Recensământ la urecheaţi şi căprior

De joi, 20 februarie, vânătorii nemţeni încep o amplă acţiune de numărare a efectivului de vânat aflat pe cele 11 fonduri ale Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ.

În atenţia uniformelor verzi sunt luaţi cerbii, căpriorii, mistreţii, caprele negre şi iepuri.

La această activitate vor participa majoritatea vânătorilor, precum şi angajaţii AJVPS Neamţ, pentru a se stabili numărul real al animalelor, ce se găseşte pe fondurile de vânătoare.

Toader Roca, şeful vânătorilor nemţeni, ne-a declarat:”Din data de 20 februarie, se va da startul acţiunii de evaluare a efectivelor de vânat, care se va face în baza observaţiilor făcute din perioada anului trecut. La iepuri, aceast recensământ se va efectua prin pieţe de probă. În urma acestor numărători, vor fi stabilite cotele de vânat pentru sezonul 2014 şi 2015”.

V. ANDRIEŞ