PSD, SĂLAGEAN, ARSENE, ȘI ANGHELUȚĂ AU LĂSAT FĂRĂ APĂ CARTIERUL MĂRCENI-BICAZ ; BĂTAIE DE JOC LA ADRESA A SUTE DE BICĂJENI !

Indolența și nepăsarea conducerii Apaserv, și nu numai, ține fără apă potabilă sute de oameni din cartierul bicăjean Mărceni. Din cauza unor datorii la plata facturii, Apaserv a sistat, luni, furnizarea apei către mai multe blocuri din acest cartier. Evident, nu toți oamenii aveau datorii dar așa este când locuiești la bloc. Președinta asociației a făcut toate demersurile la locatari, s-a strâns suma de bani necesară și s-au achitat restanțele, după cum ne-a povestit consilierul local Iulian Matasă. Banii au fost depuși la casieria Apaserv iar oamenii au așteptat să reînceapă furnizarea serviciilor. Însă au așteptat degeaba. Din motive cunoscute doar de managementul companiei condusă de Vlad Angheluță (PSD), Apaserv a refuzat să reia furnizarea apei către blocurile din cartierul Mărceni. Așa că oamenii de aici s-au trezit și cu banii dați, și fără apă la robinete de aproape o săptămână. Consilierul Iulian Matasă susține că nu doar conducerea Apaserv este vinovată de această situație ci, măcar moral, și primarul orașului Bicaz, Nicolae Sălăgean, care nu s-ar fi implicat deloc. ”Prin cei care conduc Apaserv, PSD a lăsat fără apă cel mai mare cartier din Bicaz – cartierul Mărceni. PSD își bate joc de oameni: conduce Primăria Bicaz, Apaserv și CJ-ul. Văd că la Bicaz este mai ceva ca pe timpul comuniștilor, când se tăia energia electrică, se tăia apa, se lua pâinea pe cartela. Oare din acest motiv nu se implică domnul primar? Poate i se pare normal să stai fără apă o săptămână”, a declarat consilierul local Iulian Matasă. Am fi dorit un punct de vedere și din partea Companiei Apaserv dar pentru că este week-end, nimeni nu lucrează. Deci nici nu branșează la loc asociațiile lăsate pe uscat, chiar dacă acestea au achitat datoriile. Este cazul blocurile din cartierul Mărceni: Bl. 3AB, Bl.5C, Bl.7A, Bl.9A, Bl.9B de pe str. Dimitrie Leonida și Bl.5C, Bl.17 AB, Bl. 20AB de pe strada Aleea Teilor, precizează newsallert.ro.