PSD şi aliaţii săi – PC şi UNPR – vor duce în Neamţ o campanie electorală elegantă, susţine liderul social-democraţilor nemţeni, după ce e a participat sâmbătă, la Braşov, la o şedinţă coordonată de preşedintele executiv Liviu Dragnea.
„A fost o întâlnire informal, de lucru. Am participat liderii din judeţe şi, alături de domnul vicepremier Dragnea a fost şi vicepremierul Oprea care, ca preşedinte UNPR este aliatul nostru de nădejde în această campanie”, a precizat Arsene.
Principala temă a întâlnirii social-democraţilor a fost pregătirea şi organirea politică a campaniei şi alegerilor europarlamentare.
Social-democraţii au confirmat prin vocea lui Dragnea că au stabilit şi sloganul campaniei dar că acesta nu va fi dezvăluit decât la momentul oportun. „Vom avea o campanile pozitivă, curată, aşa cum trebuie să aibă PSD, un partid care este vioara întâi a guvernării şi care are cu ce veni în faţa românilor. PSD este principala voce politică care duce mai departe proiectul USL”, a precizat liderul PSD Neamţ.
Arsene a mai precizat că organizaţia judeţeană dar şi cele locale din Neamţ sunt pregătite pentru această bătălie electorală: „Ştim ce trebuie să facem şi, aşa cum am mai spus, vom câştiga detaşat în judeţul nostru”.
Deputatul PSD nu ştie încă, la modul punctual, dacă în judeţ va fi organizată o mega-lansare de candidaţi, judeţeană sau regională: “Încă nu au fost stabilite astfel de detalii. Vom vedea care va fi strategia gândită la centru, dacă vor fi lansări pe regiuni istorice sau pe zone. În ce mă priveşte, aş vrea să fie una strict judeţeană pentru că suntem o organizaţie destul de puternică să organizăm o acţiune de 5.000 de oameni sau chiar de 10.000 doar cu oameni din judeţul nostru, nu să-I cărăm cu autocarele din alte judeţe, cum fac alţii”.
Daniel VINCA
O sa aveti o campanie curata ca si la alegerile locale(cele pentru primari???)???…RUSINE SA VA FIE!!!