Profit din sere

 

 

Cu intenţia de a gospodări cât mai bine resursele existente pe plan local primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, are în plan finalizarea cât mai degrabă a proiectului de refacere a serelor din zona fostului CAP a oraşului.

Aceste sere, odată refăcute, vor asigura locuri de muncă pentru populaţia săracă din cartier iar producţia de flori va acoperi necesarul municipalităţii pentru spaţiile verzi existente fără a mai apela la alţi furnizori privaţi. Sera de legume “Divano Romano” este un proiect aprobat spre binele comunităţii locale. Acesta propune şi cultivarea legumelor- roşii, castraveţi, ardei gras, ardei iute, ceapă, usturoi, pătrunjel, mărar- într-o seră amenajată conform standardelor europene. Grupul ţintă căruia i se adresează acest proiect îl constituie persoanele care trăiesc în comunitatea rromă din Municipiul Roman, precum şi din zonele învecinate municipiului.

Primarul speră ca economiile realizate la bugetul local datorită acestor investiţii să poată fi folosite pe viitor la crearea de noi locuri de muncă care să aducă şi profit comunităţii.

Dan VASILIU