5Dat publicității în cursul săptămânii trecute, un sondaj IRES readuce în atenția opiniei publice nostalgia față de trecut. Mai precis, față de comunism. Dacă, anul trecut, un sondaj asemănător indica faptul că mare a parte a românilor consideră că cel mai bun președinte al țării noastre, dintre cei 5 pe care i-am avut din 1974 încoace, a fost Nicolae Ceaușescu, această cercetare recentă, realizată la începutul lunii februarie, arată că 52% dintre compatrioții noștri sunt nostalgici după Partidul Comunist Român. Procentul mare și care ridică, fără îndoială, semne de întrebare poate fi explicat și din perspectiva întrebării la care cei chestionați au fost invitați să răspundă: „Cum credeți că a fost PCR comparativ cu partidele actuale?“ Avem de-a face, așadar, cu o evaluare comparativă, respondenții trebuind să contrapună poziției lor față de formațiunile politice postcomuniste pe aceea pe care o au față de partidul care a fost la putere, ca unică formațiune confundată cu statul, din 1947 până în 1989. Dacă 52% spun că PCR a fost „mai bun“, 8% consideră că acesta a fost „la fel“ cu partidele de azi, doar 18% afirmă că PCR a fost „mai rău“, în vreme ce 22% se încadrează în categoria „nu știu/nu răspund“.
Sunt relevante, totuși, și alte cifre, aflate în subsidiar; astfel, dintre cei care consideră că PCR se situează peste partidele de astăzi, 60,4% au vârste cuprinse între 51 și 65 de ani, 54,2% provin din mediul rural, iar 56,2% au studii elementare, ceea ce înseamnă, știm cu toții, maximum patru clase primare.
Este, să recunoaștem, un tablou care ne poate duce cu gândul că, în România postcomunistă, democrația a eșuat. Totuși, lucrurile nu stau chiar așa, iar explicația pentru aceste proiecții retrospective ce se configurează sub forma nostalgiei după comunism are cel puțin trei coordonate. Prima dintre acestea e cea mentalitară și ține atât de nivelul de instrucție, cât mai ales de tipul de cultură politică al respondenților, ceea ce înseamnă capacitatea de informare a acestora, tipul de sentimente pe care ei le nutresc față de sistemul politic și, de asemenea, capacitatea lor de a emite judecăți evaluative cu privire la ceea ce se-ntâmplă în politică. În mod primar, avem de-a face, în cazul celor integrați de procentul de 52%, cu oameni care, neavând un grad de instrucție ridicat, nu pot filtra informația politică decât în manieră negativă, care nutresc, prin urmare, sentimente de respingere (până la un punct, îndreptățite) a actualei formule politice și care evaluează politica strict în alb și negru, fără nuanțe. Cea de a doua coordonată este aceea socio-economică și trimite spre ceea ce sociologii numesc „inadaptații tranziției“, adică oameni care, din variate motive, nu s-au putut integra în procesul de redimensionare socială și economică apărut în posteritatea comunismului. În acest context, deși ei înșiși au votat politicienii care alcătuiesc actuala clasă politică, îndreaptă întreaga responsabilitate pentru propria situație exclusiv înspre aceasta din urmă. Această formă de deresponsabilizare se regăsește, iată, și într-o evaluare retrospectivă pozitivă a trecutului comunist. În fine, cea de a treia coordonată este aceea psihologică și e, poate, cât se poate de naturală pentru fiecare dintre noi: orice om se raportează pozitiv la propria tinerețe. Combinată cu celelalte două coordonate redate mai sus, cea psihologică determină o evaluare comparativă în care oamenii trăiesc nostalgia pentru tinerețe suprapunând-o respectivei epoci și din punct de vedere politic și socio-economic.
Cele trei coordonate explicative nu înlătură, desigur, existența problemei. Numărul nostalgicilor crește, după cum arată și sondajul IRES, mai cu seamă pe fondul ineficienței partidelor în procesul de reformare a structurilor interne. Ceea ce leadership-ul organizațional al partidelor românești mai are încă vreme să înțeleagă este că schimbarea clasei politice nu se face, neapărat, prin promovarea de noi figuri, ci prin schimbarea fundamentală a regulilor de selecție și promovare a cadrelor. Degeaba apar figuri noi, dacă liderii sunt selectați în conformitate cu aceleași reguli vechi, adică regulile care au produs actuala clasă politică.
Dan MISĂILĂ
