Replică bună din partea HCF-ului

hcf piatra neamtRapid Bucureşti – HCF Piatra Neamţ 26 – 18 (15 – 10)

Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ au pierdut la o diferenţă de 8 goluri, scor 26 – 18, confruntarea din deplasare cu Rapid Bucureşti, din etapa a opta a diviziei A. Elevele pregătite de Dan Valentin au reuşit un joc destul de bun în primele 22 de minute, în faţa celei mai puternice formaţii din seria A, şi au reuşit să se ţină de la egal la egal cu adversarul. Din minutul 22, pe fondul unor greşeli tehnice în apărare şi în atac, Rapid s-a desprins şi la pauză a condus cu 15 – 10. Fără posibilitatea de a efectua mai multe schimbări din cauza accidentărilor şi a lotului destul de subţire, antrenorul Dan Valentin nu a reuşit să îşi capaciteze echipa în repriza a doua, iar trupa din capitală a reuşit în final să se impună cu 26 – 18 şi să câştige cel de-al optulea meci din tot atâtea posibile. În ciuda înfrângerii, tehnicianul pietrean a apreciat evoluţia echipei sale din prima repriză. „Din păcate, în repriza a doua, mental şi fizic nu am mai reuşit să ţinem pasul cu adversarul, după ce în prima repriză jocul ne-a funcţionat. Avem un lot destul de redus numeric, mai mult, s-a accidentat şi Bianca Marian, şi sper ca până la finele turului să refac o parte dintre sportive. Oricum, echipa are potenţial”, a spus antrenorul Dan Valentin.

Cea mai bună marcatoare din tabăra pietreană în jocul de la Bucureşti a fost Luminiţa Hriţcu, autoare a 8 goluri. Agape a marcat de 5 ori, Lungu 2, iar Marian, Iroftei şi Pintilei au înscris câte un gol. După eşecul de la Rapid, HCF Piatra Neamţ a rămas cu 9 puncte şi a căzut pe poziţia a opta în ierarhia seriei A. Duminică, de la ora 11, în cadrul etapei a noua, formaţia pietreană are un joc greu pe teren propriu cu Şc. 181 Bucureşti. Tot în etapa a opta s-au consemnat rezultatele: CSM II Bucureşti – CSU Târgovişte 32 – 13, Ştiinţa Bacău – Danubius Galaţi 20 – 36, Spartac Bucureşti – Activ Plopeni 25 – 32 şi Şc. 181 Bucureşti – CS Buzău 33 – 33.

Clasament

1.Rapid Bucureşti  8  8  0  0  297-200  27p

2. Ştiinţa Bucureşti  7  6  0  1  226-180  18p

3. Şc. 181 Bucureşti  7  5  1  1  244-190  16p

4. CS Buzău  7  4  1  2  234-196  13p

5. Danubius Galaţi  8  4  0  4  224-211  12p

6. CSM II Bucureşti  7  3  0  4  196-191  9p

7. Activ Plopeni  7  3  0  4  190-199  9p

8. HCF Piatra Neamţ  7  3  0  4  175-193  9p

9. Ştiinţa Bacău  7  2  0  5  173-234  6p

10. CSU Târgovişte  8  1  0  7  170-278  3p

11. Spartac Bucureşti  7  0  0  7  151-208  0p