*O ucraineancă stabilită în Piatra Neamţ acuză forţele de ordine că au tras cu muniţie de război în protestatanţi *Zilele trecute, mii de ucraineni din Ternopil ocupaseră centrul oraşului şi instituţiile statului*”În fiecare zi vorbesc cu mama şi prietenii mei din Ucraiana; mi-au spus că un tânăr de 17 ani şi un ziarist de 22 de ani au fost împuşcaţi în Kiev, chiar în Euromaidan de lunetişti ”
O pietreancă stabilită de câţiva ani în Piatra Neamţ trăieşte cu emoţie şi teamă tot ce se intâmplă în Ucraina. În Ternopil, oraşul unde locuieşte familia sa, mii de oameni s-au strâns în piaţa centrală pentru a protesta împotriva guvernului pro rus, care a sărăcit ţara şi a înfometat poporul. În afară de miile de ucrainieni care au ocupat oraşul şi toate instituţiile, au existat foarte multe persoane care au plecat în Kiev pentru a se alătura protestatanţilor.
Din păcate, printre cei omorâţi de forţele de represiune, a fost şi un tânăr de doar 17 ani (Ustym Holodniuk) şi un ziarist sportiv (Igor Kostenko), care au fost împuşcaţi de lunetişti, aşa cum ne-a povestit Maria, ucraineanca din Piatra Neamţ: ”De ce ucizi? Nu se putea să se tragă la picioare? Au murit doi tineri omorâţi mişeleşte de lunetişti. Băiatul avea doar 17 ani şi învăţa într-un liceu din oraşul meu. Ziaristul împuşcat era şi el foarte tânăr, de doar 22 de ani, acesta din urmă a fost ucis joi, 20 februarie. A doua zi, a fost adus şi inmormântat de cei dragi. Ce să spun? Eu sunt de partea protestatarilor. Actuala sărăcie din ţară şi alte nemulţumiri au scos mulţimea în stradă. La noi e foarte greu de trăit. De muncă nu prea se găseşte, iar cei care au norocul unui serviciu nu primesc decât echivalentul a 400 de lei româneşti. În regiunea unde trăieşte familia mea, fabrici nu prea sunt, şi se câştigă mai mult din agricultură. Acolo, locuitorii sunt împotriva guvernării lui Viktor Ianukovici, care era partea ruşilor. Oamenii vor să scape de sărăcie şi să plece în Uniunea Europeană, care este singura portiţă de eliberare pentru o viaţă mai bună. În ţara mea nu era libertate, cine ridica glasul era inchis în puşcărie. În toată această perioadă, mi-a fost teamă pentru familia mea. Mama pleca zilnic la serviciu, la fel şi prietena mea. La noi a fost oarecum bine că poliţia nu a intervenit. Din câte cunosc eu, procuratura, poliţia şi alte instituţii au fost ocupate de protestatari. Prietena mea mi-a spus că la un birou al procuraturii s-au găsit vreo 20.000 de dolari. Pentru cine erau aceşti bani? Lumea crede că era mită. Din păcate, au fost şi cazuri de vandalism, mulţi oameni au rămas fără maşini, fiindcă au fost distruse. Fiecare şi-a dus maşina pe unde a putut. Acum, în oraş e oarecum mai linişte, dar protestatarii nu s-au retras din maidan. Sper că va fi bine”.
Valentin ANDRIEŞ