Replică bună dată liderului

LPS Piatra Neamţ – CSM Ploieşti 24 – 36 (7 – 19)

Handbaliştii de la LPS Piatra Neamţ au încheiat prima parte a campionatului diviziei A cu o înfrângere, după ce au pierdut cu 24 – 36 confruntarea de pe teren propriu cu CSM Ploieşti, liderul seriei întâi. Tânăra formaţie pregătită de Stelian Bursuc a început mai greu disputa cu trupa ploieşteană, iar diferenţa s-a făcut în prima repriză când oaspeţii au intrat la vestiare cu un avantaj de 12 goluri pe tabela de marcaj, scor 19 – 7. În partea a doua, handbaliştii de la CSM au mai redus motoarele, iar gazdele au reuşit să încheie repriza la egalitate, marcând câteva goluri spectaculoase în poarta adversă. Până la urmă, formaţia din oraşul aurului negru s-a impus la o diferenţă de 12 goluri şi a încheiat turul pe primul loc în clasament cu 39 de puncte. De altfel, echipa pregătită de Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae este singura din seria întâi care nu a pierdut niciun meci în prima parte a sezonului, iar obiectivele sunt majore pentru clubul prahovean în actuala stagiune. Cel mai bun marcator din tabăra adversă a fost Ionuţ Botezatu, autor a 7 goluri. „Ne aşteptam la o victrorie după atâtea meciuri destul de bune. Ştiam că Piatra Neamţ este o echipă de copii şi vroiam să ne concentrăm la ultimul meci din turul acesta. A fost o partidă bună, cred eu pentru noi a fost un an bun. Noi le urăm succes şi copiilor de la Piatra Neamţ, aici a fost întotdeauna o şcoală bună de handbal, per total a fost un meci frumos ca de sfârşit de an. Am avut un tur foarte bun, sperăm ca şi returul să fie la fel pentru că, dacă vrem să ne gândim mai sus la Liga Naţională, mai sunt multe de făcut până acolo. Noi vrem să promovăm, suntem pe drumul cel bun, sperăm să continuăm tot aşa, acum vom vedea ce va fi. Din punctul meu de vedere, lupta pentru promovare o vom da cu cei de la Galaţi, mi se pare o echipă apropiată valoric. După mine, seria întâi este mai slabă valoric ca anul trecut, când erau Vaslui şi Călăraşi, alt nivel, alţi bani, anul acesta este un culuar mai bun, echipele sunt mai echilibrate”, a spus la finele jocului principalul de la CSM Ploieşti, Dragoş Dobrescu. Pentru LPS Piatra Neamţ au marcat Chirilă, 9 goluri, Ciocoiu 5, Lascovici 3, Bibirig 2, Buştihan, Barbălată, Pitaru, Dascălu şi Balcanu câte un gol. După înfrângerea de miercuri seară, trupa din Piatra Neamţ a încheiat prima parte a campionatului pe poziţia a zecea în clasament, cu 9 puncte, după 3 victorii şi 10 eşecuri. Unul dintre jucătorii pietreni care s-a evidenţiat la acest meci a fost Cosmin Bibirig, care la 16 ani a debutat în acest sezon pe cea de-a doua scenă handbalistică. „Din păcate am pierdut, dar cred că am avut un joc foarte bun, am încercat să dăm tot ce putem şi odată ce joc aceste meciuri din divizie, este o experienţă în plus pentru mine şi pot da randamentul mai mare la juniori. Eu cred că puteam obţine mai mult în acest tur, dar din păcate asta a fost să fie. Este o diferenţă destul de mare între juniori şi divizia A, în primul rând o diferenţă de forţă, dar nu ţin cont de acest lucru şi încerc să dau tot ce este mai bun. Per total sunt mulţumit de ceea ce am realizat, de la Moş Crăciun vreau în primul rând sănătate şi sper ca 2015 să fie un an mai bun decât acesta”, a spus Cosmin Bibirig. Handbaliştii pietreni au intrat în vacanţă după partida cu CSM Ploieşti, şi vor reveni la pregătiri după sărbătorile de iarnă. Returul diviziei A de handbal masculin se va relua pe data de 15 februarie 2015.

„Sperăm ca 2015 să fie un an mai bun”

Handbalul masculin se mai mişcă în Piatra Neamţ şi datorită profesorului Stelian Bursuc, cel care se ocupă de echipa de divizie A, LPS Piatra Neamţ, dar şi de juniorii 1 de la LPS. Tehnicianul pietrean vrea să redreseze handbalul masculin din Piatra Neamţ, dar ştie că fără bani acest lucru este greu de realizat. Stelian Bursuc a vorbit despre parcursul echipei în turul diviziei A, despre rezultatele de la juniori, şi despre perspectivele pentru 2015.

