Am avut prilejul să fiu în câteva rânduri preşedinte al comisiilor de bacalaureat din fosta regiune Bacău. Asta se întâmpla, cum ar fi scris Mihail Sadoveanu, „în trecute vremi”; dar nu cred că de atunci şi până acum a apărut o generaţie spontanee de profesori, caracterizaţi prin teribile carenţe morale. Nici vorbă! Cum pădure fără de uscături nu a existat niciodată, este de la sine înţeles că şi în acei ani operau ici şi colo nişte profitori sau escroci, ziceţi-le cum doriţi, puşi pe ciubucăreală şi mită. Dar la fel de adevărat este că noi, ceilalţi, îi ştiam, îi izolam, făceam tot ce se poate ca ei să nu intre în comisii, nici ca examinatori, nici ca supraveghetori, nici ca aducători de apă rece, cafelele şi coca-cola fiind pe atunci absente din „protocol”.
Pentru cei tineri, menţionez că membrii comisiilor de bacalaureat erau numiţi din licee aparţinând regiunii, dar absolut toţi veneau din localităţi cât mai îndepărtate şi nici într-un caz doi de la acelaşi liceu. Preşedinţii erau profesori sau conferenţiari universitari sau directori de licee, profesori cu gradul întâi. Atribuţiile preşedinţilor treceau dincolo de aplicarea mecanică a regulamentelor. Ei, între altele, puteau reprograma teza sau oralul unui candidat absent la data programată, din cauze de forţă majoră, pentru care caz existau subiecte suplimentare. Am aplicat de câteva ori, la Oneşti, Târgu Neamţ, Buhuşi, Bacău, această prerogativă, fără a cere aprobări de „sus”, fără a da note explicative şi fără procurori amestecaţi în examene. De altminteri, intervenţia miliţiei, a parchetului sau a justiţiei în examenul de bacalaureat ni s-ar fi părut o enormitate ridicolă, încredea în noi, dascălii, în probitatea noastră fiind suficientă. Mai puteau preşedinţii ca, în cazul unui candidat cu note satisfăcătoare, care însă capota la un obiect, cu o notă apropiată de cinci, să-l declare admis prin „proces-verbal”. Nimeni nu controla aceste documente. Absolventul M. al Liceului „Ştefan cel Mare” din Tg. Neamţ, fiu de ţăran din Ţibucani, a fost admis de mine în acest mod, la matematică, devenind mai apoi un excelent inginer.
A, şi ce era cu „protocolul”? Ca şi acum, comitetul de părinţi se preocupa ca membrii comisiei, care erau la fel de prost plătiţi ca şi azi şi nu se puteau ocupa de examen şi de apă minerală în acelaşi timp, să aibă câteva înlesniri civilizate. Rețin cu plăcere că aceleaşi comitete şi autorităţile orăşeneşti organizau fel de fel de acţiuni de propagandă locală, prin vizite la locuri istorice, la mănăstiri, în zone pitoreşti. Nici ei, părinţii, nici primarii ori ştabii de partid nu au apărut vreodată să ne ceară ceva (Ar fi fost absurd!). Ba îmi amintesc cu nostalgie că odată ne-a invitat la mănăstirea Secu (în plin comunism!!!) însuşi stareţul, răposatul egumen Stăcescu, rubedenie cu mine, pretextul său fiind tocmai această înrudire. L-aş fi stropit cu agheasmă dacă ne-ar fi cerut altceva decât să vizităm lăcaşul secular, să admirăm tezaurul salvat eroic de călugări în două rânduri (1916-1944) şi să mâncăm alături de monahi, în sala lor de mese, nu la arhondaric, un nemaipomenit borş de hribi şi un ghiveci călugăresc de neuitat. Nu ne aşteptau la poarta mănăstirii miliţia poporului sau procurorii comunişti, fiindcă nu le trăsnea prin cap că am fost mituiţi cu ghiveci şi borş cu hribi întru călcarea regulamentelor şi promovarea loazelor!
Ce Dumnezeu s-a întâmplat? Ori Satana a contaminat dăscălimea, ori poliţia şi parchetul aplică azi ce nu aplicau nici în cele mai negre momente din istoria ultimului secol. Aceeaşi pădure are, desigur, uscături şi azi. Dar să organizezi examenele de bacalaureat cu poliţia, parchetul şi jandarmeria la uşă mi se pare o jignire cu neputinţă de spălat vreodată. Este cel puţin ciudată şi deviantă conştiinţa celor care ordonă, execută sau îngăduie asemenea cumplită bătaie de joc. Învăţământul a avut totdeauna şi are, cred, şi acum mijloace de a se apăra de mitangii şi escroci.
Încep să fiu fericit că nu mai fac parte din blamatul, calicul şi enervant de tăcutul (Până când?) corp didactic al României.
Iulie 2013
Mihai Emilian MANCAȘ