Republica Neguvernabilă Girov

girov sarion_resize
*Azi, merg la muncă doi consilieri locali care se cred primari interimari în regulă *Ieri, echipa pro-Sarion a făcut şedinţă în care l-a reinvestit pe acesta ca viceprimar (cu atribuţii de primar) şi a avansat-o pe Marieta Nădăşanu ca vice delegat *Prefectul: „Aşteptăm să ajungă hârtiile la noi, să vedem dacă este o hotărâre valabilă a unui Consiliu legal convocat sau a fost vorba de o întrunire”

Anarhie şi circ – aşa poate fi etichetată administraţia locală din Girov care, în permanenta luptă pentru putere dusă la extrem de unii politicieni locali, ieri a confirmat regula cu schimbarea săptămânală a viceprimarilor.
Ştirea de presă nici nu poate fi scrisă clar, întrucât ambele tabere văd diferit ce s-a întâmplat ieri în arena de la Girov iar Prefectura trebuie să analizeze mai întâi documentele oficiale pentru a aprecia ce este legal şi ce nu în bătălia de uzură care, în esenţă, este “ba eu mă cocoţez pe scaun”.
Ieri la 12 a fost o “şedinţă de consiliu local” (spun cei care au pus-o în operă) sau o “întrunire tovărăşească a unor consilieri” (spun ceilalţi, încercând să susţină idea că şedinţa nu a fost legal convocată).
Cert este că grupului Sarion (care a pierdut puterea, cu 7-8, acum o săptămână) i s-a alăturat consilierul anunţat de ziarul Ceahlăul, Marieta Nădăşanu (PDL) şi astfel noii majoritari au purces la ce se pricep cel mai bine aleşii giroveni. Adică la revocarea fostilor viceprimari (Ciprian Avasiloaie şi Valeriu Andrieş) şi la alegerea altora (Florinel Sarion + Marieta Nădăşanu).
Da, la Girov, aşa cum anticipam, preţul trecerii unui consilier dintr-o tabără în alta nu mai ţine doar de legenda uliţei care vehiculează sume sau alte interesere ci (după cazul Avasiloaie care şi-a dat votul pentru celelalte 7 cu care a ajuns el „number 2 = number 1”) presupune, obligatoriu (şi) funcţie în conducerea Primăriei. Astfel Nădăşanu devine al 6 viceprimar din acest mandat de la Girov, cu precizarea că Sarion şi Andrieş au fost aleşi de mai multe ori (Sarion ar fi la a patra alegere – scuze dacă informaţia nu e precisă, dar cine mai poate număra toate numerele de circ de la Girov?).
Tabăra Sarion spune că evenimentul de ieri a fost unul perfect legal, tabăra “detronatului” Avasiloaie spune că procedura este viciată pe formă şi fond, secretara (persoană cheie în ecuaţia unei şedinţe de CL, în sensul legii) Roca fiind anterior lăsată fără atribuţii (pe timpul unei cercetări disciplinare pentru care a fost reclamată la Comisia Specială de la Prefectură).
Interesant este că între momentul în care ex-interimarul (sau non-ex, cine mai ştie…) Avasiloaie i-a schimbat atribuţiile şi şedinţa de ieri, secretara Roca a fost în concediu medical. Deci, dincolo de legalitatea sau non-legalitatea deciziei lui Avasiloaie, rămâne întrebarea cine şi cum s-a ocupat de legalitatea convocării şedinţei dacă Adriana Roca (secretară sau nu) era acum câteva zile în concediu medical?
Încă un aspect interesant: Legea 215 a administraţiei publice locale spune că o Hotărâre de Consiliu Local (cum este şi cea de ieri, dacă se va dovedi că e legală şi rămâne în picioare) devine valabilă (deci “lege”, opozabilă părţilor), dacă e comunicată la Prefectură (pentru control de legalitate) în 10 zile, în 5 zile de la acest moment. Deci chiar şi ieri să fi fost trimisă hotărârea (legală sau nu) la Prefectură, ea ar intra în funcţiune abia peste 5 zile. Ei, aş! În Republica Girov s-a întâmplat ca de obicei: imediat după şedinţă, în biroul ocupat până atunci de Avasiloaie, birou încuiat pentru că ocupantul vremelnic era pe la Piatra Neamţ a intrat noul ales, adică Sarion.

