Program nou pentru funcționarii din legislativul nemțean

taxe cj*angajații vor intra în instituție pe bază de cartelă și pot profita de o pauză de masă de 90 de minute

* cine stă la masă 90 de minute rămâne la serviciu până la orele 17.30

Funcționarii Consiliului Județean Neamț au reguli noi în ceea ce privește programul de lucru. Aceștia vor trebui să presteze 8 ore de muncă zilnic, în intervalul orar 8.00 – 17.30, mai puțin vinerea, când programul de lucru se încheie la ora 14.00. Angajații vor avea cartele pe post de condică de prezență și dacă vor, pot beneficia de pauză de masă, cu condiția să-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu în intervalul menționat. Pauza de masă se poate prelungi până la 90 de minute, iar noul program intră în funcțiune începând cu data de 6 aprilie. Noul orar de lucru al funcționarilor de la CJ a fost propus de către președintele Constantin Iacoban, dar abia acum va intra în vigoare. Între timp se vor monta și camere video la intrarea în instituție pentru ca funcționarii ”să nu se mai pândească” între ei, spune Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

”Se introduc niște reguli noi la Consiliul Județean, la propunerea domnului președinte Iacoban. Intrarea în instituție se va face pe bază de cartelă, dar în paralel va rămânea și condica pentru semnătură. De asemenea, vor fi activate camere de luat vederi la intrarea salariaților, dinspre Teatrul Tineretului. Vrem să fie ordine în instituție și să nu se mai pândească oamenii, unii pe alții. Zilele acestea se lucrează la instalarea softului și se distribuie cartelele nominale. Apoi, pentru fiecare angajat în parte, se va vedea câte ore a lucrat în fiecare zi. De săptămâna viitoare, programul va fi de la 8.00 la 17.30, cu posibilitatea unei pauze de masă de 90 de minute, de la 12.00 la 13.30. Cei care vor ieși în oraș în acest interval, vor sta după-amiaza mai mult. Important e să se lucreze opt ore și jumătate pe zi, iar vinerea, de la 8.00 la 14.00”, a declarat Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Irina ȘTEFĂNESCU