Record de pașapoarte noi în iulie și august

Dobrila, Niculina, prefect de Neamt*Pentru soluționarea celor peste 8.000 de cereri de eliberare a pașaportului, Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple a optimizat a fost nevoit să optimizeze efortul făcut fără suplimentarea resurselor umane și a logisticii

Coordonarea activității serviciilor publice comunitare, atât pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, cât și regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, se află printre atribuțiile conferite de legislație Instituției prefectului. Astfel, după implementarea prevederilor ordonanței privind măsurile de simplificare la nivelul administrației publice, prefectul Niculina Dobrilă a solicitat Serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple să realizeze o analiză a activității desfășurate în perioada iulie-august a acestui an.

„În perioada de vară numărul solicitărilor pentru eliberarea de pașapoarte a crescut semnificativ odată cu începerea vacanței și perioada de concediu a românilor care lucrează în străinătate. Având în vedere că nu am beneficiat de resurse suplimentare față de celelalte perioade ale anului, pentru a veni în sprijinul numărului mare de cetățeni care solicitau eliberarea de pașapoarte, s-au făcut eforturi, au fost dispuse câteva măsuri, deja cunoscute de altfel, care să optimizeze activitatea serviciului“, a spus prefectul Niculina Dobrilă.

Aceste măsuri au constat în prelungirea programului de lucru la ghișee începând cu data de 13 iulie până la data de 28 august (422 de ore suplimentare), desfășurarea activității de soluționare a cererilor și rezolvarea unor probleme curente în zilele de sâmbătă și duminică (116 ore), redistribuirea personalului pentru acoperirea activităților impuse de fluxul de emitere a pașapoartelor simple electronice și temporare, replanificarea și reducerea perioadei de concediu pentru angajații serviciului comunitar.

Astfel, din analiza activității Serviciului public comunitar a rezultat faptul că, deși pentru perioada 01.07 – 31.08. 2016 au fost prognozate a fi soluționate un număr de aproximativ 6.000 de cereri de eliberare a pașapoartelor simple electronice și temporare, numărul efectiv al acestor cereri s-a ridicat la un total de 8.189 (3.401 cereri în luna iulie și 4.788 de cereri în luna august). În ultimii 2 ani, în aceeași perioadă, au fost depuse 6.227 cereri în anul 2015, respectiv 5.183 în anul 2014.

„Numărul solicitărilor a crescut cu 31,5% față de anul precedent și cu 58% față de anul 2014, în condițiile în care, cum am mai spus, resursele umane și logistica noastră au rămas aceleași. Referitor la modalitatea de plată a taxelor aferente eliberării pașapoartelor s-a constatat că, după impactul major al schimbării generate de ordonanța guvernului, modalitatea de plată on-line a devenit o alternativă. De altfel, noi am recomandat cetățenilor să utilizeze toate cele șase mijloace de plată puse la dispoziție de noul cadru legislativ“, a mai spus prefectul Niculina Dobrilă.

Daniela SAVU