* Principalele artere din oraş au fost deja plombate * Urmează reabilitarea străzilor din carierele Dărmăneşti şi Precista şi a Bulevardului 9 mai * În paralel se lucrează la locurile de joacă şi la parcări
Conducerea societăţii Publiserv a stabilit în linii mari planul de activitate pe anul în curs. Ca de fiecare dată, totul ţine strict de fondurile disponibile pentru efectuarea acestor lucrări, dar comparativ cu anii trecuţi, autorităţile locale au avut în vedere încă de la repartizarea bugetului să împartă astfel banii încât să se rezolve cât mai multe dintre problemele care îngreunează circulaţia în oraş. De cum s-a dus perioada rece şi temperaturile au urcat, echipele de la societatea Publiserv au apărut pe străzile care au ieşit cel mai distruse din iarnă, dar care sunt şi cele mai circulate, şi au căutat să toarne plombe cât să se poată merge în condiţii bune. Lucrările au fost de mai mică amploare, doar să se evite disconfortul participanţilor la trafic, pentru că abia după instalarea căldurii a început şi „campania“ de reparaţii. Cornelia Tudorancea, director al societăţii Publiserv, a declarat că s-a urmărit să se intervină în toate zonele municipiului Piatra Neamţ, având în vedere că oamenii au reclamat că pe străzile unde locuiesc există gropi. De acum se intervine după un plan stabilit după mai multe criterii. „Din luna aprilie ne-am apucat de reparaţii pe străzi. Am făcut plombări, pentru că în primă fază ne interesează să se circule cât se poate de bine prin oraş. Unele străzi au ieşit extrem de sparte din iarnă şi am intervenit cu prioritate pentru turnarea plombelor, dar vom reveni cu lucrări ample. Pe strada Izvoare, de exemplu, am pus plombe, dar am şi turnat scurte covoare asfaltice. Am intervenit şi pe Fermelor, pentru că erau nişte găuri care creau mare disconfort participanţilor la trafic. În cartierul Gara Veche au intrat pe strada Olteniei, dar am acţionat şi pe altele, la fel cum am procedat în zona 1 Mai. Am intervenit şi în Dărmăneşti, pe strada Mihai Viteazu, dar şi în patrulaterul din centrul oraşului – pe bd. Republicii – bd. Decebal – strada Mihai Eminescu – Piaţa Ştefan cel Mare. Am avut lucrări şi pe General Dăscălescu şi pe alte zone de pe bulevardele Decebal şi Traian, dar şi pe bretelele care pornesc de pe 1 Mai. În planul de activitate este prinsă şi şoseaua de centură – bd. 9 Mai, şi strada Bistriţei, din Precista. În Precista vom intra pe multe străzi mici, precum Liliacului, Titu Maiorescu, Alexandru cel Bun, Alexandru Lăpuşneanu. În Dărmăneşti tratăm cu prioritate străzile Mihai Viteazu, Aleea Aurorei şi Stamatin. În mare cred că am rezolvat problemele acute apărute după trecerea iernii, astfel încât putem spune că se circulă cât de cât normal în oraş“, a declarat Cornelia Tudorancea, directorul societăţii.
Covor asfaltic nou şi locuri de parcare
După rezolvarea problemelor urgente din oraş, echipele de intervenţie ale societăţii Publiserv vor intra din plin în activitatea de reparaţii şi întreţinere infrastructură rutieră în Piatra Neamţ. A început deja treaba pentru pregătirea străzilor Ştefan cel Mare – Mihail Sadoveanu – Dimitrie Ernici, pe care se va turna covor asfaltic. Strada Mihail Sadoveanu este prinsă în program cu o lucrare de amploare. Acelaşi tratament se va aplica şi pe Aleea Ulmilor din cartierul Dărmăneşti. Pe cea mai spartă zonă de pe strada Mihai Eminescu, de la Muzeul de Istorie şi până în bd. 9 Mai, se va turna covor asfaltic. Deocamdată porţiunea de drum a fost plombată, astfel încât să se poată circula. „Mai avem în plan să acţionăm pe strada Nicolae Iorga din Dărmăneşti, unde vrem să realizăm alei de acces către blocurile din zonă. Pe bd. Decebal, în spatele restaurantului Laguna, vom amenaja un loc de parcare. Acum se repară căile de acces din strada Brazilor către Borzogheanu. Este vorba despre legătura care există între partea de jos şi cea de sus a oraşului, care era foarte degradată. De asemenea trebuie să ridicăm foarte multe capace de canal, care s-au prăbuşit sau care trebuie înlocuite“, a mai spus directorul Tudorancea.
