PSD Roman pregătit de europarlamentare

psdconferinta 007

Partidul Social Democrat a dat startul la pregătirile pentru alegerile europarlamentare. Targetul impus tuturor filialelor din ţară este de a scoate cel puţin 35 la sută din totalul voturilor. Senatorul de Neamţ, Ioan Chelaru, a anunţat acest lucru în cadrul conferinţei de presă de ieri de la filiala PSD a municipiului Roman. Echipa de la Roman ca de altfel, toate oragnizaţiile din ţară şi-au propus să nu obţină ca scor electoral sub media pe ţară. „La Roman, mizăm pe migrările politice din cauza schimbărilor, pe faptul că există o organizaţie politică puternică şi pe faptul că avem un candidat din Roman, care a fost numit, ţinându-se cont de pregătirea lui şi de experienţa sa politică”, a menţionat senatorul Ioan Chelaru. Candidatul susţinut de PSD, UNPR şi PC la europarlamentare este Alexandru Rotaru, preşedinte al organizaţiei de tineret al Partidului Social Democrat din Roman. Acesta crede că are şanse să obţină cel puţin 35 la sută din voturi, chiar dacă ocupă poziţia 25, însă, după cum declară, este „mândru că a ajuns să candideze la europarlamentare şi chiar dacă nu pleacă de pe o poziţie eligibilă, vede acest pas politic ca o şansă spre viitor”. „Deşi targetul impus de partid este de minim 35 la sută din voturi, eu sper ca la Roman să obţin peste media pe ţară şi să fiu chiar locul I pe municipiu”, a mai adăugat Alexandru Rotaru, candidatul PSD,UNPR PC la alegerile europarlamentare din Duminica Orbului, 25 mai.

Cât priveşte concurenţa la nivel local, senatorul Chelaru crede că doar patru partide din Roman se vor lupta la alegerile europarlamentare pentru obţinerea a jumătate din media pe ţară, acestea fiind PSD, PD-L, PNL şi PMP, dar că, „migrarea politică din ultimul timp şi crearea de noi forţe politice pe scena partidelor ne vor fi nouă folositoare”. Totuşi acele filiale PSD din ţară care nu îşi vor atinge targetul impus de conducerea naţională a acestei formaţiuni politice îşi vor pierde liderul la final de alegeri, în semn de sancţiune politică. La organizaţia de la Roman, în prezent interimatul pentru funcţia de lider este ocupat de senatorul Ioan Chelaru. Întrucât timp de 12 ani a deţinut funcţia de preşedinte al partidului, senatorul romaşcan nu va mai candida pentru acest fotoliu. Despre alegerile locale, liderul actual al PSD Roman nu a făcut nici o precizare cu privire la candidaturile care se vor anunţa, întrucât de acestea se vor ocupa după terminarea campaniei şi al alegerilor europarlamentare, deoarece unul din criteriile de a fi votaţi la şefia locală a PSD va fi şi implicarea în organizarea europarlamentarelor şi, binenţeles, rezultatele.

S. Vasiliu