În ultima lună, comisarii pentru protecția consumatorilor din Neamț au pus sub lupă respectarea prevederilor legale privind comercializarea rechizitelor și a uniformelor școlare.
Tematica de control a fost aplicată de toate structurile de control din țară, fiind verificați, la nivel național, 551 operatori economici, la 328 (59,16%) dintre aceștia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. Au fost controlate produse în valoare de 1.687.624 lei și s-au depistat abateri la produse în valoare de 391.045 lei.
Una dintre problemele depistate în magazinele de profil din Neamț, în ceea ce privește rechizitele, se referă la promoțiile mincinoase. Comisarii au stabilit și că lipsesc, în unele cazuri, elementele de identificare-caracterizare a rechizitelor, precum și traducerea în limba română a informațiilor. Probleme similare au fost depistate și de comisarii din alte județe, în total fiind aplicate 367 de sancțiuni, din care 139 de amenzi contravenționale, în valoare de 546.300 lei și 228 de avertismente. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 173.327 lei.
În ceea ce privește comercializarea uniformelor, au fost controlați, la nivel național, 162 operatori economici, la 92 (56,79%) dintre aceștia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. În Neamț s-au depistat deficiențe privind traducerea informațiilor în limba română, iar la unele produse etichetarea nu era durabilă, vizibilă cu ușurință și bine atașată
Ca urmare a deficiențelor constatate au fost aplicate, la nivel național, 133 de sancțiuni din care 64 de amenzi contravenționale, în valoare de 154.000 lei și 69 de avertismente și au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 47.444 lei.
Geanina NICORESCU