Primul meci pe teren propriu pentru HCM Roman

01/09/2015

h romanAstăzi se vor disputa partidele rundei intermediare cu numărul 2, din Liga Națională la handbal feminin, ocazie cu care fetele de la HCM Roman vor susține primul meci din noua stagiune în fața propriilor suporteri. De la ora 15, în sala Sporturilor din Roman, elevele pregătite de Florentin Pera și Viorel Lazăr vor primi vizita oltencelor de la HCM Râmnicu Vâlcea, formație care a debutat cu stângul în noua stagiune după ce a pierdut la limită, 28-29, pe teren propriu cu Corona Brașov. Nici gazdele de la Roman nu au început mai bine stagiunea, după înfrângerea, 21-23, de la Zalău, unde puteau obține cel puțin un rezultat de egalitate. Cu toate acestea, echipa de la malul Moldovei este favorită la victorie în această dispută, în condițiile în care a demonstrat că pe teren propriu este aproape invincibilă, însă va avea parte de un duel tare cu formația pregătită de Ștefan Constantin, care a început să își revină după desființarea fostei campioane de la Oltchim.

Deși au pierdut în runda de debut, în tabăra gazdelor persistă optimismul, iar jucătoarele și staff-ul tehnic speră ca la final să îi facă bucuroși pe numeroșii fani prezenți la meci.

Confruntarea de la Roman va fi condusă de cuplul, Stark – Ștefan, din București și Prahova, iar în runda a doua se mai joacă meciurile: HCM Baia Mare – Măgura Cisnădiei, Universitatea Cluj – Corona Brașov, CSM Ploiești – Dunărea Brăila, Unirea Slobozia – Rapid București, SCM Craiova – HC Zalău și CSM București – Alba Sebeș.