Este de maximă importanţă ca, după un traumatism indiferent cât de grav, să trecem printr-un proces de recuperare a funcţiilor afectate care să ne redea independenţa motorie. În ce măsură ajungem ca după o luxaţie sau o fractură să ne putem mişca, dansa, face sport depinde de cât de rapid începem recuperarea.
Fizioterapeutul Ilie Onu, şeful Departamentului de fiziokinetoterapie aparţinând de Clinuica Micromedica din Piatra Neamţ ne împărtăşeşte câteva aspecte esenţiale despre atitudinea şi comportamentul ce trebuie adoptate în cazul sechelelor posttraumatice.
Reporter – Accidentele sunt o parte nedorită în viaţa unui om activ, o trauma complexă pentru persoanele în vârstă, un episod care zdruncină copilăria şi-i bulversează cursul firesc, o răscruce care poate schimba radical vieţile.
Ilie Onu – Pe lângă bucurii, viaţa ne oferă momente mai puţin plăcute, când ajungem din diverse motive să trecem prin trauma fizice ce ne aduc în imposibilitatea de a ne mişca şi astfel ajungem pe masa ortopedului. După ce medicul ortoped îşi face datoria, survine perioada aşa-numită de recuperare, extrem de importantă pentru evoluţia ulterioară a bolnavului. Persoana afectată, însă, poate beneficia de recuperare rapidă.
Rep. – Poate sau trebuie?
I.O. – Bine accentuat. Trebuie este modul corect de abordare, pentru că o parte din stările posttraumatice, postimobilizare ghipsată şi postchirurgical chiar impun acest lucru. Sunt pacienţi a căror tinereţe, activitate fizică şi rezistenţă la durere fac ca recuperarea să fie un proces natural. Prezenţa complicaţiilor, a inflamaţiilor, a fenomenelor edematoase, a blocajelor articulare şi atrofiilor musculare impun o conduită recuperatorie prin fiziokinetoterapie.
Rep. – Aţi enumerat cazuistica ce intră în sfera recuperării posttraumatice, dar nuanţaţi cui se adresează recuperarea.
I.O. – În primul rând, medicul curant ortoped este cel de la care ar putea pleca recomandarea pentru recuperare posttraumatică. Întrucât se recomandă pacienţilor după imobilizare ghipsată, celor care au suferit intervenţii chirurgicale, care pierd masă musculară şi li se blochează articulaţiile. Se ştie că fiziokinetoterapia este singura şi adevărata cale de recuperare, pentru că se face pe obiective şi cu mijloace ţintite necesităţilor fiecărui pacient.
Fizioterapia reduce durerea, inflamaţia şi edemul, lăsând apoi kinetoterapia să facă posibilă deblocarea articulaţiilor, creşterea masei musculare, cu scopul de a reda funcţiile normale.
Să vă dau un exemplu: un pacient cu fractură la un os al mâinii, care a fost imobilizată în ghips 3 săptămâni, imediat după înlăturarea ghipsului se toaletează mâna şi chiar din aceeaşi zi începe recuperarea.
Rep. – Chiar imediat?
I.O. – Da! Chiar imediat! Cu cât începe mai repede cu atât are şanse mai mari să scurteze timpul de refacere şi îşi poate relua funcţiile articulare şi cele musculare, toate făcându-se prin programe stabilite de fizioterapeut.
De fapt, scopul nostru este redarea pacientului cât mai repede înapoi la viaţa socială şi profesională avută anterior accidentului.
Rep. – Aţi avut şi situaţii când pacientul nu progresa, după începerea recuperării?
I.O. – După un număr minim de şedinţe, pacientul este reevaluat pentru a se putea confirma integritatea segmentului recuperat. Iată un alt exemplu: pacientul cu mâna, care acuză în continuare dureri şi semne de inflamaţie – imediat va fi trimis pentru reevaluare la medicul specialist curant.
Dar, de obicei, pacienţii îşi reevaluează singuri situaţia, dând girul recuperării. Asta dacă au colaborat cu fizioterapeutul pe parcursul programului, care poate diferi în funcţie de vârstă, de zona lezată, de alte afecţiuni preexistente, de starea de sănătate a pacientului, de dorinţa lui de a se reface şi de suportul pe care i-l oferă familia. Dar cu respectarea întocmai a indicaţiilor medicului curant şi ale fizioterapeutului, inclusiv cele privind regimul de viaţă şi atitudinea adoptată, sunt şanse mari ca recuperarea să dea roade.
Aici, la Departamentul de fiziokinetoterapie de la Micromedica avem numeroase cazuri de pacienţi care se prezintă pentru recuperare posttraumatică. Cred că vorbim de o pondere de 60% din cazuistică, inclusiv rupturile de ligament încrucişat anterior.
Cristina Iordache
