Primarul de Piatra Neamț și-a boicotat propriul Consiliu Local

CL boicot01 *Nici Consiliul Local Piatra Neamț, nici Consiliul Județean nu s-au putut constitui, ieri, din cauza boicotului pus la cale de liberali * Șeful social-democraților arată cu degetul spre „oameni politici iresponsabili“ * În schimb, conducerea PNL Neamț a transmis, printr-un comunicat de presă, o invitație la dialog liderilor locali ai partidelor de dreapta și centru-dreapta

Vineri ar fi trebuit să se constituie noile structuri legislative și executive de la Consiliul Local Piatra Neamț și Consiliul Județean, în ședințe convocate la ora 10 și, respectiv, 14. Însă în ambele situații nu a fost întrunit cvorumul necesar, prezența a minimum două treimi din consilieri aleși, din cauza boicotului organizat de PNL. Cel mai ciuda a părut că a lipsit însuși primarul ales, Dragoș Chitic, cel care ar fi avut nevoie de noul consiliu local, mai ales că a convocat deja ședința ordinară pe această lună. Constituirea forurilor local și județean ar fi stabilit cu claritate atât majoritatea care preia conducerea, cât și persoanele care să ocupe cele două locuri de viceprimar și cele două locuri de vicepreședinte.

La Consiliul Local Piatra Neamț reprezentantul Prefecturii a fost directorul Ilie Petre. „Pentru legalitatea ședinței avem nevoie de un cvorum de două treimi. În raport cu numărul de consilieri, respectiv 23, cvorumul ar însemna prezența a cel puțin 16 candidați declarați aleși. Îl rog pe domnul secretar Fecic să facă apelul nominal și, în raport de numărul celor prezenți, vom vedea dacă ședința este legal constituită sau nu“, a precizat Ilie Petre.

Apelul nominal, făcut în ordine alfabetică, a evidențiat mai ales absenții: Romel Alexandru Bârjoveanu, Adrian Virgil Ciobanu, Valentin Ciobanu, Luminița Moscalu, Mihai Obreja, Marian-Adrian Olariu, Paul Pintilie, Vasile Popescu și Constantin Teodorescu.

Au fost prezenți ceilalți consilieri, care nu au fost aleși pe lista PNL: Adrian Ciubotariu, Laurențiu Cristinel Dulamă, Bogdan Gavrilescu, Marius Ghineț, Adrian Grigoraș, Constantin Iacoban, Victor Marghidan, Cristian Mihalcea, Cătălin Misăilă, Alexandra-Amalia Moisii, Maria-Claudia Moroi, Victoria Păduraru Chiriac, Radu-Constantin Secuiu, Luminița Georgeta Vîrlan.

Numărătoarea a arătat că erau prezenți 14 consilieri aleși din totalul de 23. „Deci nu avem cvorumul de ședință. Urmează ca prefectul să emită un ordin pentru convocarea în a doua ședință de constituire pentru marți la ora 10“, a concluzionat reprezentantul Prefecturii.

Repetarea situației, la Consiliu Județean

Ședința de constituire a noului Consiliu Județean a fost convocată pentru ora 14, iar reprezentantul Prefecturii a fost același Ilie Petre.

Daniela Soroceanu, secretarul județului, a făcut apelul nominal în ordinea mandatelor care au fost primite.

Cei care au hotărât soarta ședinței au fost absenții, din cauza cărora nu a fost întrunit cvorumul necesar, pentru care era nevoie de 24 de consilieri aleși prezenți.

Au absentat toți cei 14 aleși de la PNL: Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Laurențiu-Dan Leoreanu, Victor-Dragoș Chitic, Traian Humulescu, Constantin-Cristian Tapalagă, Florin-Adrian Focșa, Gabriela Banu, Elena-Monica Anton, Dumitru Acatrinei, Lucian-Florin Prelepco, Marius-Mihai Nechita, Gabriel Lucaci, Ioan-Doinel Boca, Valentin-Constantin Stavarache.

Au fost prezenți 17 consilieri aleși de la PSD (plus UNPR): Ionel Arsene, Ioan Munteanu, Emilia Arcan, Georgeta Luminița Vîrlan, Ciprian-Constantin Șerban, Dan Manoliu, Mădălina-Veronica Ciubotaru, Oana-Gianina Bulai, Dănuț Andrușcă, Vasile Murariu, Dan-Vasile Constantin, Eduard Corduneanu, Adrian Bourceanu, Vasile Nica, Neculai Pușcașu, Olga Nistor, Gabriel-Dan Pavăl.

Printre consilierii județeni aleși de pe lista PSD s-au aflat și persoane care au renunțat la mandat: Liviu Harbuz, Florentina Vasiliu Moise, Gheorghe Oprea, Vasilică Harpa, Nicolae Sălăgean, Ionel Ciubotaru, Valeria Dascălu, Ion Rotaru și Constantin Mătasă.

ALDE i-a avut prezenți pe ambii consilieri județeni aleși, Ion Asaftei și Alexandru Mihai.

De la PMP au fost prezenți Andreea Todirițe și Cristinel-Laurențiu Dulamă, după ce Ștefan Burlacu a renunțat la mandat.

