Primarul Olaru a primit verdictul instanţei

girov (1)
* „Mă gândesc la căi de atac”, a spus edilul

“Nu am interese personale şi nu mai am încredere în Justiţia română. Nu voi lăsa comuna aceasta pe mâna lor pentru că aici m-am născut şi am crescut”, a spus primarul Vasile Olaru după ce a aflat soluţia instanţei la termenul din 10 iunie unde s-a judecat cererea primarului comunei Girov de a se anula ordinul prin care acesta a fost demis de fostul prefect al judeţului neamţ, George Lazăr.
Istanţa de judecată a respins cererea primarului comunei Girov de a anula ordinul prin care a acesta a fost demis de ex prefectul George Lazăr. Primarul Olaru spune însă că există căi de atac şi va merge până în pânzele albe ca să i se facă dreptate. Odată ajunsă motivaţia pentru care cererea i-a fost respinsă, acesta spune că o va studia cu specialişti din domeniul juridic.
“Am înţeles că cererea a fost respinsă, aştept motivaţia şi desigur voi urma calea instanţei. O să vină concluziile şi justificarea şi mă gândesc la căi de atac. Vreau să fac sesizare şi la CSM şi regret că la termenul de marţi nu am cerut strămutarea procesului de la Piatra Neamţ. Măcar ştiu că mă duc pe un teren neutru şi nu mi-e ciudă dacă pierd. Mai şi alte două dosare pe rolul instanţei de la piatra Neamţ dar mai am şi alte două cîi de atac. Din Primărie tot nu plec cum vor alţii. Am dreptul la recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei. Sunt obişnuit cu instanţele. A apărut pe sit ca nefondat, nu ştiu ce înseamnă nefondat dar ştiu că legea spune că un primar nu poate fi demis decât ân condiţiile în care execută o pedeapsă privativă de libertate. Eu nu am interese personale şi mi-am pierdut orice nădejde în justiţia română. Mori cu dreptatea în mână”, a declarat primarul comunei Girov, Vasile Olaru.
Primarul comunei Girov , Vasile Olaru a fost demis prin ordinul 47 din 03.03.2014, ordin semnat de fostul prefect al judeţului Neamţ, George Lazăr. Acelaşi primar a fost repus în funcţie, tot prin ordin al prefectului, de data aceasta actualul prefect Ioan Vlad Angheluţă, pe 14 mai 2014.
„Ordinul semnat pe 14 mai a fost dat în baza unui referat de legalitate şi a fost dat şi în ideea înlăturării stării de instabilitate din primăria Girov. Acum, în eventualitatea în care primim de la instanţă sentinţa definitivă şi irevocabilă, luăm act de a şi rămâne în vigoare ordinul semnat de de fostul prefect Lazăr, ordinul 47 din 3 martie 2014. Dacă va fi aşa noi vom anunţa Guvernul şi vom trimite documentele necesare, iar în 90 de zile se vor organiza alegeri parţiale. Aşteptăm însă decizia şi motivaţia instanţei de judecată”, a declarat prefectul judeţului Neamţ Ioan Vlad Angheluţă.

(I. Ştefănescu)