Prins cu căprioara în portbagaj

În după-amiaza zilei de 8 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Gârcina au oprit în trafic pe DJ 155G, în comuna Bodeşti, o autoutilitară condusă de un bărbat de 50 de ani, din Dobreni. În interiorul autoutilitarei, poliţiştii au găsit o căprioară împuşcată, şi care nu avea aplicat crotalul care ar fi indicat că a fost o vânătoare autorizată, o armă de vânătoare, precum şi un număr de 4 cartuşe de vânătoare.
“Polițiștii Secţiei 5 Poliţie Gârcina împreună cu specialişti de la Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamţ au prins în flagrant un bărbat, în timp ce transporta o căprioară provenita din braconaj. Vânatul, armele, muniţia, dar şi autovehiculul, toate folosite la braconaj, au fost indisponibilizate în vederea confiscării. Poliţiştii au acţionat în baza unui plan de acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de braconaj cinegetic” a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Oamenii legii i-au confiscate vânătorului şi alter două arme de vânătoare aparţinând bărbatului, deţinute legal, precum şi maşina autoutilitarei folosite la transportul căprioarei. Bărbatul este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept.

Geanina NICORESCU