– Bre, Victore, praf m-ai făcut, te-am văzut personaj principal, chiar erou, într-un film pe HBO.
Eu fiind mai de la țară, dar urmărind fenomenul media. Așa că, nu pe Nașul TV, nu pe Prima, nu pe Antene, sau nici măcar pe TVR 1,2 sau 3, ci direct întop, adică pe HBO, l-am văzut, într-un documentar destul de bine făcut, pe Victor Purice al nostru, mie mi s-a părut a fi un eveniment extraordinar, poate ar fi fost nevoie și de niște artificii în Piatra (dar asta e doar pentru nunți de barosani), de niște demonstrații de simpatie, de niște adunări populare, ca la câștigarea unei cupe la handbal, că la fotbal nu se pune problema. Oricum, evenimentul a trecut aproape tăcut. Da, au apărut articole în presa locală, l-au lăudat.
Azi m-am întâlnit cu el, recunosc, la un șpriț aniversar, și am început să-l descos. Acum voi da din casă.
Victor, un nemțean adevărat, cu tot ce înseamnă asta, cu bunele și nebunele lui, iubește cinematografia. Filmul se cheamă „Cinema, monamour“, este în regia lui Alexandru Belcși a fost produs și difuzat, de mai multe ori pe HBO. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu este la îndemâna oricui. Este chiar un eveniment. Mult mai mult decât orice alt eveniment petrecut la Piatra, labibliotecă, la muzeu, pe stradă, la televiziunile locale, poate prin presa scrisă, pe stadion, indiferent unde, în ultimii 26 de ani, nimic nu se compara cu un film documentar despre Victor Purice,nemțean ambițios, îndârjit și tragic personaj al Cinematografului, produs și difuzat chiar de HBO. Dacă cineva dorește să mă contrazică, vă stăm la dispoziție. Victor îmi spune, cu oarecare mândrie cocoșească, despre faptul că nu s-a terminat chinul filmărilor, iar în această lună, între 16-20 mai, este invitat la Varșovia, la un alt Festival de film documentar, ca erou al filmuluiși reprezentat al României la Festival. Mai ține el morțiș să menționăm un nume de ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu. Să dăm din casă: Stăm, eu cu Victor, în fața librăriei lui Viorel. Iar Victor îmi arată cu degetul un etaj al blocului din fața noastră:
– Măi, aici a stat un tip, un mare profesor, care acum este în Canada, și care i-a trimis ministrului Vlad Alexandrescu un fel de CV al meu, cu toate eforturile mele, cu tot ce încercam eu atunci să fac din cinematograful ăsta,și-a adus aminte din tinerețe, cum venea el la cinematograf, iar eu făceam tot ce-mi stătea în putință ca spectatorii să se simtă bine, i-a rămas lui în cap chestia asta…
Iar acum, ca să nu repetăm filmul, îl întreb și eu:
– Bre, dar după revoluție, tu ai deschis o afacere cu casete video, cu tot felul de chestii…
Iar Victor, că aici chiar dăm din casă, îmi spune: Da măi, atunci chiar am făcut bani, dar tot pentru cinematograf, că altfel nu-l puteam ține. Am dat și casete cu filme de tot felul, am făcut și video, că așa era atunci, iar târziu, mai pe noapte, dădeam și filme pentru adulți, așa a fost atunci. Am făcut și eu o afacere. Și știi cine erau cei mai fideli clienți? Popii, mă’, pe bune, zău dacă te mint! Cumpărau în draci casete de alea. Crezi că glumesc?! Hai că glumesc!
Așadar, de ce să fim ipocriți?! Filmul „Cinema monamour“, care chiar a fost prezentat la mai multe festivaluri internaționale și care, peste câteva zile va fi prezentat și la Varșovia, este povestea acestui om care chiar iubește, din toți rărunchii, cinematograful. Dacă vedeți acest film (care nu este o capodoperă, are lungimi nepermise și, credem noi, putea fi montat altfel) o să înțelegeți cum a surprins formidabil starea de fapt a sălilor de cinema din România, starea nației noastre, dar și pasiunea de o viață a lui Victor Purice, un om pe care și mâine îl poți bate pe umăr, la Piatra Neamț, în singurul cinematograf rămas oarecum valid.Și pe care el o să-l facă un cinema de secolXXI,suntem siguri. Că vrea el, că așa vrea el și că așa va fi. Nu-l ajută mai nimeni din Administrația locală, el pare că luptă cu morile de vânt, darel asta vrea și asta va face.
Victor Purice este, în continuare,deun optimist incurabil, un ins de o naturalețe, de o sinceritate și de o franchețe dezarmate. El este omul îndrăgostit, total, de cinematograf. Nu vorbim de afacere, de profit, de nu mai știm ce altceva. Este un ins de o modestie rară, nu moare de foame, dar nici nu se scaldă îl lux, și, asta îmi place mult la el, nici nu se plânge. Este un luptător. Vorbim despre dragostea lui pentru imaginile în mișcare de pe ecranul de pânză. O minunăție de om, firesc, natural, frumos. Cam asta încearcă să spună și filmul. Care, a mai obținut niște premii pe la Sarajevo Film Festival 2015, prin Italia și prin alte locuri. Ideea ar fi că naturalețea lui Victor Purice a cucerit lumea cinematografiei, aia pe unde a pătruns cu acest film. Este povestea unui cinefil împătimit, derulată pe niște ecrane din lumea civilizată și apreciată la justa ei valoare. Dacă aș candida pentru primar la Piatra, aș pune un ecran mare în Parcul Ștefan cel Mare, unde, seară de seară aș pune acest film documentar de HBO: „Cinema, monamour“, fiindcă este o definiție a dragostei de Piatra, de artă, de dragoste de oameni,de concetățeni, în cele din urmă. Victor Purice este un salariat al difuzării de filme (că nu știm cum se cheamă Instituția asta), dar cum s-a implicat el în meseria asta,cum se zbate el și cum încearcă el să reînvie cinematograful, care este pasiunea vieții lui, nu se compară cu nimic din ce vedem noi în viața politică. El este un funcționar exemplar, pasionat până la patimă, așa cum, din păcate nu mai vedem mulți.
Așadar, să-i lăsăm pe politicieni să ne încânte cu afișele și sloganele lor de tot…respectul. Iar Victor Purice, Puricone cum îl alintă prietenii, își va vedea de lupta lui surdă,de salvare a cinematografului Dacia Panoramic. Fără nici cel mai mic sprijin din partea Administrației locale care va face, în continuare, parcuri, borduri și telegondole goale.
Cristian TIMOFTE