Recompensă pentru elevii de nota 10

strand3*Tabără gratuită după un an de stat cu burta pe carte

Cinci elevi zăneșteni care au terminat anul școlar cu media generală 10 vor primi o interesantă recompensă – o tabără gratuită.
Inițiativa face obiectul unui proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 iulie 2013 și, date fiind discuțiile de la o ședință anterioră, este de presupus că va fi votată cu o largă majoritate de către consilierii locali.
Celor cinci elevi eminenți li se va asigura participarea la Tabăra „Izvorul Prieteniei” de la Izvorul Muntelui unde, timp de câteva zile, de la 9 dimineața (deșteptarea) la 23 (stingerea) au asigurat un program divers și atractiv (drumeții, activități pe ateliere, concursuri sportive, cursuri practice, karaoke, petreceri în pijamale și nelipsitul foc de tabără).
Ideea acestui premiu care recomensează râvna elevilor model a fost lansată, la deschiderea anului școlar, de viceprimarul Gheorghe Ciocoiu. Cursurile s-au încheiat, vacanța a venit și elevii cu carnete de 10 pe linie au întrebat: „Dar tabăra noastră?”. Subiectul a fost discutat în urmă cu câteva zile la punctul Diverse a unei ședințe extraordinare și – fapt rarissim pentru CL Zănești unde duelul Putere / Opoziție e unul destul de crâncen – părerea unanimă a fost că promisiunea trebuie onorată, mai ales că e vorba despre „o investiție minimă dar extrem de nobilă” (după cum spunea un consilier) și că „ar fi și un semnal extreme de pozitiv, către toți elevii din Zănești, că munca și învățătura își au rostul și că aduc recompense binemeritate” (după cum a completat altul). Astfel că Executivul a realizat proiectul care va fi acum pe masa Consiliului Local.
Cei cinci beneficiari ai taberei-recompensă sunt din ciclul gimnazial, la clasele 1-4 acordându-se nu note ci calificative.
Pentru primarii sau consilierii din alte localități care doresc să „importe” modelul zăneștean de recompensare a elevilor eminenți se impune precizarea că prețul unei astfel de tabere este unul superdecent. De exemplu, costul taberei de la Izvorul Muntelui este de 350 per elev, având incluse cazare, masă, activități etc, mai puțin transportul. Cinci elevi pot fi transportați în județ și cu un autoturism și e bine de știut că transportul la tabere din țară realizat cu autocarul sau microbuzul nu trece nici în cazul distanțelor mari de 100 lei per copil (dus-întors).

D. VINCA