* Ion Surdu ieşise cu barca împreună cu trei angajaţi ai primăriei * Ambarcaţiunea s-a răsturnat şi numai doi dintre angajaţi s-au putut salvat
Ion Surdu, primarul de Mărgineni, s-a înecat, ieri după-amiază, după ce s-a răsturnat cu barca în iazul din comună.
Primarul ieşise la tăiat stuf, împreună cu trei angajaţi ai instituţiei, însă la un moment dat barca s-a balansat, s-a răsturnat, iar din patru persoane câte erau în ambarcaţiune, doar două au reuşit să se salveze. Primarul şi paznicul primăriei au murit înecaţi.
„În urma apelului primit la ora 14.28 la faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială şi trei scafandri cu o barcă pneumatică”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Până la sosirea acestora, două dintre victime reuşiseră să iasă la mal. Martorii spun că şoferul primăriei, Petru Maxim, care din fericire ştia să înoate, l-a reperat în apa învolburată pe colegul său, Bostan, şi l-a tras spre mal, salvându-i viaţa. Oamenii spuneau că, pe alocuri, adâncimea apei depăşeşte patru metri, aşa încât dacă nu ştii să înoţi, eşti pierdut!
Din nefericire, primarul Surdu şi paznicul Petru Nohai n-au avut nici o şansă. Cei doi, fiind şi foarte gros îmbrăcaţi, s-au zbătut în zadar în apa rece. Nici nu ştiau să înoate. Scafandrii sosiţi la faţa locului i-au găsit pe fundul iazului, fără suflare. Pe Nohai l-au scos pe ora 14.50, la doi metri şi jumătate adâncime, iar pe primarul Surdu l-au găsit la ora 15. Echipajele Serviciului de Ambulanţă Neamţ sosite la faţa locului la câteva minute după ce s-a făcut apelul la 112, au iniţiat manevrele de resuscitare, conform protocolului, însă era evident că ambele victime erau decedate. Conform protocolului, cei doi bărbaţi au fost transportaţi cu salvarea la spitalul judeţean, unde medicii din Unitatea de Primiri Urgenţe au continuat manevrele de resuscitare. Însă fără succes. Primarul Ion Surdu şi Petru Nohai au fost declaraţi morţi. Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
„A murit primarul nostru! Aşa m-a întâmpinat o colegă de la primărie şi nu mi-a venit să cred. M-am dus la iaz, să văd cu ochii mei ce s-a întâmplat,. Cum dacă eu vorbisem acum jumătate de oră cu dom’ primar? Nu ştiam unde se duce, ce vrea să facă. Doamne, parcă nu-mi vine să cred că nu mai este. Pe una din fete o aşezase la casa ei, dar mai are o fată, care abia a terminat facultatea. Cât despre bietul paznic, Nohai… Om tânăr, cu trei copii mici… Vă daţi seama ce jale e în familia aceea…”, ne spunea, ieri, Virgil Gavril, secretarul comunei Mărgineni.
Primarul Ion Surdu se afla la al patrulea mandat, fiind foarte iubit şi stimat de consăteni. Era unul dintre puţinii primari UNPR-işti din judeţ. Edilul a reuşit, de-a lungul anilor, să câştige încrederea locuitorilor comunei datorită seriozităţii de care a dat dovadă în tot acest timp. A fost un primar activ, care a accesat fonduri europene, ridicând în comună inclusiv o bază sportivă. Ultima realizare în materie de fonduri europene a fost implementarea unui proiect de 2,5 milioane euro.
Geanina NICORESCU; Cristina IORDACHE
Prefectura va iniţia proceduri pentru alegeri anticipate
Legea este clară în astfel de situaţii nedorite. După ce secretarul comunei remite o copie a certificatului de deces Prefecturii, aceasta anunţă Guvernul care în maximum 6 luni organizează alegeri anticipate.
În această perioadă, Primăria este condusă de viceprimar iar Consiliul Local mai poate alege un viceprimar delegat.
Este foarte plauzibil ca aceste alegeri anticipate să aibă loc la Mărgineni odată cu alegerile europarlamentare.
„Este regretabil ce s-a întâmplat. Îl cunoşteam pe domnul primar, om priceput în administraţie, un adevărat gospodar. Transmit sicere condoleanţe familiei”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă. (D. VINCA)
Dumnezeu sa-l ierte!
Sincere condoleante famililor acestei tragedii!! Eu sint din comuna si-l cunosc pe dl.primar de cind eram copil…nu am cuvinte ,nu pot sa cred,era un om generos si mereu disponibil ..o sa lipseasca mult comunei noastre ..Dumnezeu sa-l aiba in grija …
DUMNEZEU SA-L IERTE.
Regretam enorm…..
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace
Condolente familiei ….
Dumnezeu sa-l ierte…..
Dumnezeu sa-l ierte