Prins beat la volanul microbuzului şcolar!

Elevii din acest mijloc de transport au fost preluaţi, în siguranţă, şi transportaţi la unitatea de învăţământ de un alt microbuz

 

Înainte de a trece la controale şi sancţiuni, oamenii legii au intensificat activitățile de verificare a mijloacelor de transport elevi și de instruire a conducătorilor auto, conștientizându-i de riscurile la care se expun atât pe ei cât și pe cei mici, în cazul nerespectării prevederilor legale, însă nu toată lumea a avut urechi să audă şi să priceapă.

În urma activităților desfășurate în trafic, în cea de-a doua zi de şcoală, au fost controlat 80 de microbuze de transport elevi, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto depistați în afara legii. Spre exemplu, un conducător auto a fost depistat în timp ce conducea un microbuz de transport elevi, fiind sub influența alcoolului. Bărbatul de 55 ani, din Borca a fost depistat în trafic de polițiști, fiind oprit pe DN 17B, în localitatea Borca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de până în pragul de 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional cu amendă de 1305 lei și reținerea permisului de conducere. Elevii, prezenți în mijlocul de transport condus de această persoană, au fost preluați, în siguranță, și transportați de către un alt microbuz la unitatea școlară” a declarat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.

Una dintre prioritățile Poliţiei Române este siguranța elevilor, iar pe parcursul a două săptămâni de la începutul anului școlar se desfășoară Campania “Școala în siguranță”, activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi fiind intensificate.

Poliţiştii sfătuiesc elevii să aibă un comportament civilizat și corect la şcoală, pentru că astfel vor avea parte de apreciere din partea profesorilor, dar și de prieteni adevărați printre colegi. De asemenea, li se atrage atenţia că e importat să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează ori îi umilesc.

Conducerea autovehiculului sub influența alcoolului, nefolosirea centurii de siguranță și transportul mai multor persoane decât numărul locurilor prevăzute în certificatul de înmatriculare sunt doar câteva dintre neregulile depistate de poliţiştii nemţeni într-o singură zi.

Geanina NICORESCU