Primarul Leoreanu ales în Comitetul Director

PRIMARLeoreanu

Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) şi-a ales vineri, 18 octombrie. noile structuri de conducere.  În urma modificărilor statutare aprobate în cadrul Adunării Generale, Comitetul Director, organul executiv al AMR, este format din 31 de membri.

Preşedinte al AMR a fost reales Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti. Preşedinte executiv a fost ales Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. Noul Comitet Director are doi prim-vicepreşedinţi, cinci vicepreşedinţi, un secretar general, un trezorier, un purtător de cuvânt, 11 membri şi opt membri supleanţi.

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, face parte din conducerea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), fiind ales în Comitetul Directoral al AMR. Adunarea Generală AMR a avut loc în Bucureşti, la Rin Grand Hotel, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 – Bucureşti.

Pe agenda Adunării Generale s-au aflat subiecte de interes pentru administraţia publică locală, precum stadiul propunerilor privind îmbunătăţirea reglementărilor normative din domeniul administraţiei publice locale din România. De asemenea, a fost discutat Raportul Comitetului Director al AMR pentru perioada iulie 2011 – septembrie 2013 şi au avut loc intervenţii ale reprezentanţilor administraţiei publice centrale, cu participarea lui Victor Viorel Ponta, Prim-ministru al Guvernului, Liviu Dragnea, Viceprim-ministru al Guvernului şi Gabriel Oprea, Viceprim-ministru al Guvernului.

AMR este o structură reprezentativă a autorităţilor publice locale din România care acţionează în numele membrilor săi şi le promovează interesele la nivel naţional şi european. AMR reuneşte toate cele 103 municipii ale României şi cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti.

„Consider această reuşită a mea o reuşită a Romanului, a romaşcanilor şi prezenţa la acest nivel nu poate fi decât o dovadă de respect, o recunoaştere a municipiului Roman la nivel naţional” a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu luni, înainte de plecarea spre Coreea de Sud, la Târgul internaţional organizat la Seul.

Dan VASILIU