Puzderie de produse ecologice, neetichetate corespunzător

produseComercializarea produselor ecologice expirate şi atribuirea calităţii de “produs ecologic” unor alimente care nu se încadrează în prevederile legale sunt doar o parte din neconformităţile depistate de comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ în urma unui control tematic amplu, derulat zilele trecute.

Echipele de control au verificat respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice.

Au fost verificaţi 13 operatori economici, respectiv magazine de produse naturiste, supermarketuri  şi farmacii, constatându-se abateri de la prevederile legale privind protecţia consumatorilor la 11 dintre operatorii economici. Ca urmare a abaterilor constatate s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare a 121 kilograme şi 23 litri produse ecologice. S-au aplicat 4 amenzi contravenţionale în valoare de 10.500 lei şi 7 avertismente.

„Referitor la modul de informare a consumatorilor, comisarii au depistat produse “Capricii şi Delicii” sub formă de pastă vegetală tartinabilă semnalizate la raft cu etichetă verde având sigla ecologica UE, deşi producătorul nu face nici o menţiune despre acest lucru, informaţie care poate induce în eroare consumatorul sau utilizatorul prin sugerarea faptului că produsul este ecologic . Producătorul înscrie pe ambalaj doar sintagma “făra alergeni”). Pasta vegetală este prezentată sub formă de pachet care conţine trei bucăţi a câte 160 g fiecare, cu arome diferite -“Savoarea Italiei” ,”Savoarea Mexicului “şi “Savoarea Mediteranei “ . De asemenea, a fost identificată la raft cacao BIO All Green în ambalaje a câte 125g la care se face menţiunea “din agricultură biologică controlată” fără precizarea obligatorie  a provenienţei UE  sau non UE şi/sau indicaţia locului unde s-a cultivat materia primă agricolă. La lapte de cocos ecologic şi orez Basmati brun  apar neconcordanţe între informaţiile înscrise de producator în limba germană  ori maghiară  „agricultură non UE ” şi informaţiile înscrise în limba română de către distribuitor – ţara de origine Germania/Ungaria. La “Lapte organic Semi Shimmed Mich UHT , în traducerea în limba româna nu apare şi informaţia “semidegresat “ din denumirea produsului, iar „Preparatul din carne de pui sau viţel HIPP” ambalate în unităţi de 125g , destinate copiilor mai mari de 4 luni , au înscrisurile de pe etichete în limba română ilizibile (caractere foarte mici) iar menţiunea privind provenienţa materiei prime nu este tradusă în limba română. lapte BIO semidegresat omogenizat pasteurizat UHT ”Mizo Bio Farm”, ambalat in cutii tetrapak a un litru”, ne-a declarat ing. Natalia Hruşcă, şefa Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ.

Referitor la modul de indicare a preţurilor, la 4 operatori economici nu erau afişate şi preţurile pe unitatea de măsură (lei/kg sau lei/l) pentru produsele ecologice preambalate.

Geanina NICORESCU