Regim special penru elevii și preșcolarii din cartierul Văleni

 

Copiii familiilor din cartierul Văleni 2, care merg la școală sau la grădiniță, vor beneficia și în acest an de servicii sociale. Primăria Piatra Neamț, în parteneriat cu părintele Munteanu, din Parohia Săvinești, s-au gândit la un proiect social care să prevină abandonul școlar în rândul copiilor familiilor nevoiașe din cartierul pietrean. Astfel, respectivii copii, au intrat din nou în atenția autorităților locale de la Piatra Neamț, după ce viceprimarul Aurelia Simionică, împreună cu preotul Munteanu, reprezentant al Fundației Solidaritatea, au mers în vizită perntru a vedea cu ce probleme se confruntă familiile nevoiașe cu copii, din zona Văleni.
„La Văleni va exista un proiect realizat pe seama unei
colaborări între noi, ca administrație locală, și Fundația Solidaritatea și cred că ne vom sprijini și pe o fundație care are colaborare cu diverse entități din Germania. Pentru a defini termenii în care vor realiza acest parteneriat, am demarat o procedură pentru a strânge date despre posibilii beneficiari. Mă refer la numărul de elevi, la frații și surorile pe care le au  acasă și care nu frecventează cursurile școlare. După ce vom avea pusă la punct baza de date, vom concepe un program de întrajutorare a copiilor care provin din familii nevoiașe. Am fost împreună cu părintele Munteanu la Văleni, și la grădiniță și la școală, și la modulele din zonă. Interesul nostru este să cuprindem cît mai mulți copii în acest proiect și să avem o activitate îndelungată acolo, în cadrul colaborării în care sperăm. După ce vom avea pusă la punct baza de date cu populația școlară existentă, vom putea creiona mai mutle proiecte în care să îi angrenăm pe copiii care se confruntă cu probleme”, a spus viceprimarul Aurelia Simionică.

Irina ȘTEFĂNESCU