Primarul Iliuță anchetează ”trădătorii” cu… două PRM-uri

borlesti nistor_resize

Comedie politico-bulevardieră la Borlești
Depistarea, anchetarea și eventual sancționarea celor doi presupuși consilieri PRM, care l-ar fi dezamăgit pe primarul Vasile Iliuță la votul de schimbare a viceprimarului din Borlești, valsează între patimă și circ ieftin. Comedia a ajuns până acolo încât Vasile Iliuță (singurul primar PRM din Neamț) a expus problema care-l macină și a căutat sprijin și la Dumitru Badea (liderul nemțean al PRM Funar) și la Ștejărel Nistor (numit și el, lider nemțean, la PRM Vadim).

S-a plâns la un președinte și a chemat pe altul

În urmă cu câteva zile, PRM-istul Iliuță era la ușa lui Badea: “A venit. Era supărat. Mi-a expus punctul lui de vedere cu privire la schimbarea viceprimarului nostru de la Borlești. Acuza faptul că doi consilieri PRM ar fi trădat și a cerut excluderea lor. I-am explicat că o astfel de decizie în partid se ia statutar și democratic, că nu facem dictatură. Ca să fie lucrurile clare, am procedat astfel: i-am dat o împuternicire în baza căreia, ca președinte al organizației locale, să facă o analiză a cazului. Am stabilit ca apoi să vină cu un raport și cu propuneri. Urma ca acele propuneri ale domnului Iliuță să le discutăm în Biroul Județean și să luăm o decizie statutară”.
Vasile Iliuță a purces ieri la clarificarea lucrurilor din organizație PRM Borlești. A avut chiar și un reprezentant de la județ. Însă – atenție! – din cealaltă tabără din PRM, adică pe Stejărel Nistor (numit interimar de Vadim). ”Mai devreme am venit de la Borlești. Am participat la o întâlnire în care, cu nucleul de acolo, am analizat situația. Cei doi consilieri care, la votul secret de la articolul doi din proiectul de hotărâre de schimbare a vicelui, au votat cu candidatul PSD au și recunoscut gestul lor. Urmază ca primarul Iliuță care este și șeful organizației să vină în Biroul Județean (n.r. – Biroul Județean al aripii Vadim-Nistor) și să luăm o decizie”, a precizat Ștejărel Nistor.

Va face prefectul ordine în PRM?

Dumitru Badea a aflat de la reporterul ”Ceahlăului” că Iliuță, care fusese în urmă cu câteva zile la ușa lui, ieri l-a avut ca invitat de onoare pe ”dușman”. ”Cum să-l cheme pe Nistor? Nici nu știu ce să mai zic, dar asta nu e seriozitate. Cu siguranță vom analiza cazul de la Borlești în Biroul Județean însă văd acum că trebuie să analizăm mai multe, nu doar dorințele domnului Iliuță…”, a spus Dumitru Badea, aflat sub efectul surprizei.
Dacă tot nu a pierdut viceprimarul, Vasile Iliuță se poate lăuda totuși cu o performanță: în timp ce instanțele mai au încă de judecat și de stabilit care din aripile PRM (Vadim sau Funar) este legitimă, foarte probabil, în curând, și la Neamț, prefectul sau instanța de contencios ar putea fi nevoite să clarifice care ștampilă e legitimă, a lui Badea sau a lui Nistor? Pentru că, în caz de excludere din partid a unui consilier local, decizia duce și la pierderea statutului de ales. În astfel de cazuri însă pot exista contestații, procese și – ca la PRM la nimenea – poate apărea, firesc, întrebarea legată de legitimitatea Biroului Județean care dă o astfel de ”sentință” dură. Adică mană cerească pentru un avocat care vrea să lungească un astfel de proces până se termină mandatul (vă mai aduceți aminte cazul Andrei Baciu, exclus din PNL, dar care și-a păstrat mandatul?).
Oricum, jocul la cele două capete (sau aripi) PRM făcut de primarul Iliuță poate duce la extinderea circotecii de la Borlești pe plan politic județean.
Pe de altă parte, și pentru PRM (indiferent de care aripă e vorba), pare a fi un motiv de a afla lumea că partidul (partidele?) există…

Daniel VINCA
Un PRM, două PRM
Pe scurt, dihonia din PRM este următoarea. Un congres extraordinar l-a exclus în acest an din funcție și din partid pe Corneliu Vadim Tudor și l-a numit președinte pe Gheorghe Funar. ”Ba a fost puci, nu congres”, a contraatacat acesta și după ce și-a bălăcărit în stilu-I cunoscut adversarii, a atacat în Justiție.
Recent, prima instanță i-a dat dreptate, a declarat congresul extraordinar nestaturar și, pe cale de consecință, Vadim e lider. Sentința instanței nu este definitivă și irevocabilă. Oricum, tabăra Funar o va ataca.
În Neamț, președinte PRM-Funar este Dumitru Badea, iar președinte PRM-Vadim este Stejărel Olaru. Vom folosi aceste adăugiri până când instanța va spune definitiv și irevocabil care PRM e cel adevărat.
Trădările de la Borlești

Vasile Iliuță acuză, acum, doi consilieri de trădare. Concret, la ședința la care a fost înlocuit viceprimarul, la articolul referitor la revocarea fostului, au votat 10 consilieri ”pentru” și 5 ”împotrivă”. Cei 5 cu fost, compact, PRM și UNPR. La articolul doi (după ce doar PSD a avut candidat) votul a fost de 12-3, după ce era evident că ”utilajul” de vot pro Vasile Puică (noul viceprimar) era de neoprit. Așa s-a întâmplat și la Consiliul Județean când, după ce a picat liberalul Gabriel Vișan au votat pentru PSD-istul Dan Manoliu inclusiv liberalii din CJ.
În ce-l privește pe PRM-istul Vasile Iliuță care strigă acum ”hoții!” și ”trădare” (deși a fost evident că are împotrivă un pachet compact de minim 10 consilieri din 15), istoria arată încă o dată că e presărată cu ironii ale sorții. La alegerile generale din 2012, PRM-istul Iliuță nu avea același discurs despre ”echipă” și ”loialitate”, el sprijinid nu candidații PRM, ci de la altă forță politică. Dar ce legătură e între sintagma ”să ridice piatra cine nu a păcătuit” și doctrinele sau apucăturile politice?