul rectorilor să fie nelimitat temporal ne îndreaptă spre un sistem care nu a existat în România nici măcar în timpul dictaturii comuniste. Dacă Ordonanța va intra în vigoare, odată cu următoarele alegeri academice vor fi oameni ce se vor înveșnici în funcția de rectori, instituind astfel, în timp, un sistem clientelar de care sistemul nostru educațional oricum nu este străin nici în momentul de față.
În fine, tertio, putem identifica restaurația egalitarismului de factură comunistă în mediul educațional, ceea ce anulează în mod cât se poate de clar posibilitatea de existență a factorului competitiv, motorul oricărui progres în lumea modernă și globalizată. În fapt, instituirea unei a treia sesiuni a examenului de bacalaureat, ca și a posibilității de a obține titlul de doctor în științe în regim de „fără frecvență” atestă totalul dezinteres pentru un învățământ de calitate și inexplicabilul interes pentru o educație ca efect al căreia toți absolvenții să fie egali în sfânta ignoranță.
În plus față de aceste efecte negative principale, aș sesiza aici și existența a două direcții cu limpede încărcătură politică. Mai întâi, intenția vădit electorală a guvernanților de a-și asigura niște voturi „controlate”, pe de o parte din partea geron-tocrației academice și, pe de altă parte, din aceea a familiilor care au loaze neînstare să treacă testele specifice examenului de maturitate.
În al doilea rând, încercarea clară de a controla politic sistemul educațional însuși, un exemplu în acest sens fiind acela că, în preuniversitar, directorii de școli nu vor mai ocupa această funcție prin concurs, ci vor fi numiți, din nou, de către inspectoratele școlare județene.Cred că această Ordonanță reprezintă un alt indicator al procesului ce marchează societatea româ-nească din momentul imediat următor celui al integrării formale în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Este vorba despre erodarea democrației, în pofida condiționalității legislative operate dinspre Bruxelles. Res-taurația politică din educație este doar însă un semn al ceea ce va urma. Iar ceea ce va urma nu este, oricât de nepăsători am putea fi în acest început de vară, deloc bine.
Prof.univ.dr. Daniel Sandru