Șeful PSD acuză iresponsabilitate și interese

Ionel Arsene, cel care renunță la calitatea de parlamentar, la ducerea până la capăt a respectivului mandat, cu toate dezavantajele care decurg din această renunțare, pentru a prelua funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, a avut o declarație vehementă după ce s-a stabilit că este nevoie de o nouă convocare, fixată tot pentru marți. „După cum ați văzut și dumneavoastră, domnii de la Partidul Național Liberal ignoră încă o dată votul nemțenilor, duc în derâdere votul din 5 iunie. Asta înseamnă oameni politici iresponsabili. De fapt, la liberali eu cred că acolo este o gașcă de oameni care sunt puși pe căpătuială, pentru care interesul personal și de grup contează și nu interesul cetățeanului. Așa cum ați văzut și astăzi la Consiliul Local Piatra Neamț – au absentat, la Consiliul Județean – au absentat. Oameni politici care nu au nici un respect pentru votul cetățeanului și pentru ceea ce se întâmplă cu județul Neamț. Noi, cei din PSD, împreună cu partenerii noștri cu care formăm o majoritate, ne-am prezentat astăzi și la Consiliul Județean, și la Consiliul Local Piatra Neamț, să încercăm să punem lucrurile pe făgaș și să ne apucăm de treabă. Din păcate, încă o dată, Partidul Național Liberal, prin acești oameni iresponsabili, a ales să boicoteze ședința de formare a unei majorități în Consiliul Local și în Consiliul Județean. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla marțea viitoare, după ce Prefectura va emite un nou ordin de convocare a ședințelor de constituire. Regret foarte mult ce se întâmplă și pe această cale le spun celor de la Partidul Național Liberal că e timpul să respecte nemțenii, că e timpul să respecte votul nemțenilor pe care l-au primit, atât cât l-au primit și că, dacă în continuare vor avea aceeași atitudine de batjocură față de votul oamenilor, eu sunt convins că în toamnă oamenii vor taxa Partidul Național Liberal și pe acești indivizi nu văd decât interesul lor de grup, interesul lor pe la Compania Apa Serv, pe unde au contracte. Eu cred că marea lor frică este că vom veni să vedem cum au fost administrați banii județului Neamț, pentru că în afară de ultimele 6 luni, și Consiliul Județean, și Primăria Piatra Neamț au fost conduse de PDL și cred că există o mare frică. O să arătăm nemțenilor cine are contracte cu Apa Serv și de ce țin băieții ăștia de la Partidul Național Liberal așa tare să nu ajungă actuala majoritate pe funcție“.

Ionel Arsene a respins, în continuare, ideea că ar putea avea loc, în continuare, negocieri cu cei de la PNL. „Eu nu discut cu oameni neserioși“, a punctat, în rezumat, Ionel Arsene.

Ion Asaftei a acuzat un comportament reprobabil din partea celor de la PNL Neamț, despre care a spus că este de nedorit în spațiul politic nemțean. „După cum observați și dumneavoastră, Partidul Național Liberal a început să joace țonțoroiu pe tabla de șah a politicii nemțene. E un semnal deosebit de neplăcut, e un semnal de lașitate, de neputință pe care, sigur, îl transmit alegătorilor, îl transmit nemțenilor prin neprezentarea lor la ședința de constituire a Consiliului Județean. Pe lângă neputință și lașitate este vorba și de lipsa de respect față de nemțeni, față de cetățenii județului Neamț“.

PNL Neamț invită liderii partidelor de dreapta și centru – dreapta la dialog

Într-un comunicat de presă transmis după consumarea celor două eșecuri, PNL Neamț a trimis o invitație pentru partidele care nu sunt PSD, adică sunt „de centru și de centru-dreapta“.

„În urma votului covârșitor acordat de nemțeni dreptei politice, în data de 5 iunie, conducerea PNL Neamț transmite o invitație la dialog liderilor locali ai partidelor de dreapta și centru – dreapta cu scopul de a discuta pe marginea proiectelor de dezvoltarea a județului Neamț.

Facem un apel către liderii partidelor de dreapta și centru – dreapta, dar și către primarii municipiilor și orașelor Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț și Bicaz: Să respecte votul cetățenilor din județul Neamț, care a fost acordat în data de 5 iunie 2016. Dacă nu sunt motivați de interese politicianiste cu siguranță vor răspunde pozitiv invitației de a participa la dialog.

Echipa liberală din Neamț, așa cum a promis, gândește pe termen lung,  care are în centru proiecte cu viziune care vor avea drept rezultate dezvoltare, prosperitate și bunăstare pentru cetățeni. Invitația la dialog către liderii locali ai ALDE, PMP și UNPR, dar și ai primarilor municipiilor și orașelor Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț și Bicaz are ca motivație interesul cetățenilor, dar și construcția unui nucleu local, regional și național de dezvoltare.

Vrem să vorbim despre finalizarea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal, despre cum ne aducem înapoi tinerii, despre prosperitate. Nu condamnați județul Neamț la sărăcie!

Ziua și ora în care se vor desfășura consultările vor fi stabilite ulterior, în funcție de disponibilitatea celor invitați să participe la discuțiile cu privire la viitorul județului Neamț.

Totodată, PNL Neamț se disociază de personajele politice care au limbaj și atitudini nedemne de viitorul județului Neamț. Însă conducerea PNL Neamț transmite că echipa liberală este deschisă să discute cu toți politicienii, indiferent de culoarea politică, care au dat și vor da dovadă că sunt motivați de înfăptuirea binelui comun, nu al propriului interes“, se spune în comunicatul de presă citat.