Proxeneta din Bistriţa, trimisă în judecată în lipsă

Căutată prin toată lumea

* Individa şi concubinul ei şi-au bătut joc de patru fete din Vaslui

Mihaela Monica Alexa (27 de ani) din Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, a fost trimisă în judecată, în lipsă, de către procurorii DIICOT Vaslui, sub acuzaţia de proxenetism. Individa este deja urmărită internaţional, pentru că a dispărut din ţară din luna august a anului trecut, când magistraţii din Vaslui au decis să o trimită după gratii, la cererea DIICOT, care a solicitat înlocuirea măsurii de a nu părăsi ţara.

Anchetatorii au stabilit că Monica Alexa şi concubinul ei Adrian Florin Frăsineanu s-au hotărât să facă bani în vara lui 2011, când au dat mai multe anunţuri în ziarele din judeţele Moldovei că asigură locuri de muncă în Italia. Patru tinere din Vaslui au picat în plasa celor doi şi chiar au crezut că vor lucra ca baby-sitter, pe bani buni. Numai că, odate ajunse în Italia, viaţa li s-a schimbat radical şi au fost obligate să se prostitueze. Imediat ce au reuşit să scape au alertat autorităţile care au început ancheta. Câtă vreme a fost cercetată în stare de libertate, Monica Alexa nu s-a stresat foarte tare că riscă pânâ la 15 ani de închisoare, însă când a văzut că Tribunalul Vaslui a fixat termen pentru a judeca propunerea de arestare şi-a luat măsuri de precauţie şi a dispărut. Este căutată de mai bine de un an fără rezultat şi dacă nu va fi găsită până pe 30 octombrie, când va fi primul termen în dosarul de trafic de persoane, va fi judecată în lipsă.

C.M.