Profitând de vremea frumoasă din această toamnă mulţi romaşcani aleg să se plimbe pe malul râului Moldova bucurându-se de linişte şi peisajul de toamnă.
Pe lângă incurabilii romantici ai acestor plimbări am descoperit şi faptul că şi iubitorii pescuitului sportiv sunt prezenţi în număr mare pe ambele maluri ale râului în speranţa unei capturi de care să povestească toată iarna la gura sobei.
Aşa cum deseori declara în conferinţele de presă şi primarul oraşului, Laurenţiu Dan Leoreanu, am observat întradevăr o schimbare clară a zonei verzi a ştrandului unde copacii au fost toaletaţi iar boscheţi curăţaţi pentru ca din primăvară locul să devină o atracţie pentru cei ce vor să iasă la iarbă verde la un grătar. Romaşcanii care s-au bucurat de-a lungul timpului de plaja de nisip de pe malul Moldovei trebuie să ştie că peisajul cuprins între puntea ce face legătura dintre oraş şi satul Cotu Vameş până la podul rutier peste care trece drumul european E85 va suferi începând din primăvara anului viitor schimbări majore.
Prin punerea în folosinţă a microhidrocentralei va apărea un lac de acumulare ce va acoperi întreaga zonă pomenită mai sus iar între noul luciu de apă şi ştrand va fi un gard despărţitor ce va fi construit de către cei de la Locato.
Autorităţile locale doresc ca prin accesarea de noi fonduri europene în cadrul planului financiar 2014 – 2020 să amenajeze o faleză pentru promenadă, cu bănci şi chiar cu foişoare luminate feeric.
Pentru ca aceste ideei să se transforme în planuri viabile care să fie incluse într-un amplu proiect de accesare a noilor fonduri europene primăria Roman a apelat la o firmă specializată în elaborarea strategiilor pe termen lung şi care poate oferi totodată soluţii concrete pentru finalizarea acestor idei în practică.
Firma de consultanţă ce va elabora strategia de dezvoltare a municipiului Roman pentru perioada 2014 – 2020 este societatea Avensa ce şi-a dovedit capacităţile de concepere a strategiilor şi prin punerea în practică a unor planuri similare şi în zonele Suceava – Botoşani, Iaşi şi, chiar şi în vestul ţării în regiunea Timişoara Arad.
Planul privind strategia de dezvoltare a municipiului Roman va costa autorităţile locale 16 000 de euro fără TVA. Pentru aceşti bani cei de la Avensa vor trebui să pregătească o multitudine de documente pentru fiecare zonă de interes local (sănătate şi protecţie socială, urbanistică şi amenajare teritorială, educaţie şi cultură, mediu, economie), apoi împreună cu factorii de decizie locali să valideze fiecare etapă din planul de implementare a strategiei, cu drept de recomandare.
Vor fi chestionaţi şi reprezentanţii mediului de afaceri în vederea identificării priorităţilor de dezvoltare şi a problemelor cu care se confruntă aceştia. Şi cetăţenilor li se va cere părerea privind dezvoltarea economică şi socială a micro-climatului cu scopul de a transpune viziunea comunităţii asupra mediului socio-economic în perspectivă. Ca orice plan de afaceri va cuprinde şi aşa-numita analiză SWOT, în limbaj comun, analiza punctelor tari şi slabe din proiect, cu ajutorul căreia se va obţine informaţia relevantă pentru situaţia existentă şi cea la care se doreşte a se ajunge la finalul acestui megaplan de dezvoltare locală.
Elaborarea planului de dezvoltare strategică şi determinarea cadrului de implementare a acestuia se va face cu ajutorul şi împreună cu autorităţile locale. Dacă analiza finală va dovedi că şi această idee de transformare a malului râului Moldova în faleză modernă pentru promenadă este viabilă, vom avea toate şansele ca până la sfârşitul anului 2020 locul ocupat astăzi de o turmă de mioare să fie doar o amintire imortalizată într-o fotografie.
Dan VASILIU