Profesoară acuzată de trafic de influenţă

anl

* Gabriela Andreea Andriescu a fost trimisă în judecată pentru că şi-a înşelat o fostă colegă de serviciu, promiţându-i o locuinţă ANL

Gabriela Andreea Andriescu (38 de ani) a fost trimisă în judecată pentru că i-a promis unei prietene că o ajută să obţină mai uşor o locuinţă ANL. Individa a fost colegă de serviciu cu Cristina Şişcă în urmă cu mulţi ani, dar aceasta munceşte în Italia de mai bine de 15 ani. Cele două s-au regăsit pe net şi dintr-una în alta Gabriela Andriescu, profesoară la o şcoală din Săvineşti, i-a indus idea de a-şi lua un apartament din fondul locativ de stat. Pietreanca a convins-o că îl cunoaşte pe primar şi pe alţi funcţionari din Primăria Piatra Neamţ, astfel că îi va fi uşor să o ajute. Desigur, era nevoie şi de nişte bani, suma de care a făcut vorbire fiind de 2.000 de euro.

Cum înţelegerea a fost încheiată, profesoara a trecut la treabă. Vorba vine, pentru că nu s-a ocupat decât de falsificarea unor documente, adeverinţe şi alte hârtii chipurile necesare pentru a primi o locuinţă ANL de la primărie. Hârtiile păreau veridice, pentru că erau semnate de primarul Gheorghe Ştefan şi de secretarul de la acea vreme Vasile Vişan. Mai mult, o parte din documente au fost legalizate la notar, însă doar aparent. Una din adeverinţe datată 30 octombrie 2012 era semnată de secretarul Vasile Vişan, deşi acesta nu mai deţinea funcţia din 1 octombrie 2012. O altă hârtie prin care Cristina Şişcă dădea cu subsemnatul că ar fi primit apartamentul cu 3 camere în Calea Romanului pe care plătise aproape şase milioane de lei vechi chirie era “parafată” cu o ştampilă a primăriei, falsificată, iar un alt document ar fi fost făcut la un notar doar cu ajutorul unor parafe şi ştampile de asemenea false.

Adevăraţi au fost, în schimb, banii daţi de fosta colegă prin transfer bancar, circa 8.500 de lei, după ce femeia s-a convins cu documentele trimise că deţine apartamentul în Piatra Neamţ. Sau cel puţin aşa credea ea. Povestea avea să fie spulberată de tatăl femeii care, în ianuarie 2013, a mers la adresa respectivă să vadă apartamentul şi a avut surpriza să dea peste adevăratul chiriaş, ceea ce l-a determinat să anunţe poliţia.

La anchetă, Gabriela Andriescu a refuzat să dea declaraţii faţă de acuzaţia de trafic de influenţă, recunoscând doar banii primiţi, sumă cu care Cristina Şişcă este parte civilă în proces.

Cristina IORDACHE