Locurile de joacă – preocupare de sezon
De cum a dat căldura, Publiserv a primit ca sarcină să intervină la locurile de joacă, pe care, din păcate, diverşi inşi certaţi cu legea le distrug. S-a lucrat şi se lucrează în continuare în curtea grădiniţelor, unde copiii sunt scoşi pentru relaxare, dar şi la spaţiile de joacă dintre blocuri. „Din păcate, spiritul distructiv este foarte dezvoltat la mulţi dintre semeni. Nu ştiu cât de mult pot strica micuţii la locurile de joacă! Mai mult distrug adolescenţii şi oamenii în toată firea. Acum reparăm ceva şi în scurt timp e totul distrus. Noi trebuie să ne facem datoria şi să reparăm acolo unde ni se solicită de către Primărie, dar e păcat că spaţiile pe care le au copiii la dispoziţie devin locuri de «distracţii» şi comportament total necivic. Am intervenit în Precista, la locurile de joacă de pe străzile Unirii, Independenţei, Ecoului şi Plutaşului, am ajuns şi la amenajările din curţile grădiniţelor din zonă şi acum ne-am mutat cu reparaţiile la spaţiile de joacă din Mărăţei. Se înlocuiesc elementele lipsă şi se revopsesc cele ce sunt montate pe aceste spaţii“, am mai aflat de la sursa citată.
Lupte permanente cu hoţii de capace
O altă grijă a celor de la Publiserv este să asigure elementele necesare pentru siguranţa în circulaţie. În fiecare primăvară se revizuiesc şi înlocuiesc unde este cazul semnele de circulaţie de pe toate străzile. Acţiunea aceasta se desfăşoară sub atenta supraveghere a membrilor comisiei municipale care are în grijă asigurarea unei bune fluenţe rutiere în oraş. Această comisie se întruneşte chiar şi săptămânal, pentru a lua deciziile care se impun.
„Lucrările pentru marcajele rutiere se fac mai mult noaptea, pentru că se circulă mai puţin. Au fost şi temperaturi acceptabile astfel încât s-a putut lucra şi pe timpul nopţii, pentru a-i încurca cât mai puţin pe participanţii la trafic. Întâi am trasat marcaje în preajma şcolilor, după care am început cu centrul oraşului şi ne îndreptăm spre cartiere. Am pus la punct marcajele de pe axiale“, a mai adăugat directorul societăţii Publiserv. Muncitorii societăţii aflate sub tutela municipalităţii pietrene acţionează şi la canalizarea pluvială. Lucrările se fac lunar, când se verifică şi se curăţă toate căminele şi gurile de scurgere. Acolo unde hoţii de fier vechi acţionează, SC Publiserv trebuie să intervină şi să înlocuiască toate capacele care dispar. Contravaloarea unui capac din fontă este trei sute de lei, iar a unuia cu placă (capacul este înglobat în planşeu) este de şase sute de lei. Hoţii de fier vechi fură aceste capace din toate zonele oraşului, dar cu precădere din zonele mărginaşe. Nici grătarele de la gurile de scurgere a apei pluviale nu scapă ochilor vigilenţi ai hoţilor, Publiserv văzându-se nevoită să le înlocuiască şi pe acestea. Şi poate n-ar strica dacă cetăţenii care observă astfel de situaţii ar lua atitudine. Fie implicându-se direct în a-i descuraja pe vandali sau hoţi, fie anunţând autorităţile competente.
G.D.