Rep: Domnule Stelian Bursuc, s-a încheiat turul cu o înfrângere, însă aţi dat o replică destul de bună liderului din Ploieşti?

S.B: Şi în meciul trecut de la Piteşti, şi acuma, băieţii au înţeles ce au de făcut. Într-adevăr, când e diferenţa de forţe nu ai ce face, dar când e vorba de atitudine nu ţi-o ia nimeni şi forţa e forţă, iar atitudinea şi dorinţa este alta. Aşa că băieţii au înţeles, aşa s-a întâmplat şi la Piteşti, chiar dacă diferenţa a fost destul de mare, evoluţia a fost bună, au jucat toţi, la fel ca şi la acest meci. Mă bucur că şi junorii au înţeles că toţi au un cap, două mâini şi două picioare, deci nu e vorba de sperietură decât de încredere şi continuat aşa vizavi de ceea ce urmează pe viitor.

Rep: Aţi încheiat turul cu 9 puncte şi cu bani puţini, cum aţi caracteriza prima parte a sezonului?

S.B: Ce să mai caracterizez, seniorii au jucat de plăcere, cei mici pentru a acumula experienţă în ceea ce priveşte campionatul la juniori, şi vizavi de viitor pentru cei care sunt în primul an de seniorat, cum ar fi Chirilă, Usturoi, care efectiv vor să mai meargă în continuare pe performanţă şi aceste jocuri le dă încredere.

Rep: Cum vi s-a părut CSM Ploieşti, e cea mai îndreptăţită echipă să spere la promovare?

S.B: Acum i-am văzut prima dată, dar din ceea ce am văzut până acum, bine meciul acesta probabil şi ei l-au tratat altfel, cred că sunt 4, 5 echipe care sunt cam de aceiaşi valoare, ei, Galaţi, Focşani, Piteşti, Iaşi, sunt ca valori cam egale, dar ştiţi cum e, fiecare meci cu diferenţa lui în ceea ce priveşte motivaţia, pentru că e normal să ai o motivaţie cu noi şi alta cu alte formaţii. Ploieşti este acolo în pole position, am înţeles că au şi condiţii, iar obiectivul lor este promovarea în Ligă.

Rep: Valoric, cum vi s-a părut turul seriei întâi?

S.B: Faţă de acum 2 ani şi sezonul trecut mai slăbuţă. Sunt 4,5 echipe care vor să se bată acolo la primele locuri, iar între celelalte nu e diferenţă mare, văzând echipa noastră şi se fac ceilalţi. Ăsta e nivelul deocamdată, iar un obiectiv important, cred eu, e că se joacă, faţă de alte sporturi, volei sau baschet, unde sunt câte 5, 6 echipe înscrise, la noi aţi văzut au fost 15 înscrise, acum sunt 14 echipe, deci potenţial este.

Rep: La juniori cum a fost turul, un bilanţ bun?

S.B: După cum au început la primul turneu îmi făceam griji că nu prind turneul semifinal, iar acum după ce am văzut că au înţeles şi ei s-au motivat pentru partea a doua a turului, unde nu au pierdut niciun meci, spun că e bine. Urmează să vedem ce va fi în retur, pentru că aici e problema, la mintea lor când încep evoluţiile bune, ştiţi cum e sunt undeva pe val şi trebuie să se menţină pe val, iar evoluţiile nu trebuie să fie aşa fluctuante.

Rep: Ce vă doriţi de la Moş Crăciun?

S.B: Sănătate în primul rând că asta e cea mai importantă şi copiii să fie sănătoşi toţi şi să putem să o luăm de la capăt de la anul.

Rep: Ce le uraţi apropiaţilor handbalului din Piatra Neamţ?

S.B: La toată lumea un an fericit, sărbători fericite, le mulţumim pentru ajutorul acordat, atât cât a fost şi ăsta sperăm să îl înmulţim pentru la anul şi să fie un 2015 mai cu încredere, cel puţin pentru handbal, nu ştiu celelalte sporturi ce au de gând, dar eu la handbal îmi doresc ca cu aceşti copii să facem o echipă, poate nu ca fostul Fibrex, dar măcar acolo să ajungem să fim pe la mijlocul clasamentului în Liga Naţională.