Profesorii de istorie, invitați la o școală de vară pe tema Holocaustului

holocaustInstitutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, în parteneriat cu The Olga Lengyel Institute & Memorial Library, Fundația Precept Ministers și Muzeul Holocaustului din Washington organizează școala de vară cu Tema Holocaustului din România, între istorie și memorie. La acest eveniment, programat pentru perioada 18-21 iulie 2016, la Lugoj-Surduc, va participa un grup format din 35 de profesori de istorie din ciclul gimnazial și liceal, având drept obiectiv aprofundarea temei Holocaustului din România și deschiderea unei perspective mai largi în privința unor aspecte precum discriminarea, antisemitismul cultural și viața comunitară a evreilor din țara noastră.

Profesorii nemțeni care doresc să se înscrie trebuie să știe că toate cheltuielile de cazare, masă și transport vor fi suportate de organizatori. Trimiterea solicitărilor pentru participarea la seminar se poate face până la data de 15 iunie 2016, la adresa office@inshr-ew.ro, urmând ca aplicațiile să fie evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“.

Geanina NICORESCU