Război contrabandiştilor  

tigari*Neamţul “prins” în evaziunea de 2 milioane de euro cu ţigări

Un adevărat război declarat de autorităţi contrabandiştilor a derulat ieri un episod în care au fost angrenaţi sute de poliţişti, jandarmi, mascaţi şi luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenții ”Vlad Țepeș”. Forţe de ordine din 9 judeţe şi din IGPR au descins la 263 de adrese unde anchetatorii au ridicat probe şi la final i-au condus la audieri pe suspecţii implicaţi în contrabanda cu ţigări şi alte produse accizabile estimată la peste 2 milioane de euro. La sediile birourilor teritoriale din Iaşi, Braşov şi Bacău au fost aduse pentru audieri 110 persoane.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Serviciul Teritorial Brașov, Serviciul Teritorial Bacău, Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  D.C.C.O., B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Bacău, S.C.C.O. Maramureș, B.C.C.O. Galați, S.C.C.O. Brăila, B.C.C.O. Suceava, S.C.C.O. Vaslui, S.C.C.O. Neamț au aționat concertat în vederea destructurării a 3 grupuri infracționale organizate, constituite pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse accizabile (ţigări). “Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 263 de percheziții domiciliare pe raza județelor sus-menționate, din probele administrate rezultând că membrii grupurilor infracționale au introdus în țară și au comercializat peste 2 milioane pachete țigări de contrabandă.

*50 de percheziţii în Neamţ

Descinderile în Neamţ au vizat 50 de adrese, dintre care jumătate la suspecţii din Roman şi zona Roman, la Horia, Cordun, Valea Ursului, Bâra etc, dar şi la Târgu Neamţ şi comunele învecinate (Petricani, Grumăzeşti etc), precum şi pe Valea Muntelui (la Poiana Teiului, dar nu numai). Anchetatorii au ridicat mai multe probe şi au condus la audieri, la sediul DIICOT Iaşi, câteva zeci de persoane suspectate de contrabanda cu ţigări.

De altfel, la sediile serviciilor teritoriale au fost conduse un număr de 110 persoane în vederea audierii. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei și Brigăzii Speciale de Intervenții ”Vlad Țepeș”. Suportul tehnic și informativ  al operațiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, Direcția Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

*263 percheziţii pentru destrămarea a 3 grupări de contrabandişti

În documentul de presă se arată că în perioada 2013 – 2014 membrii acestor grupuri infracționale au introdus pe teritoriul României, pe raza județelor Neamţ, Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău țigarete de diferite mărci (Viceroy, Plugarul, Monte Carlo, Doina) provenind din Republica Moldova și Ucraina, distribuite ulterior ”pe piața neagră” în sistem en-gross sau en-detail, prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de accize sau TVA. “Membrii acestor grupuri au creat veritabile rețele de colectare, preluare, transport și depozitare a țigaretelor provenite din contrabandă, acestea fiind structurate pe paliere în funcție de rolurile îndeplinite în cadrul grupului infracțional”, a precizat sursa citată. La activităţi participă şi poliţişti de la structurile de combatere a criminalităţii organizate din Suceava, Prahova, Mureş, Argeş, Vâlcea, Neamţ, Buzău, Bistriţa, Harghita şi Vaslui, precum şi jandarmi.

Din investigaţii reiese că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.000.000 de euro. Activităţile vizează depistarea tuturor persoanelor pe numele cărora au fost emise  mandate de aducere şi identificarea de bunuri cu valoare probantă în cauză.

*Confiscări Bacău: 600.000 ţigarete, 300.000 lei, 5.000 euro

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au ridicat de la imobilele percheziționate circa 600.000 de țigarete fără documente legale de proveniență. De asemenea, au fost ridicați peste 300.000 de lei, precum și aproape 5.000 de euro, se arată în comunicatul de presă al IGPR.

*Două făbricuţe ilegale la Buzău

Pe raza județului Buzău poliţiştii au depistat două fabrici ilegale de producere a țigaretelor, care a fost închisă cu această ocazie. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov au ridicat aproape 22.000 de țigarete, precum și peste 2.800 de litri de alcool, bunuri ce erau deținute fără respectarea prevederilor legale.

*1.000 de poliţişti cu 800 de autospeciale dislocate în operaţiune

La activitățile coordonate de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române participă aproape 1.000 de polițiști cu 800 de autospeciale de poliție.

Reamintim faptul că, în dimineața zilei de 9 decembrie a.c., a fost declanșată o amplă acțiune pentru destructurarea mai multor grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile.

Au fost efectuate peste 260 de percheziţii, în judeţele Braşov, Maramureş, Iaşi, Neamţ, Suceava, Buzău, Bacău, Galați, Brăila, Suceava, Vaslui și  Neamț.

110 persoane urmează a fi conduse la audieri.

Suportul de specialitate al activităților a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni  Speciale din cadrul IGPR , SRI și DIPI. Activitățile s-au desfășurat sub supravegherea mai multor unități teritoriale ale D.I.I.C.O.T.

 

Cristina Iordache