Războiul de la Apa Serv tranşat politic

 

Scandalul din ce în ce mai aprins legat de fosta şi noua conducere a Companiei Judeţene Apa Serv Neamţ are vădite conotaţii politice. UNPR-ul, care la locale şi parlamentare a fost alături de PDL, dacă tot o coteşte acum spre o altă uniune politică, aspiră la mai multe funcţii în plan local, pe care încearcă să le ia de la democrat –liberalii aflaţi în Opoziţie. Cel puţin asta e concluzia politicienilor nemţeni vizavi de războiul Tărâţă – Ştefan.

* ”Domnul Tărâţă a greşit foarte tare când a numit politic în CA doar membrii ai UNPR, în loc să numească profesionişti”

Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, crede că totul este exagerat şi denaturat: „Liniştea şi buna înţelegere folosesc politic, dar mai ales oamenilor, nu scandalurile sau războaiele politice. Cred că e forţat un pic cam mult acest război pe Apa Serv. Schimbarea s-a făcut acolo nu tocmai legal şi faptul că s-au pus oameni care nu au pregătire profesională în domeniu a fost o greşeală. Schimbarea trebuia făcută, asta e clar pentru toată lumea, dar trebuiau puşi oameni care să fie specializaţi în problemele Apa Serv, experţi. Domnul Tărâţă a greşit foarte tare când a numit politic în CA doar membrii ai UNPR, în loc să numească profesionişti”.

Deputatul PC Cătălin Drăguşanu este şi mai tranşant şi aduce critici şi PSD-iştilor care au votat în şedinţa AGA: „Tensiunile care există între UNPR şi PSD, chiar şi PNL, nu fac bine nici în Consiliul Local Piatra Neamţ, nici la Apa Serv. Şi nu reprezintă o noutate. Acum se discută despre o schimbare de viceprimar şi îmi dau seama că există tensiuni la o cotă mult mai înaltă. Revenind la subiectul Apa Serv, membrii AGA ai USL s-au abţinut. PDL-ul nu stă de pomană, ci lucrează ca să strice armonia din USL. Şi faptul că PSD-ul va primi un post de viceprimar la Piatra Neamţ are acelaşi scop, de a crea tensiuni în Uniunea Social Liberală. Dar, întreb, de ce numai un post de viceprimar, de ce nu două? Cei de la PDL şi domnul Ştefan sunt aşi în aşa ceva. „Dezbină şi cucereşte!” era un principiu pe care s-au bazat marii cuceritori din istorie şi pe care PDL-ul îl foloseşte cu mare succes după cum se vede în Neamţ. Din punctul meu de vedere n-ar trebui să existe nici un fel de înţelegeri sau alianţe postelectorale. Oamenii şi-au exprimat cât se poate de clar dorinţa la vot, nu trebuie să-i înşelăm”.

Senatorul PSD Ioan Chelaru a preferat să nu comenteze, afirmând că scandalul Apa Serv are prea multe necunoscute pentru el, iar deputatul PP-DD Constantin Moisii aflat deja în Bucureşti, a recunoscut că nu cunoaşte detalii aşa încât nu s-a pronunţat în nici un fel.

* ”Concluziile finale vor fi diferite faţă de raportul iniţial”, crede Cătălin Dughir

Procedural vorbind, după data de 23 ianuarie termenul limită pentru depunerea obiecţiunilor la raportul de audit, care în opinia fostului director general Cătălin Dughir, rămas pe funcţia de director tehnic, „este doar un proiect”, urmează un termen de decizie. Undeva prin luna februarie ar trebui să aibă loc o şedinţă de conciliere între echipa de auditori ai CJ Neamţ, semnatarii raportului şi cei vizaţi, adică în principal directorii Cătălin Dughir şi Neculai Ivanov. Abia după această şedinţă de conciliere se va realiza raportul final de audit. „În dreptul la replică am relatat o parte din principalele obiecţiuni, mai sunt şi altele pentru că s-a discutat în mass-media locală doar despre o anumită parte a acestui raport. Eu sper ca acest raport final să fie dat publicităţii, aşa ar fi şi normal după ceea ce s-a întâmplat, acesta va conţine concluziile finale care cred eu vor fi diferite faţă de raportul iniţial”, a precizat Cătălin Dughir.

Dintre obiecţiunile ridicate de Dughir, parte dintre ele comunicate deja presei, cităm: „Deşi în contractul de mandat încheiat nu este cuprinsă clauza diminuării remuneraţiei proporţionale cu gradul de îndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de mandat, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia, acesta constituie dispoziţie legală aplicabilă chiar în lipsa menţiunii exprese, în situaţia în care nu s-ar fi îndeplinit condiţia de acordare integrală a remuneraţiei. Obiectivele şi criteriile prevăzute în contractul de mandat au fost îndeplinite”. O altă obiecţie este ridicată chiar la schimbarea sa din funcţie care s-ar fi făcut „În mod abuziv fără respectarea art. 9 din Contractul de mandat, de un organism (CA) care nu fusese menţionat la Registrul Comerţului. Înregistrarea menţiunii privind Consiliul de Administraţie a fost contestată şi face obiectul unui dosar la Tribunalul Neamţ. Nu există nici un înscris din care să rezulte acordul părţilor privind încetarea contractului de mandat”.