* Un grup de cetăţeni a depus un memoriu la Consiliul Judeţean şi la Prefectura Neamţ
* Firma a început lucrările de cel puţin o săptămână, iar notificarea către APM a fost trimisă pe 21 ianuarie
De două săptămâni angajaţii Prospecţiuni SA sunt prezenţi în judeţul Neamţ, iar de o săptămână specialiştii în comunicare ai firmei nu reuşesc să răspundă la 5 întrebări pe care le-am adresat, pe mail, conform regulilor companiei. A fost un protest, vor mai fi şi altele probabil, dar problema de fond, cel puţin în acest moment, este lipsa de comunicare. Nimeni nu explică clar, cu subiect şi predicat, despre ce este vorba şi care sunt scopurile finale ale prospecţiunilor. Nimeni nu dă garanţii ferme că nu se caută, de fapt, gaze de şist şi că nu se va face exploatare după cu tehnologii care vor afecta mediul. Iar oamenii vor răspunsuri. Peste 100 de persoane au semnat un memoriu, care a fost depus, acum două zile, la Consiliul Judeţean şi la Prefectura Neamţ, memoriu din care cităm: „Începând cu luna ianuarie 2014, firma S.C. PROSPECŢIUNI S.A. desfăşoară activităţi de explorare a zăcămintelor convenţionale şi neconvenţionale existente în judeţul Neamţ, după cum reiese şi din comunicatul privind lucrările de explorare din Moldova, emis de ROMGAZ încă din data de 15.11.2013.
În temeiul Legii nr.52/2003 cu modificările ulterioare, care garantează transparența decizională a autorităţilor administraţiei publice locale, vă solicităm un punct de vedere oficial cu privire la activitatea acestei firme particulare în judeţul nostru, având în vedere că aceasta poate produce un impact deosebit de grav asupra mediului, economiei şi activităţilor social-umane locale.
Activitatea cel puţin controversată a acestei firme rezultă din evenimentele care s-au derulat în decursul anilor trecuţi la nivelul întregii ţări, iar repercusiunile prospectărilor au ecou negativ şi în afara graniţelor ţării. Astfel, în judeţul Vaslui, în 2012, Prospecţiuni SA a fost firma care a făcut prospecţiunile preliminare pentru Chevron, după cum reiese din presa vasluiană, iar în 2013 a făcut prospecţiuni în zona Mănăstirii Putna din Suceava. Tot în 2013, firma a fost implicată într-un scandal cu cetăţenii în Argeş şi a început prospectarea gazelor de şist în Constanţa. În comunicatul Romgaz se spune că prospectările se fac “în scopul cercetării în detaliu a condiţiilor de acumulare şi localizare a zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moldovenească”, dar ştim că pe această Platformă Moldovenească se găsesc zăcăminte importante de gaze de şist.
Temerile locuitorilor judeţului nostru sunt generate de faptul că, printr-o eroare umană sau tehnică, s-ar putea ajunge în situaţia descrisă de persoane din judetul Vaslui care spun: “La noi, cu ceva timp în urmă au trecut aceste maşini, au făcut prospecţiunile şi au plecat, ca la sfârşitul anului 2012 să ne ,,trezim,, cu un aviz de urbanism eliberat de preşedintele CJ Vaslui pentru trei locaţii unde se doreşte exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice fără a ne întreba cineva dacă suntem de acord, fără un studiu de impact asupra mediului, s-au mimat anumite faze de derulare a obţinerii documentaţiei astfel acum la 500 – 1000 metri de satul Cuci comuna Bozieni, judeţul Neamţ trebuie să înceapă lucrările de amplasare a sondei.” (…) Principiul precauţiei şi al acţiunii preventive (art. 191 TFUE) trebuie să stea la baza oricărui proiect de investiţie cu impact semnificativ asupra mediului. În conformitate cu acest principiu şi văzând modul cum s-au realizat lucrările de prospecţiuni/explorare din perimetrul altor judeţe din ţară, de către S.C. PROSPECŢIUNI S.A., considerăm că este dreptul nostru de cetăţeni ai judeţului Neamţ de a fi corect informaţi de dumneavoastră, cu privire la aceste lucrări. Dorim ca modul de lucru şi rezultatele prospecţiunilor (condiţiile de existenţă a hidrocarburilor în subsol) să fie făcute publice şi populaţia să fie informată în timp util, asupra lucrărilor efectuate de S.C. PROSPECŢIUNI S.A.”.
* În aşteptarea unor răspunsuri la întrebări punctuale
Semnatarii memoriului aşteaptă, ca de altfel întreaga opinie publică, răspunsuri clare la câteva întrebări punctuale.
1 Dacă această firmă a realizat studiu de impact asupra mediului şi a obţinut, pentru foraje, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire, documente obligatorii pentru aceste lucrări (nerespectarea art. 2 alin. 4 lit. d din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii enumeră, printre lucrările pentru care se emite obligatoriu autorizaţie de construire : „lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor – foraje şi excavări – necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări”, constituie infracţiune).
2. Dacă firma a obţinut HCL (hotărârea de consiliu local în baza legii 215/2001 a administraţiei publice locale), pentru lucrările de pe spaţiul public.
3. Dacă se va preveni de către autorităţile judeţene şi locale intrarea în mod abuziv şi repetat pe terenurile oamenilor, aceasta însemnând tulburare de posesie.
4. Dacă s-au organizat dezbateri publice la sediul primăriilor, în baza Legii 52/2003 privind transparenţa decizională a administraţiei publice.
5. Dacă vi s-a adus la cunoştinţă, de către S.C. PROSPECŢIUNI S.A. că vor face detonări subterane, metodă invazivă, care constă în forarea unor orificii în sol la cca. 10 metri adâncime şi 60-70 mm diametru. Nu dorim ca şi în judeţul nostru să se întâmple acest lucru aşa cum s-a întâmplat la Sibiu când, la începutul anului 2013, APM Sibiu nu a avut cunoştinţă de această metodă invazivă de prospectare, S.C. PROSPECŢIUNI S.A. propunând, la dosar doar metoda “vibraţiilor controlate” (o metodă mai puţin invazivă şi dăunătoare decât cea a împuşcării subterane), ceea ce a constituit o gravă omisiune, care a compromis activitatea acestei societăţi. În concluzie, atât instituţiile publice cât şi populaţia din Sibiu au fost minţite de către S.C. PROSPECŢIUNI S.A. Prin omiterea menţionării metodei împuşcării, nu vom mai putea vorbi de protecţia calităţii apelor, de protecţia calităţii aerului, de protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor, de protecţia solului şi subsolului, de protecţia ecosistemelor terestre şi acvatice, de protecţia aşezărilor umane.
6. În comunicatul emis de ROMGAZ, din data de 15.11.2013, se prevăd lucrări de explorare pentru hidrocarburi acumulate în zăcăminte convenţionale. În cazul în care S.C. PROSPECŢIUNI S.A. va proceda si la explorarea unor zăcăminte neconvenţionale (gaze de şist), ce măsuri se vor lua pentru nerespectarea celor declarate în comunicat?
7. În cazul în care există asa ceva, vă rugăm sa ne puneţi la dispoziţie copii ale documentaţiei şi ale aprobărilor cu privire la lucrările efectuate, sau care urmează a se efectua, de către firma privată S.C. PROSPECŢIUNI S.A. pe teritoriul judeţului Neamţ.
* Prospecţiuni SA tace şi notifică post- factum
Problemele ridicate de semnatarii memoriului se regăsesc şi în întrebările pe care le-am adresat firmei Prospecţiuni SA, cu menţiunea că am cerut lămuriri şi despre paşii următori până la exploatare şi despre firmele care se vor ocupa cu exploatarea. Au trecut 5 zile şi nu am primit nici un răspuns.
A primit, în schimb, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ, o notificare, pe 21 ianuarie 2014, adică exact acum 4 zile, prin care i se aduce la cunoştinţă că „execuţia lucrărilor va începe”. Asta în vreme ce, angajaţii Prospecţiuni sunt în activitate intensă de vreo 10 zile pe teritoriul judeţului. Iar la ţară, părerile sunt împărţite. În vreme ce unii primari au încredere că este vorba strict despre gaze naturale şi cred că prospecţiunile nu dăunează mediului că tot s-au făcut în ultimii ani şi nu s-a întâmplat nimic, alţii sunt mai prudenţi şi nu vor să aibă bătăi de cap cu localnicii care i-au votat.
„La noi sunt de o săptămână, cred că mai stau câteva zile şi pleacă”, a declarat Petrică Şchiopu, primarul de Bârgăuani. „Au vorbit cu fermierii, unde au trecut cu tractoarele şi au stricat grâul vor plăti despăgubiri şi asta este. Lumea este calmă, nu e nici un fel de problemă. Dacă, însă, au intenţii ascunse şi de fapt caută gaze de şist vor trebui să cumpere pământ, că nu au cum să exploateze altfel şi n-am cum să nu aflu, că actele se fac la primărie. Şi le spun oamenilor să nu vândă. Simplu”.
Doinel Grumezescu, primarul de Bozieni, comună aflată la graniţa cu Băceşti, Vaslui, unde deja au descălecat reprezentanţii companiei Chevron, este şi mai precaut şi nu vrea nici măcar prospecţiuni fără acordul populaţiei: „Dacă vin la mine, facem adunare sătească, la care să participe specialişti de la Prospecţiuni SA şi să explice oamenilor exact ce vor să facă, ce consecinţe sunt, dacă activitatea lor poate provoca probleme cu pământul, cu aerul, cu apa, tot în amănunt. Şi dacă oamenii sunt de acord, atunci şi eu sunt de acord. Eu sunt la al şaselea mandat şi nu fac gafe de genul ăsta să iau decizii de unul singur pentru lucruri care privesc toată comuna”.
Până una, alta, dincolo de tăcerea firmei în cauză şi de părerile împărţite ale oamenilor, este clar că suspiciunile vor persista atât timp cât reprezentanţii Prospecţiuni nu-şi schimbă atitudinea şi nu precizează clar şi răspicat dacă au vreo legătură cu Chevron. Până să vorbească ei, ar fi util un răspuns din partea autorităţilor judeţene. Pe care preşedintele CJ, Culiţă Tărâţă a promis că-l va da după ce va studia memoriul depus de cetăţenii îngrijoraţi. „Eu ştiu că se fac prospecţiuni pentru gaze naturale şi cred că legea este lege pentru toţi şi nu trebuie să ne abatem un milimetru. După ce văd memoriul şi mă lămuresc, sigur am să am nişte răspunsuri pentru oameni”, a declarat Culiţă Tărâţă.
Cristina MIRCEA
Parca am fi sat fara caini .
Foarte bun articol.Vrem vesti saptamanale in legatura cu acest subiect.Satenii trebuie sa fie mai informati si mai uniti. M-a impresionat cazul celor din Horea care s-au mobilizat sa ii salveze pe cei din avionul cazut. Acolo spun dansii ca daca se intampla ceva unuia dintre oameni, se aduna toti (cel putin 300 oameni) si stabilesc ce e de facut. Asa era unitatea odata si bravo celor de la Bozieni(de langa Bacesti) in frunte cu primarul de acolo, care nu permit nici macar sa li se faca prospectiunile.
Cei care cauta gaze de sist de ce nu se duc in alte tari? Franta a interzis prin lege o astfel de exploatare…Noi chiar nu mai avem din ce trai daca nu am mai avea gaze?Si apoi de ce sa nu ne exploatam noi materia prima? De ce sa vina altii?
Nu avem tehnologie? Nu e nimic. maistam 100 de ani pana o avem, dar ne facem noi treaba.
Foarte bun articol.Vrem vesti saptamanale in legatura cu acest subiect.Satenii trebuie sa fie mai informati si mai uniti. M-a impresionat cazul celor din Horea care s-au mobilizat sa ii salveze pe cei din avionul cazut. Acolo spun dansii ca daca se intampla ceva unuia dintre oameni, se aduna toti (cel putin 300 oameni) si stabilesc ce e de facut. Asa era unitatea odata si bravo celor de la Bozieni(de langa Bacesti) in frunte cu primarul de acolo, care nu permit nici macar sa li se faca prospectiunile.
Cei care cauta gaze de sist de ce nu se duc in alte tari? Franta a interzis prin lege o astfel de exploatare…Noi chiar nu mai avem din ce trai daca nu am mai avea gaze?Si apoi de ce sa nu ne exploatam noi materia prima? De ce sa vina altii?
Nu avem tehnologie? Nu e nimic. maistam 100 de ani pana o avem, dar ne facem noi treaba.
Dragi locuitori din judetul Neamt!
Ma bucur sa vad cat de repede v-ati mobilizat fata de ilegalitatile comise cu cea mai mare nonsalanta de catre s.c. PROSPECTIUNI S.A. in judetul Dvs.
Asociatia noastra s-a implicat impotriva ilegalitatilor acestei firme in judetul Sibiu – si am obtinut un prim succes in instanta, prin suspendarea deciziei de incadrare (nr. 56/2013) a APM Sibiu pt. firma in cauza.
Din cate am inteles, in jud. NT firma actioneaza cu si mai mare nerusinare, fara macar sa fi depus in prealabil cerere si documentatia necesara la APM NT! Astia chiar cred ca e tara nimanui – sau tara lor! Dar vad ca se inseala – pt. ca voi ati actionat repede, profesionist si ferm.