„Mi-au spart biroul. Eram la Prefectură şi am fost anunţat că au intrat Sarion cu consilierii lui şi cu doamna secretar care face politică şi au forţat yala. Şedinţa lor este ilegală”, spunea ieri Avalioaie.
Prefectul Angheluţă – chiar dacă nu o să recunoască – mai avea ieri un pic şi îşi lua câmpii. I-au trecut prin birou şi Avasiloaie dar, apoi, şi Adriana Roca. “Este incredibil ce se întâmplă. Prefectura dă avize de legalitate, pe actele emise de administraţiile locale, dar după ce ne sunt aduse şi studiate de juriştii noştri. La Girov însă… Nu apucă colegii din Prefectură să studieze un alt că vine altul. Nici Prefectura nu e ca maşina de cusut… Aşa că, azi am stat de vorbă cu toată lumea care mi-a bătut la uşă, da, foarte mulţi de la Girov. Vom analiza şi abia apoi ne vom spune punctul de vedere. Trebuie să vedem dacă a fost o şedinţă în sensul legii sau a fost o întrunire a unor consilieri”, spunea Vlad Angheluţă.
Tabăra Sarion invocă faptul că a folosit serviciile secretarei Roca din două motive: decizia de mutare a acesteia ar fi fost nelegală şi nici nu era alt secretar în acest timp, fapt considerat un tertip creat tocmai ca ei să nu poată face „revoluţie la revoluţie”. Avasiloaie spune – fiecare cu dreptatea lui – că a numit, iniţial, un secretar interimar care, la presiuni, ar fi renunţat la “avansare”. Că a mai vorbit cu un funcţionar care, la alte presiuni, ar fi spus tot “pas!”. Că tocmai căuta o soluţie în acest sens până se lămureşte cu “judecarea disciplinară” a secretarei Roca dar… între timp i-au intrat alţii în birou.

Doi pe un scaun

Ziua de ieri s-a dus. Sarion se crede viceprimar în regulă, doar de asta s-a instalat în biroul primarului (funcţie pe care, la Girov, vicele no. 1 o ocupă interimar până la clarificarea situaţiei lui Vasile Olaru, cel demis de fostul prefect – complicat, nu?).
Avasiloaie se crede şi el vice în regulă aşa că azi merge şi el la muncă. Tot în acelaşi birou. Unde este un singur scaun de şef. Dar şefi se cred amândoi…
Până la escaladarea conflictului, până la trecerea din zona violenţelor verbale la îmbrâncituri şi dat cu piciorul de scaun în cap, la Girov mai e doar un pas.
Neoficial am aflat că Poliţia Neamţ a fost înştiinţată de situaţie aşa că „organele” sunt pregătite să intervină şi să despartă pe cei doi Napoleoni care s-ar bate pentru ştampila Primăriei Girov.
Dacă ar exista demnitate şi responsabilitate, toţi consilierii locali şi-ar da demisia, partidele nu ar mai trimite supleanţi în CL şi s-ar merge la alegeri anticipate.
„Întoarcerea la popor” ar fi cu atât mai necesară cu cât, în acest moment, Girov este o comună neguvernabilă.
În acelaşi timp însă, pe 12 aprilie se împlinesc cele 30 de zile în care ar trebui să se juce acţiunea de suspendare a ordinului fostului prefect, acţiune intentată de Vasile Olaru. Din informaţiile noastre, până ieri nu fusese stabilit nici termenul.
Aşa că bâlciul de la Girov continuă…

Daniel VINCA