Primul eşec din 2014

andrei-cristea
FC Braşov – Ceahlăul Piatra Neamţ 1 – 0 (1 – 0). A marcat Andrei Cristea(37’)
Stadion: Tineretul, teren bun, vreme frumoasă, spectatori, cca. 2000
FC Braşov: Iacob – Străuţ, Machado, Leko, Cr. Ionescu – Buga(Dias 83’), Mateiu, Madeira, Aganovic – Cristea(Diogo Fonseca 89’), Surdu(Vagner 65’). Antrenor, Cornel Ţălnar
Ceahlăul: Calancea – Slavickas, Ichim, Cânu, Dumitraş – Marc(N’Tambue 79’), Onciu – Gheorghiu, Constantinescu, Chitoşcă(Popadiuc 56’) – Jula(Ştefănescu 66’). Antrenor, Costel Ilie
Cartonaşe galbene: Madeira, Vagner/Constantinescu, Jula, Cânu, Gheorghiu
Cartonaş roşu: Gheorghiu(86’)
Arbitrii: Marius Avram – central, Radu Ghinguleac, Marius Nicoară – asistenţi, Marius Bocăneală, Adrian Ilyieş – adiţionali, Florin Ungureanu – rezervă
Observatori: Victor Roşca, Augustus Constantin
Ceahlăul ţi-a pierdut invincibilitatea din partea a doua a campionatului, după ce a pierdut primul meci din 2014, 0 – 1, luni seară, în deplasare, cu FC Braşov. Cele două combatante, cu obiective diferite în actuala stagiune, nu au oferit un spectacol fotbalistic prea plăcut celor aproximativ 2000 de spectatori prezenţi la meci, gazdele au încercat să alerge după gol, iar băieţii lui Costel Ilie au preferat să joace la rezultat şi s-au aşezat pe două rânduri în faţa porţii lui Calancea. Ardelenii au început mai bine disputa de luni seară şi Mateiu a semnat prima ocazie pentru gazde, dar şutul său, destul de moale, a fost reţinut fără probleme de Calancea. Tot braşovenii au avut o situaţie bună de a marca la o lovitură liberă din afara careului mare, dar căpitanul Cristi Ionescu a şutat în zid. Cea mai mare ocazie de gol a primei jumătăţi de oră i-a aparţinut lui Bruno Madeira, care a şutat cu pământul din afara careului mare, dar portarul moldovean al Ceahlăului a fost atent şi a respins în corner. FC Braşov a deschis scorul în minutul 37, în urma unei faze fixe. Aganovic a centrat bine de pe partea dreaptă, Andrei Cristea i-a luat faţa lui Ichim şi a trimis plasat cu capul în stânga lui Calancea, care nu a mai ajuns la minge. Fostul jucător al lui Steaua, Dinamo sau Poli Iaşi, Andrei Cristea, a fost încă o dată salvatorul braşovenilor, aşa cum s-a întâmplat şi runda trecută la Timişoara, aducând din nou 3 puncte foarte importante pentru gruparea de sub Tâmpa, care a început să spere că se poate salva de la retrogradare. „Mă bucur foarte mult pentru această reuşită pentru că aveam foarte mare nevoie atât pentru mine cât şi pentru echipă. Vreau în special să felicit toată echipa pentru că am muncit foarte mult şi mi-aş dori să aducem punct sau puncte şi de la Vaslui. Voi cinsti colegii pentru reuşita mea, fac acest lucru de fiecare dată şi ne bucurăm când ne merge bine, mai avem câteva zile să ne bucurăm şi apoi trebuie să o luăm de la capăt pentru că mai avem mult de muncit”, a declarat după meci eroul gazdelor, Andrei Cristea. După gol, jucătorii Ceahlăului au încercat să egaleze şi au avut câteva oportunităţi în partea a doua, mai întâi prin Jula, titularizat în atac pietrean în locul suspendatului Golubovic, dar acesta nu a ajuns la o minge venită de la Constantinescu. Cristea de la gazde şi-a mai încercat o dată norocul, dar şutul său a trecut puţin peste, iar la poarta cealaltă Marc are o situaţie bună de a egala, dar lovitura sa de cap a trecut puţin pe lângă poartă. Ambii tehnicieni au operat mai multe modificări în partea a doua, însă jucătorii nou intraţi nu prea au adus nimic important. Tot FC Braşov mai are o ocazie mare prin acelaşi Andrei Cristea, dar şutul său din careu trece paralel cu poarta. Pe final, înaltul fundaş Ichim a fost trimis în atac de Costel Ilie, dar acesta nu a beneficiat de nicio minge utilă, gazdele s-au apărat destul de bine şi partida s-a încheiat cu victoria braşovenilor, care ajung la cel de-al doilea succes consecutiv şi cu 23 de puncte mai speră la salvarea de la retrogradare. Eşecul de sub Tâmpa este al doilea al Ceahlăului din acest campionat la Braşov, după ce la finele anului trecut a pierdut cu acelaşi scor şi întâlnirea cu Corona Braşov. „Au fost două reprize total diferite. În prima parte cei de la Braşov au pus presiune pe noi, au pasat mai mult, au avut şi ocaziile mai mare. În repriza a doua am ieşit mai mult la joc, ne-am creat ocazii. Ţin să felicit echipa gazdă care a dat dovadă de mai multă maturitate, asta-i viaţa, în fotbal ţi se oferă şansa cu ocazia următorului joc să te revanşezi şi să o iei de la capăt”, a spus după meci şi antrenorul Costel Ilie. După eşecul de la Braşov, formaţia din Piatra Neamţ a rămas cu 33 de puncte şi a coborât un loc în clasament, până pe 8. În runda a 25-a, Ceahlăul are un meci greu pe teren propriu duminică, de la ora 18 şi 30 de minute, cu cea de-a doua clasată, Astra Giurgiu, formaţie care a fost preluată de Florin Marin. Fostul tehnician al Ceahlăului l-a înlocuit pe banca tehnică pe Daniel Isăilă, demis de conducerea clubului.
