Protestatarul a fost internat la psihiatrie

*Cezar Pilat a stat 18 ore pe stâlp fără să-şi facă nevoile *Coborârea a durat aproape o oră şi la jumătatea drumului era să se răzgândească din cauza unui gură-cască care a strigat la el

Cezar Pilat, tânărul de 27 de ani care a stat mai bine de 18 ore pe un stâlp metalic înalt de 45 de metri, vineri noapte, a fost internat deocamdată în Spitalul Roman, la secţia de psihiatrie. Provine dintr-o familie cu şase fraţi, cu o mamă bolnav psihic ce a avut din vreme recomandări de a nu procrea pentru a nu transmite boala copiilor, iar acum doi dintre aceştia suferă de afecţiuni psihice la rândul lor. Cezar şi sora sa, Alina, de 21 de ani, au fost daţi în grija statului de părinţi încă de mici şi câşiva ani au rămas împreună în orfelinat, dar ulterior separarea caselor de fete şi băieţi i-a dus pe drumuri total diferite. “Este firesc ca fratele să aibă dorinţe pe parcursul vieţii de a-şi reface familia pe care a cunoscut-o temporar în perioada copilăriei”, a declarat inspectorul principal Monica Onea, psiholog al Inspectoratului de Poliţie Neamţ, cea care a asigurat oarecum rolul de negociator cu protestatarul. “Dar situaţia cu care ne-am confruntat noi, echipa de poliţişti care am fost joi la Roman, era una în care protestatrul nu avea nici o revendicare concretă. A reclamat şi chestiuni generale, cu care cei cu tulburări psihice internaţi în centre de tratament se confruntă, a reclamat şi faptul că a fost abandonat de părinţi în instituţii ale statului, a reclamat faptul că instituţiile statului l-au despărţit pe el şi pe sora lui, iar ulterior s-a axat pe nevoia de a-I fi adusă sora mai aproape”.

*Pregătit să stea ore în şir pe stâlp

Strigătul de disperare al celui care în episoadele conştiente, dincolo de crizele bolii, tânjeşte după o familie s-a concretizat acum în protestul pe care l-a arătat cât a putut de mult. Nici un om normal nu ar fi rezistat atât cât a rezistat Cezar Pilat, alimentat de energia unei crize profunde. A avut şi momente de conştienţă, mai ales atunci când a plănuit totul, dovadă fiind faptul că a ales acea oră pentru a protesta, la ora 21 era deja noapte şi relative puţine şanse de a-l vedea cineva şi de a anunţa autorităţile. A venit îmbrăcat adecvat pentru a petrece o noapte la înălţime, foarte bine înfofolit, inclusiv cu mănuşi şi căciulă. Pregătit psihic să nu doarmă, nici n-avea pe ce, conştient că nu va putea mînca, că nu va avea unde să-şi facă nevoile (nici nu s-a uşurat, de altfel).

Poliţiştii, pompierii, jandarmii, medicii, nici unul din reprezentanţii autorităţilor implicate în dialogul cu protestatarul nu a reuşit să-l înduplece şi să-l facă să coboare. Nici tatăl lui nu a avut succes, ba dimpotrivă, acesta i-a accentuat depresia.

*Oamenii au stat ca la circ

Ideea salutară a fost a şefului Biroului de ordine publică Roman, inspectorul principal Viorel Solomon propunând şi făcând demersurile pentru aducerea de la spitalul din Războieni a surorii protestatarului. Era ora 10 dimineaţă, iar la ora 13 Alina a fost adusă de psihologul poliţiei. Aproape de ora 14, Cezar Pilat a început coborârea, iar după jumătate de oră un gură-cască din mulţimea ce cu greu a putut fi stăpânită de forţele de ordine a strigat “Dă-te jos, nebunule!”, speriindu-l pe protestarul abia calmat şi făcându-l aproape să se răzgândească. “Remarcabil modul în care au acţionat jandarmii romaşcani, poliţiştii de la Ordine Publică şi cei de la Poliţia Comunitară, Pompierii, toţi au asigurat perimetru pentru ca echipa operativă să ne putem face treaba. Dar, nu pot să nu subliniez reacţia mulţimii adunate ca la circ, cu oameni care nu înţelegeau că trebuie să păstreze distanţa faţă de stâlp în aşa fel încât să se poată acţiona rapid în caz de accident, oameni care strigau în fel şi chip la protestatar, fără să-şi pună problema că poate în orice moment, din cauză că e speriat, să alunece şi să cadă. Au fost bunici care veneau cu copiii de la şcoală şi au trecut pe sub stâlp, expunându-şi copiii la riscul de a asista la o scenă de extremă violenţă pe viu! Părinţi care-şi scoteau copiii în balcon ca să privescă, în măsura când în orice moment protestatarul putea să cadă, voit sau nu!”, a mai spus ofiţerul psihlog.

Rămâne de văzut dacă autorităţile vor găsi o soluţie în această criză a două suflete nevinovate. Cezar Pilat  stă într-o locuinţă socială acordată de primărie, în Roman, şi ar dori ca sora lui să fie adusă la un spital, mai aproape. Urmează ca şi medicii să stabilească dacă tânărul are nevoie de tratament.

Cristina IORDACHE