Scoasă din examen din cauza creionului
Oficialii de la Ministerul Educaţiei au fost puşi în dificultate pentru că Metodologia de desfăşurare a probei scrise nu prevedea o asemenea situaţie
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Neamţ, desfăşurată în ziua de 12 octombrie, s-a “soldat” cu o eliminare din cauze mai puţin obişnuite. Până şi oficialii de la Ministerul Educaţiei au fost puşi în dificultate în a decide ce este de făcut, întrucât Metodologia de concurs nu prevede o situaţie de acest gen.
“Lucrarea predată de doamna profesoară Lucica Boroş era completată cu creionul. Domnia sa a precizat că iniţial o scrisese ca o ciornă, dar nu a mai avut timp să completeze cu pixul. În Metodologia de concurs nu este specificată o situaţie de genul acesta, aşa încât am sunat la Ministerul Educaţiei pentru a întreba dacă acest candidat poate rămâne în concurs. Ni s-a răspuns că este posibil numai dacă toţi candidaţii, în special contracandidaţii săi sunt de acord şi dacă acceptă comisia. Lucica Boroş candidase pentru postul de director la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” Piatra Neamţ şi pentru Şcoala din Mărgineni. Niciunul dintre contracandidaţii dumneaiei nu a fost de acord cu acceptarea lucrării scrise în creion, aşa încât Lucica Boroş a fost declarată eliminată”, ne-a declarat prof.dr. Viorel Stan, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.
Patru aspiranţi la şefia unor licee şi şcoli au spus “pas”
Directorea Şcolii nr. 5 din Piatra Neamţ, Mariana Doina Roşanu, nu s-a mai prezentat la concursul pentru acelaşi post, deşi cu greu a fost admisă în examen. Iniţial, aceasta nu a avut dosarul complet, însă printr-o derogare dată la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, a avut ocazia să-şi depună documentele lipsă. Cert e că nu va mai ocupa funcţia de director la Şcoala nr. 5 nici măcar ca interimar pentru că ministrul Educaţiei a spus, foarte clar, că profesorii care nu au participat la concurs nu vor mai fi delegaţi pe acelaşi post, chiar dacă nu au fost candidaturi.
O altă surpriză este renunţarea lui Ovidiu Dan Cojan la postul de director al Seminarului teologic Ortodox Sfinţii Constantin şi Elena Piatra Neamţ. Din motive de sănătate s-a retras, deşi dosarul de înscriere îi fusese admis. Au mai abandonat concursul Viorel Caciureac Vanzariuc şi Dan Gavril.
Punctaj maxim la proba scrisă pentru un candidat din Neamţ
Este vorba despre profesorul Vasile Lazăr, directorul școlii din Grumăzești, care a obţinut 50 de puncte, maximum la această probă. Pentru acest rezultat a primit aprecieri şi din partea ministrului Educaţiei. Cel mai mic punctaj înregistrat în Neamţ la această probă susţinută de 208 profesori a fost cel obţinut de Maria Petruţ, respectiv 23.75 de puncte. Funcţia pentru care optase este cea de director al Clubului de Copii Săbăoani.
Iată numele profesorilor ieşiţi din concurs după proba scrisă: Mihăiţă Albu, Cristina Elena Antoniu, Georgeta Asavinei, Ionela Alina Avram, Mariana Mintenica Butnaru, Emanuel Bălan, Dorina Chirilă, Ionuţ Ciangu, Gabriela Daniela Ciobanu, Gheorghe Curpan, Angela Curpăn, Angela Cârlescu, Maria Doroftei, Corina Mihaela Dumitriu, Jana Guţu, Elena Istrate, Gabriela Macsim, Maria Maftei, Florentina Georgeta Molcăluţ, Anişoara Oniciuc, Elena Osoianu, Maria Petruţ, Gabriela Daniela Popa, Ioan Popa, Rodica Popa, Lucica Prăjescu, Carmen Pîrleciu, Mihaela Rotaru, Daniela Socea, Oana Teacu, Mariana Tăbâltoc, Leonard Vacaru, Elena Vădureanu, Dan Vântu.
Proba scrisă a fost susţinută în data de 12 octombrie, la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ.
Următoarele probe vor fi interviul și evaluarea CV-ului, evaluări ce vor avea loc în perioada 17 octombrie-17 noiembrie.
Directorii care vor ocupa în final posturile pentru care candidează își vor începe mandatul în semestrul al doilea din acest an școlar.
Geanina NICORESCU
Ce vor face scolile care nu vor avea directori dupa acest concurs???