Într-un interviu acordat unei televiziuni în săptămâna ce tocmai stă a se-ncheia, al cărui subiect principal a fost cel al trecutelor alegeri prezidențiale, premierul Victor Ponta și-a exprimat anumite „regrete” referitoare la maniera în care și-a gestionat, din postura de candidat la Cotroceni, propria-i campanie electorală. Cel puțin la nivel discursiv, premierul și președintele celui mai mare partid din România postacomunistă, PSD, pare să fi învățat ceva din această lecție. Este, însă, foarte interesant de urmărit dacă umilitatea afișată în amintitul interviu, în cadrul căruia a spus, spre exemplu, că îi pare rău pentru faptul de a fi adoptat o atitudine arogantă în raport cu contracandidatul său, se va regăsi și pe viitor la nivelul atitudinii sale. Sincer să fiu, mă îndoiesc. Și asta pentru că, în pofida încercărilor sale, în același interviu, de a contracara niște teme care au dus la eșecul campaniei sale, precum ar fi asocierea cu baronii, cu trecutul comunist al partidului sau cu eticheta de cel mai corupt partid din România, toate acestea rămân valabile și în prezent. PSD este, indubitabil și indeniabil, un partid al baronilor, cocoțați pe funcții publice de ani buni de zile și care și-au creat, prin fiecare dintre județele ori orașele pe care le „patronează”, câte un țarc de vasali, pe un model medieval pe care l-au calat în funcție de coordonatele contemporaneității. În cei patru ani de când este președinte al acestui partid, Victor Ponta nu a reușit să se debaraseze de baroni, iar dacă numărul acestora a scăzut în ultima perioadă, acest lucru este meritul DNA și nu al vreunui proces de „reformare” inițiat de actualul premier. La fel, PSD este pe drept cuvânt perceput drept un partid neocomunist: de la prezența, ca președinte de onoare, a lui Ion Iliescu, format la școala sovietică și care nu va putea renunța – ar fi, oricum, cu mult prea târziu! – la „crezul” însușit în tinerețe, și până chiar la „cheguevarismele” stupide pe care Victor Ponta le-a tot vehiculat, încă din vremea în care era șef al TSD, avem de-a face nu doar cu expresii simbolice ale comunismului revoluționaroid, ci cu o stare de spirit pe care PSD a preluat-o cu succes de la defunctul PCR, menținând-o până astăzi. Nu mai puțin, PSD a fost, vreme de un sfert de veac, și încă rămâne, „raiul corupților” – imediat ce s-au căpătuit cu vreo funcție publică, oamenii partidului s-au pus pe făcut bani, conectându-se acolo unde se pricep mai bine, adică la bugetul de stat, atât în plan național, cât și în plan local. Pe același model de socializare au fost crescuți și tinerii „socialiști” din PSD, obișnuiți „de mici” să se cuibărească sub umbrela statului social, pentru ca, prin cât mai puțină muncă, să li „se dea” cât mai mult. Aceștia sunt, în continuare, membrii partidului condus de Victor Ponta. Nu că astfel de creaturi nu ar exista și prin celelalte partide, însă, în cazul PSD, cred că vorbim de depășirea oricărei măsuri. Ca atare, nu numai că regretele premierului sunt tardive, dar el demonstrează că, în ceea ce privește partidul pe care-l conduce, nu are nici cea mai mică idee despre cum anume acesta ar putea fi reformat. Nu va putea să spună fiecărui membru, așa cum a recunoscut că i-a spus prietenului său de distracție în Dubai, Sebastian Ghiță, „dacă ții la mine și ești cu adevărat prietenul meu, îți dai demisia!” (ceea ce demonstrează, în fond, că toată povestea cu plecarea ultimului din PSD nu e decât o cacealma), pentru că, după ce a pierdut alegerile, Victor Ponta începe să aibă din ce în ce mai puțini prieteni în sânul propriei organizații. Ceea ce-l mai ține în viață, din punct de vedere politic, este funcția de prim-ministru, pentru că astfel mai poate canaliza niște fonduri publice către baroni. După ce nu o va mai avea – iar acest lucru se va întâmpla cu siguranță în prima parte a anului ce vine – „regretele” sale chiar nu vor mai interesa pe nimeni.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru