Promovare istorică pentru Speranţa Răuceşti

raucesti promovareSperanţa Răuceşti – Unirea Mirceşti 1 – 1 (0 – 1)

Speranţa Răuceşti a reuşit o promovare istorică în liga a treia la fotbal, după ce a încheiat la egalitate, scor 1 – 1, meciul retur de pe teren propriu din barajul cu Unirea Mirceşti, campioana judeţului Iaşi. În partida retur, disputată la Mirceşti, elevii antrenorului-jucător Daniel Zavate au câştigat cu 2 – 1 şi, cu scorul general de 3 – 2, Speranţa promovează în premieră în eşalonul 3 fotbalistic. Confruntarea de sâmbătă de la Răuceşti a fost una tipică pentru un astfel de joc, cu o încărcătură şi o presiune mare pe jucătorii celor două formaţii. Deşi au câştigat în tur cu 2 – 1, gazdele de la Speranţa se aşteptau ca adversarul să vină să joace fără emoţii, şi aşa a şi fost. Partida a fost una foarte disputată şi tenisonată, fără prea multe realizări pe durata celor 90 de minute, asta în primul rând echipei din Mirceşti, care a contestat şi protestat la fiecare fază a jocului. De altfel, oaspeţii au rămas în 10 oameni încă din minutul 20, după ce vedeta Giani Căpuşă a fost eliminat de pe teren. Mai întâi, fostul atacant din liga întâi de la FCM Bacău, a primit cartonş galben în minutul 10 pentru proteste, iar în minutul 20 a primit direct cartonaş roşu după ce a înjurat arbitrul. Chiar şi cu un om în minus, Unirea a încercat să restabilească egalitatea după meciul din tur şi a deschis scorul cu 3 minute înainte de finalul primei reprize. Golul a cântărit enorm în sânul echipei gazde, care totuşi a avut tărie de caracter şi a reuşit să egaleze la 8 minute după reluarea jocului prin antrenorul-jucător Daniel Zavate, care a înscris din lovitură liberă. Fundaşul de la Speranţa a marcat şi unul din cele două goluri din partida tur de la Mirceşti şi poate fi considerat unul dintre eroii celor de la Răuceşti în cele două meciuri de baraj, contribuind aproape decisiv la promovarea în liga a treia. La 1 – 1 şi cu un om în minus, cei de la Mirceşti au încercat pe toate căile să mai înscrie un gol, care ar fi egalat situaţia la general, însă gazdele au ştiut foarte bine să închidă culuoarele către poarta lui Spiridon şi astfel disputa de la Răuceşti s-a încheiat la egalitate, 1 – 1, rezultat perfect pentru Speranţa de a obţine biletele pentru eşalonul 3 fotbalistic. La partida de sâmbătă, gazdele au fost susţinute şi de un public frenetic, dar şi de o fanfară care a cântat pe toată durata jocului. De altfel, jucătorii echipei gazdă au recunoscut la final că publicul din Răuceşti a fost al 12-lea jucător, atât la meciul tur cât şi la cel retur. „A fost un meci de poveste, foarte greu, dar pe care am reuşit să îl terminăm cu bine. Nu aşteptam că aşa va fi, ştiam că ieşenii vor veni cu toate mijloacele la noi pentru a răsturna rezultatul din tur şi de aici a ieşit un meci destul de tensionat. Am ştiut să ne revenim după ce am fost conduşi cu 1 – 0, mă bucur că am marcat, dar meritul este al întregii echipe, nu numai al meu. Este un moment foarte frumos pentru istoria clubului din Răuceşti şi sperăm să ne descurcăm şi în liga a treia. Vreau să felicit toţi jucătorii din lot, antrenori, oficiali şi alţi colaboratori ai noştri, care au făcut posibilă această promovare”, a spus la final antrenorul gazdelor, Daniel Zavate. La acest meci, gazdele s-au putut baza şi pe serviciile golgheterului Marius Cucoş, cel care a fost incert pentru jocul tur de la Mirceşti. Speranţa a abordat partida cu următoara formulă de echipă: Ş. Spiridon, Blaj, Bordeianu, Zavate, Avram, Petrescu, Borcilă, Afloarei, R. Spiridon, Spâncahe şi Cucoş, iar ulterior au mai intrat Chiriac şi Bocăneţ. „A fost un meci foarte greu, aşa cum ne-am aşteptat, cei de la Mirceşti au venit foarte motivaţi, însă noi am jucat la rezultat şi ceea ce este cel mai important e că ne-am îndeplinit obiectivul. Un gest foarte urât din partea lui Căpuşă, un jucător cu mare experienţă, care şi-a lăsat echipa la greu încă din debut, asta a arătat că are un caracter slab. Ne bucurăm cu toţii de această performanţă şi am o satisfacţie aparte deoarece eu am înfiinţat acest club în anul 2001. Ideea mi-a venit după ce am văzut că nu era nicio echipă în această zonă, Cetatea Tg. Neamţ era desfiinţată şi iată că după 14 ani am reuşit să promovăm. Eu am jucat până în anul 2006 la Speranţa şi mă bucur că cei care au venit după mine au pus umărul la această mare realizare. A fost un campionat greu, dar pe care l-am dus cu bine până la final, încununat acum cu această promovare”, a spus şi Constantin Chiriac, delegatul echipei din Răuceşti, care la partida de sâmbătă a fost susţinută de aproximativ 700 de spectatori. Fiecare jucător de la Speranţa a primit o primă de 500 de lei pentru realizarea obiectivului, în condiţiile în care cei la Mirceşti au avut o primă de promovare de 1500 de lei. Speranţa Răuceşti va evolua din campionatul viitor în liga a treia şi va face parte din seria întâi, alături de Petrotub Roman şi Cetatea Tg. Neamţ, celelalte două reprezentante ale judeţului Neamţ în eşalonul 3 fotbalistic.

