Prinsă între fiare, în pragul locului de muncă

O femeie în vârstă de 28 de ani s-a ales cu leziuni grave după ce maşina pe care se pregătea să o parcheze în dreptul societăţii unde lucrează a fost izbită, din lateral, de un alt autoturism. Accidentul s-a produs ieri, în Cordun.
Se pare că tânăra şoferiţă a încetinit, pentru a face virajul la stânga, moment în care un autoturism, condus de un bărbat de 52 de ani, din Pildeşti, care venea pe aceeaşi bandă, din spate, nu a reuşit să facă manevrele de depăşire şi a izbit în lateral maşina femeii. În urma impactului destul de violent şoferiţa a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor militari pentru descarcerare.
La faţa locului a sosit şi un echipaj de ambulnaţă, care a preluat victima scoasă dintre fiarele contorsionate şi a transportat-o la spital.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul. Şoferul din Pildeşti nu consumase alcool.
Geanina NICORESCU