*Primarul Dragoș Chitic și-a propus în acest an ca în Piatra Neamț să fie asigurate servicii publice de calitate, dezvoltarea orașului, creșterea calității vieții, menținerea unui nivel al taxelor și impozitelor locale stimulatoare pentru investitori, echilibrul financiar și transparență * Resursele financiare locale limitate vor fi completate cu finanțări nerambursabile europene
„Programul de guvernare locală pentru anul 2017“ pentru municipiul Piatra Neamț a fost făcut public de primarul Dragoș Chitic, în cadrul unei conferințe de presă, vineri, 10 februarie, în care a prezentat lista de proiecte și investiții care urmează să fie realizate în acest an calendaristic.
Cu particularitatea dată că resursele locale disponibile sunt reduse, eforturile vor fi concentrate pe eficientizarea maximă a acestora și, mai ales, pe atragerea finanțărilor nerambursabile, guvernamentale, dar cu predilecție europene, cu scopul de a fi asigurate servicii publice de calitate, dezvoltarea orașului, creșterea calității vieții, menținerea unui nivel al taxelor și impozitelor locale stimulatoare pentru investitori, echilibrul financiar și transparență.
„Am făcut un obicei și, atât timp cât voi avea mandatul de primar al municipiului Piatra Neamț, voi prezenta un program de guvernare locală, iar la sfârșitul anului voi face un bilanț al activității, care să puncteze ce am reușit să realizăm în programul stabilit, ce nu am reușit să realizăm și de ce. Dintr-o analiză făcută la nivelul anului trecut pot să afirm faptul că 90% din ceea ce am propus la începutul anului a fost realizat. Sper ca acest procent să poată fi atins și în acest an“, a precizat, pentru început primarul de Piatra Neamț, Dragoș Chitic.
Înainte de toate, programul primarului Dragoș Chitic se referă la buna comunicare cu cetățenii și transparența de care primăria trebuie să dea dovadă. Astfel, primarul Dragoș Chitic a decis ca pe lângă interacțiunea cu pietrenii în cadrul orelor de audiență sau în mediul online, să se realizeze mai multe consultări publice și sondaje de opinie.
În plan urbanistic, primarul a elaborat o listă amplă de planuri de acțiune, printre care se află și finalizarea Planului Urbanistic General, iar luna aceasta va avea loc consultarea publică pentru acesta. De asemenea, planurile de acțiune se referă la realizarea lucrărilor de cadastru sistematic; alocarea unui teren și demararea procedurilor în vederea înființării unui cimitir nou; dotarea cu echipament logistic și informatic performant, care să eficientizeze soluționarea cerințelor în domeniul topografic și cadastral.
Pentru buna administrare a patrimoniului municipiului se are în vedere valorificarea centralelor termice dezafectate, obținerea autorizațiilor necesare pentru funcționarea complexului Igloo de pe masivul Cozla, astfel încât să poată găzdui evenimente, dar și amenajarea punctului belvedere. Conform primarului Dragoș Chitic, centralele termice încă nevalorificate din sistemul SACET vor fi folosite pentru înlocuirea instalațiilor de încălzire vechi în vederea asigurării căldurii și apei calde în unitățile de învățământ sau alte clădiri publice. De asemenea, va continua administrarea eficientă a fondului locativ și, la fel ca în anul 2016, municipalitatea și-a propus să ofere locuințe ANL sau sociale tuturor solicitanților care îndeplinesc condițiile legale.
Nu a fost neglijat nici aspectul peisagistic al municipiului Piatra Neamț. Astfel, anul acesta primăria și-a propus reamenajări peisagistice, plantare de arbori, flori și gazon, crearea de noi spații de joacă pentru copii, montarea a 100 de bănci noi și a 500 de coșuri de gunoi stradale, dar și repararea foișoarelor amplasate în cartiere. Pentru o mai bună păstrare a curățeniei, se dorește monitorizarea mai atentă a zonelor în care se aruncă frecvent deșeuri în mod necontrolat.
Totodată, pentru o mai mare siguranță în trafic, primarul a menționat faptul că anul acesta în Piatra Neamț vor fi montate mai multe semafoare cu buton, iar trecerile de pietoni de pe bulevardele aglomerate vor fi vopsite în roșu.
Nu în ultimul rând, sănătatea este o prioritate a anului 2017, iar municipalitatea și-a propus să deschidă cel de-al șaptelea centru de permanență – în zona Dărmănești, Obor.
Portofoliu de proiecte pe bani europeni
Pentru dezvoltarea corespunzătoare a orașului este necesară accesarea fondurilor europene. În acest sens, primăria a pregătit un portofoliu de proiecte pentru atragerea banilor alocați de Uniune, prin se dorește absorbirea a peste 100 milioane de euro. Dintre investiții, Dragoș Chitic a amintit reabilitarea școlilor din oraș, realizarea a peste 18 kilometri de piste pentru bicicliști, realizarea unui incubator de afaceri, transformarea zonei din fața Parcului Central în zonă exclusiv pietonală și devierea traficului printr-un pasaj subteran, continuarea acoperirii pârâului Cuiejdiu etc.
Cât privește infrastructura rutieră, primarul Dragoș Chitic a readus în atenție planul propus în urmă cu câteva luni de a asfalta câte cel puțin 6 kilometri de drum în fiecare an, pentru ca în 2020 în Piatra Neamț să nu mai existe străzi pietruite.
Primarul a mai vorbit și despre modernizarea și dotarea cabinetelor medicale școlare, realizarea alimentării cu gaz a școlii din Văleni, dar și demararea unui proiect cu Agenția Națională de Locuințe, pentru construirea de noi imobile ANL. Se mai dorește, de asemenea, extinderea rețelei electrice în cartierul Pietricica, dar și solicitarea de fonduri guvernamentale pentru finalizarea școlii și grădiniței din cartierul Speranța.
Pentru a sprijini unitățile de învățământ superior prezente în Piatra Neamț se va renova spațiul în care își desfășoară activitatea Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ și se va îmbunătăți, totodată, acustica Sălii Polivalente. Nici persoanele defavorizate nu vor fi neglijate; anul acesta adăpostul special destinat pentru cazarea pe timp de iarnă a oamenilor străzii va fi modernizat și reabilitat.
Pentru dezvoltarea turistică, pe lângă participarea la târgurile de profil organizate la nivel național, primăria și-a propus realizarea unui calendar complet al evenimentelor locale ce se vor desfășura pe parcursul anului, care va fi pus la dispoziția tuturor doritorilor.
„Serviciile publice asigurate de Primăria Piatra Neamț trebuie să cunoască o îmbunătățire permanentă, orașul trebuie să se dezvolte și să asigure un confort sporit pentru cetățenii săi. Cred în potențialul orașului nostru, cred că putem apropia acest oraș de orașele dezvoltate ale Uniunii Europene și cred că putem crește calitatea vieții pentru fiecare cetățean“, a concluzionat primarul Droagoș Chitic.