„Felicitări pentru cei de la Răuceşti”

Ca şi la partida tur, Ioan Costin Toma, preşedintele AJF Neamţ, a fost prezent în tribune şi la meciul retur de la Răuceşti, unde a urmărit pe viu promovarea în liga a treia a celor de la Speranţa. Fostul arbitru de liga întâi a trăit la intensitate maximă duelul cu cei de la Mirceşti, şi a spus la final că promovarea celor de la Răuceşti a fost una meritată, după două meciuri de baraj foarte grele. „Aşa cum mă aşteptam, meciul retur a fost şi mai greu pentru Speranţa, un meci eliminatoriu, tipic de baraj. O partidă cu multă încărcătură şi dacă pot să mă pronunţ aşa a fost o replică „rea” din partea ieşenilor, care au jucat până dincolo de limita sportivităţii. O formaţie recalcitrantă cea de la Mirceşti, şi destul de bună şi periculoasă de la mijloc în sus. Recunosc că am avut emoţii la 0 – 1, însă a venit golul lui Zavate din repriza a doua care a mai liniştit oarecum spiritele. Speranţa a obţinut o promovare meritată şi vreau să îi felicit pe toţi cei de acolo, începând cu jucătorii, antrenorii, oficialii, domnul primar şi CL din Răuceşti. Au o bază sportivă foarte frumoasă, care poate găzdui şi meciuri de liga a treia. Meciul a fost organizat ca la carte, cu poliţie, jandarmi, asistenţă medicală, o galerie foarte frumoasă cu fanfară, a fost dacă pot spune aşa, o adevărată sărbătoae a comunii. De asemenea, trebuie specificat faptul că Speranţa Răuceşti este prima echipă comunală din Neamţ care obţine promovarea în liga a treia după un meci de baraj, din 90 încoace. A mai fost Flacăra Brusturi în trecut, dar atunci se promova direct şi de aceea performanţa este cu atât mai frumoasă. Această promovare încununează un campionat disputat şi bine dus la căpat la noi în Neamţ şi a demonstrat că cei de la Răuceşti au fost îndreptăţiţi să joace în liga a treia, după ce au dominat întrg sezonul de la un capăt la altul. Le urez succes în liga a treia, acolo va fi altceva, dar la ceea ce am văzut la Răuceşti, sunt toate condiţiile de a avea rezultate şi la un nivel superior”, a declarat Ioan Costin Toma. Alături de Speranţa Răuceşti, în liga a treia au mai promovat alte 20 de campioane judeţene, după meciurile retur de baraj care s-au disputat sâmbătă, de la ora 17.30, şi care s-au încheiat cu următoarele rezultatele. Formaţiile cu majuscule au acces în liga a treia.

Bucovina II Pojorâta (SV) – INTER DOROHOI (BT) 2 – 3, după penalty-uri, 0 – 0, (în tur, 0 – 0)

Progresul Pecica (AR) – PERFORMANŢA IGHIU (AB) 0 – 5 (în tur, 1 – 1)

Unirea Bascov (AG) – FC ANINOASA (DB) 1 – 2 (în tur, 1 – 2)

Viitorul Ungheni (MS) – ÎNFRĂŢIREA AGROMEC HĂRMAN (BV) 4 – 6 (în tur, 0 – 2)

Avântul Valea Mărului (GL) – OLIMPIA RM. SĂRAT (BZ) 0 – 6 (în tur, 1 – 1)

Granitul Babadag (TL) – VIITORUL II CONSTANŢA 1 – 5 (în tur, 0 – 2)

CS Nemere (CV) – AFC OD. SECUIESC (HR) 0 – 6 (în tur, 1 – 1)

Gilortul Tg. Cărbuneşti (GJ) – CETATE DEVA (HD) 1 – 3 (în tur, 2 – 8)

Arsenal Malu (GR) – FC II VOLUNTARI (IF) 0 – 3 (în tur, 1 – 6)

Voinţa Cetate (BN) – FOTBAL COMUNA RECEA (MM) 3 – 2 (în tur, 1 – 3)

Pandurii Cerneţi (MH) – CS UNIVERSITATEA II CRAIOVA (DJ) 0 – 8 (în tur, 0 – 4)

AS Milcov (OT) – SPORTING TURNU MĂGURELE (TR) 1 – 3 (în tur, 0 – 2)

Unirea Fierbinţi (IL) – PETROLISTUL BOLDEŞTI (PH) 0 – 3 (în tur, 0 – 3)

LUCEAFĂRUL BĂLAN (SJ) – Olimpia II Satu Mare (SM) 5 – 2 (în tur, 1 – 2)

Voinţa Lupac (CS) – ASU POLI TIMIŞOARA (TM) 2 – 1 (în tur, 1 – 5)

Flacăra Horezu (VL) – MĂGURA CISNĂDIE (SB) 1 – 2 (în tur, 0 – 0)

CS PANCIU (VN) – Victoria Traian (BR) 6 – 3 (în tur, 1 – 1)

Au mai promovat în liga a treia, Luceafărul Oradea, din judeţul Bihor, Atletic Vaslui, din judeţul Vaslui şi CSM Olteniţa din judeţul Călăraşi.