Prinși în flagrant, cu bunuri de 8.300 lei furate dintr-o casă

Scandal prinsi (2)Polițiștii romașcani au prins, în noaptea de duminică spre luni, trei tineri care abia cărau bunurile furate dintr-o casă, din municipiu.

Spărgătorii tocmai mergeau acasă pentru a împărți prada, când au dat nas în nas cu polițiștii de la Ordine Publică. „În noaptea de 24 spre 25 iulie 2016, la ora 1,30, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Roman a identificat, la intersecția străzilor Mihai Viteazu cu Muncii, trei persoane suspecte, care transportau bunuri, posibil sustrase“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În urma verificărilor făcute de polițiști, a reieșit că tinerii tocmai dăduseră o spargere și cărau pe rând lucrurile. „Asupra celor trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, din Roman, au fost găsite mai multe bunuri (telefon mobil, cameră video, aparat foto, laptop) a căror proveniență nu a putut fi justificată. De asemenea, în apropierea locului unde au fost depistați au mai fost găsite și alte bunuri ce ar fi fost sustrase dintr-o locuință situată pe Aleea Revoluției“, a precizat ofițerul de presă. Astfel, bunurile, evaluate la circa 8.300 de lei, au fost înapoiate proprietarului, iar paguba a fost recuperată în totalitate. Cei trei tineri sunt cercetați pentru furt calificat, polițiștii urmând să stabilească întreaga lor activitate infracțională.

*A spart barul, dar a fost văzut de polițiști

Un tânăr din Tămășeni a fost prins în flagrant în timp ce a spart un bar din localitate.

Duminică noapte, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tămășeni au prins în flagrant un tânăr de 27 de ani, din localitate, care a încercat să pătrundă într-un bar. „Tânărul a spart geamul, fără a pătrunde însă în bar, fiind depistat de către organele de poliție în timp ce încerca să părăsească zona“, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea.

Tânărul are dosar penal și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat. (C.I.)