Conform legii, Garda de Mediu, Prefectul, Consiliul Judetean, Inspectoratul de Stat in Constructii, IJP cat si Primarii localitatilor au competenta SI DATORIA sa opreasca acele lucrari ilegale (Garda de Mediu din cauza incalcarii HG 445/2009 privind elaborarea studiilor de impact asupra mediului), iar celelalte institutii din cauza lipsei unor certificate de urbanism si autorizatii de construire (conf. L. 50/1991 si L. 350/2001). Daca acele institutii si reprezentantii lor nu actioneaza ci incep sa se – pardon – traga pe cur, veti stii exact ca-s complicii firmei lui Ovidiu tender si ca au fost mituiti sau santajati in vreun fel. In acel caz va recomand sa le ardeti seflori institutiilor, in frunte cu Culita Tarata, cate o plagere penala pentru distrugere si abuz in serviciu, trafic de influenta samd. si sa mergeti pana in panzele albe cu acele plangeri (cu cereri de recuzare, daca e nevoie).
La fel, in urma demersurilor scrise facute la institutiile de mai sus – si daca acestea raman fara efect – sa le actionati urgent in contencios administrativ obligandu-le, prin decizia instantei, sa-si faca datoria conform legii.
Satenilor le recomand SA NU SEMNEZE nimic – respectiv cei care au semnat ceva pe genunchi fara sa fi obtinut o copie dupa acel pseudo-contract, sa stie ca acel contract NU VALOREAZA NIMIC, din pdv. juridic. Veti vedea ca firma doar promite despagubiri, nu le plateste. Stiu cazuri concrete in satul Valchiid/SB unde firma a recunoscut vina dar nu a platit nici pana in prezent daunele la structura unor case subrezite de vibratoarele firmei.
CU atat mai mult: Aveti dreptul sa indepartati orice fel de obiecte stranii (cabluri, mufe, baterii, piloni etc.) gasite pe terenuri Dvs. – cu obligatia de a le depune in termen de 10 zile le cel mai apropiat post de politie. Daca vin cei de la firma dupa ele, chiar si cu „gorilele” de la firma de paza (ISP?), nu va lasati intimidati. Sunati Politia, dati-le cu flit si veti vedea ca vor disparea cu coada intre picioare. Daca actionati insa timid si nehotarat, acesti pradatori va vor simti nesiguranta si se vor napusti asupra voastra ca lacustele si ca hienele.
PS: Consiliilor locale le aduc aminte ca sint alesii locuitorilor si nu a unor firme si ca – asa cum peentru orice amarata de terasa pe trotuar ai nevoie de un HCL al consiliului local – asa si o firma de prospectiuni are nevoie de un HCL ca sa se foloseasca de spatiul public al comunei dvs. Daca CL se eschiveaza de a lua o decizie pro sau contra, atunci e clar ca au fost momiti!
Nu uitati ca in jud. VS unele comune au adoptat HCLuri ce interzic activitati legate de gaze neconventionale – si au castigat in instanta impotriva Prefectului tradator care le facuse plangeri.
Cereti dezbateri publice in baza L 52/2003, atat la nivel de CJ cat si la nivel local despre activitatile firmei de prospectiuni! Atentie, in jud SB au depus la Primarii si Politie memorii tehnice FALSIFICATE, in care au omis ca vor face detonari subterane! Acelasi lucru il vor incerca si la Dvs., presupun. NU va lasati fentati! Daca vedeti tractoare cu foreze in spate, sa stiti ca ele servesc la forarea gaurilor pt. detonari!
Bravo si mult succes!
Daca aveti intrebari sau aaveti nevoie de documente, scrieti-mi la hanshedrich@gmx.de sau sunati-ma la 0752-616128
PS: Pe blogul asociatiei, http://www.neuerweg.ro („Drum Nou”), gasiti numeroase articole despre ilegalitatile in serie ale firmei s.c. PROSPECTIUNI S.A. care si la noi au cautat gaze de sist pt. s.c. ROMGAZ.
Activitatea de PROSPECTARE si EVALUARE e a Statului ROMAN ! In zona sunt sonde de gaze in conservare si in productie ! Intre gazele de sonda clasice (situate de la Dochia la Icusesti si sunt in productie, nu s-a produs nici un prejudiciu ). Aici e manipulare curata ! Proprietarii vor bani ! Seamana situatia cu cea de la Izvoare_GL ! Acolo s-a inceput campania electorala si pentru ca la Razboieni nu s-a facut NIMIC: nu apa, nu canalizare, nu asfatt, nu gaze ! Numai o mana de oameni mai rai de gura si niste reporteri ce-si cresc ratingul, vanzand „minciuni”. Fracturarea hidraulica s-a folosit din totdeauna in industria petroliera. Acest lucru se face in strate la peste 500m adancime in regim inchis ! Va poate sta la dispozitie Prof MACOVEI, de la Fac. de foraj Ploiesti si care sta in Girov, fiind la pensie ! Concluzia: MAROTE vadute ca iluzii, MANIPULARE !