Proiect de valorificare a colecțiilor muzeale școlare

* Până pe data de 17 februarie, directorii și profesorii de istorie de la toate unitățile de învățământ nemțene trebuie să transmită Inspectoratului Școlar Județean informații privind existența colecțiilor muzeale din școli * Ulterior, reprezentanții Complexului Muzeal Județean vor stabili un calendar al desfășurării proiectului privind valorificarea patrimoniului istoric păstrat în școlile din județ * Până în prezent au fost identificate colecțiile muzeale ale școlilor din Țibucani, Oglinzi, Plăieșu și Horia, care necesită intervenții rapide din partea specialiștilor

Complexul Muzeal Județean Neamț a demarat, la începutul acestui an, un proiect cultural-științific având drept scop identificarea și valorificarea colecțiilor muzeale școlare. Coordonatorii proiectului, dr. Vasile Diaconu, muzeograf-arheolog la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, și dr. Iulian Ghercă, directorul-manager al Complexului Muzeal Județean Neamț, urmăresc o mai bună evidențiere a patrimoniului istoric păstrat în școlile din județul Neamț, precum și evaluarea și studierea acestuia din perspectivă științifică, sperând că, în acest fel, tânăra generație va beneficia de informații valoroase privind tradiția și vestigiile istorice locale, prin recuperarea unor informații cu caracter istoric, arheologic și etnografic.

Proiectul „MUSEUM’ SC(h)OOL. Evaluarea și studierea colecțiilor muzeale școlare“ beneficiază de susținerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care a solicitat, deja, tuturor directorilor și profesorilor de istorie transmiterea, până pe data de 17 februarie, a informațiilor privind existența colecțiilor muzeale din școli, urmând ca, ulterior, reprezentanții Complexului Muzeal Județean să stabilească un calendar al desfășurării proiectului.

„În încercarea de a preveni dispariția sau distrugerea muzeelor școlare, care înainte de anul 1989 constituiau adevărate nuclee de patrimoniu local, specialiștii din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț consideră ca fiind deosebit de utilă repertorierea, evaluarea și studierea colecțiilor muzeale școlare, astfel încât unitățile de învățământ să beneficieze de o corectă încadrare tipo-cronologică a obiectelor care compun colecțiile, prin stabilirea valorii lor patrimoniale și crearea unor evidențe corecte din punct de vedere științific. În paralel cu evaluarea colecțiilor și identificarea bunurilor cu valoare patrimonială se va evalua și starea de conservare a respectivelor bunuri, precum și condițiile în care acestea sunt depozitate. Conlucrarea cu cadrele didactice și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț, în special cu inspectorii de specialitate din cadrul ariei curriculare Om și Societate, va constitui fundamentul logic pentru studierea obiectelor cu valoare istorică, arheologică, numismatică, documentară și etnografică, cele mai importante observații științifice urmând a fi puse la dispoziția tuturor celor direct implicați“, a spus dr. Vasile Diaconu.

Muzeele școlare de la Țibucani, Oglinzi, Plăieșu și Horia, în atenția specialiștilor

În colaborare cu dascălii nemțeni, specialiștii Complexului Muzeal Județean vor stabili o serie de date privind locația colecției muzeale școlare, numărul obiectelor, tipul acestora, existența unor obiecte cu valoare patrimonială ridicată, starea de conservare a bunurilor, precum și condițiile de depozitare a colecției.

Totodată, bunurile de patrimoniu vor fi fotografiate și, dacă va fi cazul, administratorii colecțiilor școlare vor fi atenționați în legătură cu modul de depozitare, etalare, încadrarea tipologică și cronologică, astfel încât respectivele colecții să-și găsească utilitate în procesul didactic.

„Din dorința de a spori gradul de accesibilitate a informațiilor științifice la nivelul tuturor treptelor de școlarizare, specialiștii din colectivul de proiect vor susține prezentări interactive pentru elevi, astfel încât aceștia să fie familiarizați cu patrimoniul istoric al județului și să aprecieze corespunzător mărturiile trecutului din zona în care trăiesc. Suntem convinși că o astfel de abordare poate determina elevii să redescopere instituțiile muzeale din județ, să fie atrași spre promovarea patrimoniului cultural local și să contribuie la identificarea unor noi obiective arheologice și, implicit, la completarea repertoriului arheologic județean“, a adăugat dr. Vasile Diaconu.

După cum informează reprezentanții Complexului Muzeal Județean, până în prezent au fost identificate colecțiile muzeale ale școlilor din Țibucani, Oglinzi, Plăieșu și Horia, care necesită intervenții rapide din partea specialiștilor, în vederea recuperării și valorificării patrimoniului.

Irina NASTASIU