Început de an prolific pentru nemţenii care şi-au depus dosarele la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, în vederea susţinerii celor două examene pentru obţinerea permisului de conducere.
Astfel, în prima lună din acest an, din cele 1.485 de persoane examinate de poliţiştii instituţiei mai sus-amintite, 663 au fost declarate admise. Însă nu toată lumea a plecat fericită de la testări. La popul opus, au fost 822 de candidaţi la şoferie care au fost mai slab pregătiţi, şi îşi vor încerca şansa ceva mai târziu.
Comisarul şef Ioan Simionel, şeful Serviciului de Permise Neamţ, ne-a declarat:”În prima lună din 2014 procentul de promovabilitate pentru obţinerea permisului de conducere a fost de 44,65%, mai mare faţă de luna decembrie 2013. Este un lucru bun, şi sperăm că şi în următoarea perioadă instructorii îşi vor da silinţa să înveţe cât mai bine candidaţii la şoferie”.
V. ANDRIEŞ