Un Recital Cameral Extraordinar- Seară de lieduri și transcripții pentru pian solo, susținut de soprana Silvia Sorina Munteanu și pianista Silvia Sbârciu va avea loc miercuri, 2 aprilie 2014 începând cu ora 18.30. Evenimentul va avea loc la Liceul de Artă Victor Brauner din Piatra-Neamț. În program vor fi interpretate lucrări din creaţia compozitorilor: Richard Strauss, Max Reger, Franz Liszt, Richard Wagner. Evenimentul face parte din cadrul stagiunii artistice 2013-2014.
Recompensată în anul 2010 cu distincția „Cea mai bună solistă de operă din țară”, soprana Silvia Sorina Munteanu, prim solista Operei Naționale din București, este o prezență activă și mult aclamată pe scenele lirice naționale și internaționale. Absolventă a Facultății de Muzică din Timișoara, a masteratului în stilistică interpretativă la Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și, din 2011, doctor în stilistică interpretativă, soprana colaborează cu maeștri și soliști ai celor mai importante scene ale lumii. Diversitatea repertoriului abordat, cuprinzând atât roluri de operă cât si lucrări vocal-simfonice și peste 250 de compoziții camerale, o situează între cele mai versatile și mai titrate soprane din România.
Beneficiara unei solide pregătiri internaționale, pianista Silvia Sbârciu și-a început formarea muzicală în orașul natal Cluj-Napoca, mai întâi la Liceul de Muzică Sigismund Toduță iar apoi la Academia de Muzică Gheorghe Dima. Pe lângă bogata activitate solistică desfășurată alături de orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Brașov cât și în recitaluri solo și concerte susținute în România, Germania, Franța, Suedia, SUA, Silvia Sbârciu s-a impus și ca un partener cameral avizat, aplecându-se cu un pasionat interes asupra relației text literar/text muzical din duo-ul voce-pian.
Intrarea este liberă iar manifestarea va fi reluată joi, 3 aprilie 2014, ora 17.30, la Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești.
Andreea FLOREA