Proxent „iertat” de doi ani de închisoare

instanta

Ciprian Dumitru Chiriţa (39 de ani), din Horia, a fost rejudecat şi condamnat pentru trafic de minori, după ce a recunoscut fapta şi a cerut un proces rapid. Ieri, Tribunalul Neamţ a decis ca romaşcanul să execute 4 ani de închisoare şi l-a obligat la plata a 1.000 de euro către una din fetele traficate de el şi a decis să-i confişte încă 1.000 de euro pe care i-a obţinut de pe urma altei fete traficate, dar care nu a avut pretenţii de despăgubiri. Sentinţa de ieri nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Romaşcanul a fost condamnat prima dată în 2011, când tribunalul i-a dat o pedeapsă de 6 ani închisoare. Prin avocat, Ciprian Chiriţa a atacat sentinţa, cauza a ajuns pe rolul Curţii de Apel Bacău şi în timpul procesului individul a dispărut din ţară. El a fost cercetat şi trimis în judecată în stare de libertate, sub acuzaţia că a dus două minore în Italia şi le-a obligat să se prostitueze pentru el. În luna septembrie 2011, magistraţii Curţii de Apel Bacău i-au respins acţiunea, ca nefondată, dar Ciprian Dumitru Chiriţa nu s-a resemnat şi a declarat recurs. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat două termene în dosar, dar nemţeanul nu s-a prezentat şi nici nu a fost găsit. În iunie 2012, instanţa supremă i-a respins recursul, rămânând astfel definitivă şi executorie pedeapsa de 6 ani închisoare. După ce a fost  dat în urmărire generală şi s-a emis mandat european de arestare, Ciprian Chiriţa a fost găsit. La finele anului 2012 a fost prins şi repatriat, iar în ianuarie 2013 a făcut cerere de rejudecare după extrădare. Prin sentinţa de ieri, instanţa l-a mai obligat la plata a 1.800 de lei cheltuieli judiciare.

Cristina IORDACHE