„Fruntea sus”
Eşecul, 0 – 1 din deplasare cu FC Braşov, a fost primul şi pentru tânărul antrenor Costel Ilie din liga întâi, tehnician care a fost numit principal la FC Ceahlăul în această iarnă. Tehnicianul pietrean nu face un capăt de ţară după înfrângerea din Ardeal şi-a motivat în continuare elevii şi are mare încredere în ei că până la final echipa va avea rezultate pozitive.
Rep: Costel Ilie, au fost mai ambiţioşi jucătorii Braşovului decât ai dumneavoastră în această seară?
C.I: Nu putem spune că jucătorii mei nu şi-au dorit, pur şi simplu poate au tratat cu o oarecare uşurinţă acest joc dar, după cum s-a văzut, cei care s-au dăruit mai mult au şi câştigat.
Rep: Este primul eşec din acest an, este unul dureros pentru echipă şi pentru dumneavoastră?
C.I: Orice eşec face parte din viaţa fiecărei echipe, bineânţeles este posibil să mai apară şi altele ăsta este fotbalul, trebuie să fim bărbaţi să ne pregătim mai bine să analizăm greşelile pe care le-am făcut, să le eliminăm şi să le corectăm.
Rep: Sunteţi pe un loc foarte bun în clasament, 8, cu 10 etape înainte de final?
C.I: Da, dar mai sunt 10 etape, aparent este un loc liniştitor dar, dacă nu eşti atent, pot apărea multe surprize, noi sperăm să nu fim în situaţia aceasta.
Rep: Urmează meciul cu Astra, echipă ce l-a numit principal pe Florin Marin, cum vedeţi această partidă?
C.I. Va fi un meci ca oricare altul. Într-adevăr, prin schimbarea care au făcut-o cei de la Astra, numindu-l pe domnul Florin Marin, eu am lucrat cu dumnealui, este un antrenor care aşează foarte bine echipa, un antrenor care citeşte foarte bine jocul adversarului, dar noi ne vom pregăti foarte bine şi vom încerca să dom tot ce este posibil din noi pentru a ne apropia victoria duminică.
Rep: Florin Marin se întoarce la Piatra Neamţ, oraşul de unde s-a lansat în fotbalul mare, cum îl aşteptaţi?
C.I: Dumnealui a lăsat o impresie bună şi a făcut multe lucruri bune la Piatra Neamţ, noi îl aşteptăm cu respect şi cel mai bun să învingă.
Rezultate, etapa 24
Astra Giurgiu – Oţelul Galaţi 1 – 1
Gaz Metan Mediaş – Corona Braşov 1 – 0
Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 0 – 0
Dinamo Bucureşti – Pandurii Tg. Jiu 2 – 3
FC Botoşani – Viitorul Voluntari 3 – 1
Săgeata Năvodari – Steaua Bucureşti 1 – 2
ACS Poli Timişoara – FC Vaslui 0 – 2
FC Braşov – Ceahlăul Piatra Neamţ 1 – 0
CFR Cluj – Universitatea Cluj 1 – 2
Clasament
1. Steaua Bucureşti 24 17 7 0 53-15 58p
2. Astra Giurgiu 24 15 5 4 52-22 50p
3. Petrolul Ploieşti 24 12 11 1 33-13 47p
4. Dinamo Bucureşti 24 11 6 7 34-22 39p
5. FC Vaslui 24 11 6 7 25-16 39p
6. Pandurii Tg. Jiu 24 11 5 8 45-30 38p
7. Gaz Metan Mediaş 24 9 6 9 28-26 33p
8. Ceahlăul Piatra Neamţ 24 8 9 7 22-21 33p
9. FC Botoşani 24 9 5 10 24-34 32p
10. CFR Cluj 24 7 10 7 30-27 31p
11. Concordia Chiajna 24 8 7 9 27-31 31p
12. ACS Poli Timişoara 24 7 5 12 19-29 26p
13. Oţelul Galaţi 24 7 4 13 26-40 25p
14. Universitatea Cluj 24 6 6 12 21-38 24p
15. Săgeata Năvodari 24 6 6 12 21-42 24p
16. FC Braşov 24 5 8 11 23-32 23p
17. Viitorul Voluntari 24 5 8 11 17-40 23p
18. Corona Braşov 24 2 6 16 18-40 12p