Proxenetul grec Bozonis este aşteptat la Piatra Neamţ

proxent

Unul dintre cei mai veroşi traficanţi de fete ce erau exploatate sexual, grecul Antonios Bozonis, acum în vârstă de 52 de ani, este citat pentru a se prezenta la Tribunalul Neamţ. Astăzi ar urma să compară în faţa magistraţilor nemţeni în procesul în care este judecat pentru trafic de persoane, proxenetism, constituire de grup infracţional organizat, trecere frauduloasă a frontierei României şi a altor state. Este vorba de o nouă încercare a Justiţiei de a finaliza acest dosar, sens în care s-a început o corespondenţă cu autorităţile judiciare din Grecia. Instanţa elenă nu a trimis deocamdată nici un răspuns, întrucât grecul a fost pus sub acuzare şi condamnat la Atena, în 2009, la aproape 20 de ani de închisoare şi amenzi de circa 100.000 de euro pentru fapte similare comise pe teritoriul ţării natale. Urma ca după rămânerea definitivă a sentinţei din Grecia, să se comunice un dispozitiv şi instanţei nemţene pentru ca apoi să se înceapă formalităţile de extrădare a inculpatului. Ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Antonios Bozonis a fost acuzat de DIICOT Neamţ după ce a fost prins în flagrant, în martie 2005, în timp ce racola fete din Roman cărora le promitea locuri de muncă decente în străinătate. Anchetatorii au identificat 13 victime, printre care una care ulterior a fost pusă sub acuzare pentru proxenetism şi trafic de persoane. Mihaela Gabriela Ivan (30 de ani), din Roman, a fost judecată şi condamnată pentru opt capete de acuzare la 7 ani de închisoare, însă în lipsă. Femeia a fost dată în urmărire generală, întrucât se sustrage de la executarea pedepsei, deocamdată nefiind găsită. Ea a fost obligată şi la plata unor daune morale către două din fetele traficate de ea, care ar avea de primit despăgubiri de 60.000 de euro şi respectiv 50.000 de euro. Instanţa nemţeană a amânat iniţial procesul, întrucât a fost nevoie de un traducător autorizat de Ministerul de Justiţie, astfel că au trecut termenele pentru menţinerea arestării preventive a grecului Bozionis, care a reuşit să fugă în Grecia. Aici era aşteptat de autorităţile elene, care în noiembrie 2007 l-au arestat şi doi ani mai târziu l-au condamnat la ani grei de închisoare. El a fost găsit vinovat de Curtea de Apel din Atena ganizată, deţinere ilegală de arme şi muniţii, trafic de persoane, deţinere ilegală de arme de vânătoare şi de bani falşi. A primit o pedeapsă de 19 ani şi 3 luni închisoare şi 100.000 euro amenzi.

Cristina IORDACHE